Campania “Nu am facut destul” la final

0

Campania “Nu am facut destul” – la final

Campania “Nu am facut destul”, campanie dedicata preventiei cancerului la san, se va incheia la sfarsitul lunii octombrie. Desi estimarile initiale priveau in jur de 1.000 de ecografii mamare oferite gratuit de catre centrele Gral Medical, mult mai multe femei si-au manifestat intentia de a beneficia de o ecografie mamara, ceea ce i-a determinat pe organizatori sa suplimenteze numarul acestora cu inca 2.000. De asemenea, acesta a reprezentat si motivul pentru care perioada in care se puteau face ecografii mamare s-a prelungit pana la sfarsitul lunii noiembrie.

Raportul campaniei “Nu am facut destul” realizat in perioada 3 – 30 octombrie arata ca numarul de ecografii mamare efectuate gratuit este de 1.500. La aproximativ 18% dintre paciente au fost identificati noduli cu suspiciune de neoplasm, iar la  aproximativ 1.5% dintre femeile testate au fost descoperite tumori cancerigene ce necesita tratament cu sau fara interventie chirurgicala. Pana la sfarsitul lunii noiembrie vor fi efectuate gratuit in centrele Gral Medical mai mult de 3.000 de ecografii mamare.

Pe pagina oficiala de Facebook a campaniei s-au inregistrat, pana la data de 30 octombrie, peste 1.300 de like-uri, dar si comentarii si discutii legate despre aceasta actiune destinata tuturor femeilor din Romania. In ceea ce priveste, numarul vizitatorilor pe site-ul campaniei www.invingemcancerul.ro, acesta a inregistrat in jur de 7.400.

Pe durata campaniei “Nu am facut destul”, mesajul acesteia a putut fi receptionat si prin intermediul unui spot radio difuzat pe frecventa Europa FM. De asemenea, campania a fost vizibila si prin alte metode de informare si anume: brosura in revista Click pentru Femei si brosura in centrele Carrefour.

„Dorim sa le multumim partenerilor nostri – Gral Medical, Europa FM, Roche Romania – ca au facut ca aceasta campanie sa aiba un impact deosebit asupra tuturor femeilor din Romania si de asemenea, sa le multumim ca ne-au sustinut ca “lupta impotriva cancerului la san” sa fie mult mai usoara. Aceasta campanie este un pas important, pe care l-am realizat impreuna si care speram ca va fi doar inceputul unor numeroase actiuni. Chiar daca aceasta campanie se va incheia in curand, noi vom fi in continuare alaturi de femeile care au nevoie de sprijin atat prin oferirea de informatii, cat si prin alte metode de prevenire a acestei afectiuni.”, a precizat Cezar Irimia, presedintele Federatiei Asociatiilor Bolnavilor de Cancer.

“Suntem onorati ca am participat la aceasta initiativa impreuna cu ceilalti parteneri. Numarul mare de cereri primite, aproape imposibil de realizat intr-o perioada asa de scurta, ne bucura deoarece indica o mai mare responsabilitate din partea femeilor, dar si ne intristeaza deoarece un numar destul de important de cazuri au fost diagnosticate cu cancer. Diagnosticarea timpurie sta la baza unui tratament tintit si eficient iar pe viitor vom incerca sa ne implicam si mai mult in astfel de actiuni sociale.”, a declarat Chitan Robert, director promovare-dezvoltare Gral Medical.

Toate femeile care doresc si dar care nu au reusit sa efectueze o ecografie mamara gratuita din totalul de 3.000 oferite in perioada campaniei, vor putea beneficia, pana la sfarsitul anului, de o reducere de 40% in clinicile Gral Medical din tara.

Campania “Nu am facut destul” este o campanie de informare, educare si responsabilizare cu privire la cancerul la san, initiata si derulata de Federatia Asociatiilor Bolnavilor de Cancer, cu sprijinul Roche Romania, Gral Medical si Europa FM. In cadrul acestei campanii, femeile au putut efectua ecografii mamare gratuite, in centrele Gral Medical din orasele Ploiesti, Pitesti, Craiova, Focsani si Bucuresti.

Facebook

Despre autor

avatar

Co-Fondator RomâniaPozitivă.ro, Florin este educator de emoție și gând pozitiv. Florin susține acest demers prin programele sale de training și prin platforma de informație și educație pozitivă www.RomaniaPozitiva.ro. Florin are peste 15 ani de experiență ca trainer pentru circa 8000 de participanți, iar domeniile de expertiză includ: "solution thinking" (gândire pozitivă aplicată pentru rezolvarea problemelor), antreprenoriat social, ”train the trainers”, managementul oamenilor/echipelor, management de proiect, recrutare şi selecţie, comunicare, echipe eficiente, teambuilding. Florin este mare fan de biciclete, mișcare în aer liber, muzică, uneori chiar clasică și indiană. Motivaţia principală a lui Florin este dorința de a schimba lucrurile în Bine în România și încrederea că asta se poate.

Comentează