“Bilingvismul la copii” și “realitatea augmentată în educatie”, prezentate de profesori români la o conferință internațională

0

Sâmbătă și duminică (12-13 septembrie), la Constanța, va avea loc Conferința Internațională Anuală a Profesorilor Helen Doron English, în cadrul căreia vor fi abordate teme inedite, în ceea ce privește sistemul internațional de învățarea a limbii engleze, cum ar fi lucrul cu bebelușii și cu copiii mici, în direcția bilingvismului si tehnologia realității augmentate, aplicată în educație.
helen doron (2)
La nivel mondial, metoda didactică elaborată și implementată de profesorul britanic Helen Doron a produs rezultate considerabile în rândul a peste 2 milioane de copii, iar în Romania, din ce în ce mai mulți bebeluși au început să vorbească limba engleză în același timp cu limba română. Tema „bilingvismul în rândul bebelușilor și copiilor mici” a fost inclusă și în programa românească de limba engleză, în contextul în care Comisia Europeană pune foarte mare accent pe dezvoltarea multilingvismului, iar specialiștii în educație afirmă că a doua limbă poate fi asimilată mai ușor dacă aceasta este învățată concomitent cu limba maternă.
În acest sens, specialiștii în educație din România, de la Centrul Internațional Helen Doron English, vor susține o nouă serie de traininguri la Constanța, prin care vor demonstra cum funcționează această metodă revoluționară, de ce este important ca micuții să învețe limba engleză încă de mici și care sunt oportunitățile de care se vor putea bucura aceștia în contextul globalizării.
“Profesorii Helen Doron English au adoptat o metodologie internațională, care s-a dovedit a fi un mare succes la nivel planetar. Specialiștii noștri sunt diferiți pentru că sunt specializați în predarea limbii engleze în mod particularizat pentru fiecare grupă de vârstă în parte, de la bebeluși până la tinerii de 18 ani. Dedicarea profesorilor și valoarea pe care aceștia reușesc să o aducă în educația copiilor predomină în centrele de învățare a limbii engleze Helen Doron English. An de an, profesorii beneficiază de traininguri susținute de către specialiști în educație. Traineri internaționali formați în metoda sa de către lingvistul britanic Helen Doron, vin în România pentru a consolida și a perfecționa cunoștințele și pregătirea profesorilor noștri”, declară specialistul în educație Ștefania Filip, coordonatorul Centrului Helen Doron English.
Profesorii se vor pregăti să predea două cursuri complet noi, care se vor lansa în această toamnă în centrele educationale Helen Doron English din întreaga lume. Primul, It’s a Baby Dragon, este un curs unic, dedicat micilor elevi între 1,5 și 3 ani, pentru a-i învăța limba engleză în paralel cu limba maternă, prin activități distractive, ce simulează mediul natural în care crește copilul. Astfel, un copil aflat la o vârstă fragedă va asimila limba engleză ca fiind o a doua limbă maternă, iar rezultatele sunt pe măsură. Cel de-al doilea, More Jump with Joey, vine să completeze educația preșcolarilor și a școlarilor mici cu elemente unice în învățare: tehnologia realității augmentate, care integrează tehnologia în educație pentru a face mai plăcut și mai natural mediul în care studiază copilul limba engleză. Tehnologia realității augmentate vine în sprijinul copiilor, conturând personaje 3D în caietele de activități, stimulând astfel mai multe paliere de învățare: intelectul, cele cinci simțuri și noutatea tehnologiei, care îi ajută pe copii să își dezvolte potențialul în mediul unic al învățării distractive.
Helen Doron English este o instituție internațională cu un succes de 30 de ani în predarea limbii engleze pentru copii de la 0 la 18 ani. Peste 2 milioane de copii din intreaga lume vorbesc astăzi engleza datorită Helen Doron English.

Persoană de contact
Ștefania Filip
Coordonator Helen Doron English
Telefon: 0722.204.395;
E-mail: se_romania@helendoron.com

Transmite,
Dr. Tănase Tasenţe
Director General
Plus Communication

Despre autor

avatar

Fondator RomâniaPozitivă.ro, Florin este educator de emoție și gând pozitiv. Florin susține acest demers prin programele sale de training și prin platforma de informație și educație pozitivă, www.RomaniaPozitiva.ro cu 25 de autori și aproape 30 000 de articole de Bine despre România publicate încă din 2006. Florin are peste 15 ani de experiență ca trainer pentru circa 8000 de participanți, iar domeniile de expertiză includ: facilitare de procese de învățare, orientarea spre soluție (psihologie pozitivă aplicată pentru rezolvarea problemelor), antreprenoriat social, ”train the trainers”, design thinking, managementul echipelor, management de proiect, recrutare şi selecţie, comunicare, teambuilding. Florin a lucrat 4 ani în industria berii alături de InBev având atribuții de training pe mai multe procese de vânzări și de business pentru o rețea cu peste 40 de firme de distribuție de bunuri de larg consum pe întreg teritoriul țării. Florin are experiență ca moderator/speaker pentru diverse evenimente și conferințe: TEDx București, Allianz-Țiriac Management Conference, ASPEN Leadership Program, Leaders for Justice Program, Automotive Forum (Timișoara), “Conferința Anului Viitor”, Inspiro, Bucharest Integrity Gathering, Conferința de Voluntariat, The Conference about Happiness, “Fabricat în Țara lui Andrei”cu NESsT & Petrom, WWF Școli Verzi în Europa, TEDx Galați. Majoritatea clienţilor lui Florin sunt din aria de business, companiile activând în domenii foarte diferite (servicii, IT, automotive, bunuri de larg consum, consultanţă) pe întreg teritoriul ţării. Florin este implicat şi în proiecte de training pentru organizaţii nonguvernamentale. Florin a fost membru entuziast în organizațiile AIESEC Timișoara și ARDOR Banat. Florin desfăşoară şi proiecte de training în sistem deschis („open training”), un exemplu de astfel de program fiind cursul „Train the Trainers” cu Institutul Român de Training și Training Cafe. Motivaţia principală este dorinţa de a schimba lucrurile în Bine în România. Florin este certificat Formator A.N.C., White Belt @ ABInBev. Florin este mare fan de biciclete, mișcare în aer liber, muzică uneori chiar clasică și indiană.

Comentează