AUTOTEST: Cu o singură picătură de sânge depistezi virusul HIV

0

Test autoadministrabil ce necesită doar o singură picătură de sânge pentru depistarea HIV, disponibil  în farmaciile din România

  • Autotestul este distribuit în România de Mylan și poate fi achiziționat fără prescripție medicală, fiind susținut de materiale de informare şi servicii de consiliere

  • Primul autotest ce beneficiază în lansare de un parteneriat cu UNOPA şi susținerea Institutului Național de Boli Infecțioase „Prof. Dr. Matei Balș”

  • Dispozitiv medical lansat în cadrul campaniei de promovare a importanței testării și depistării precoce a infecției cu HIV, „Ești negatHIV? Testează-te și fii sigur!” #testareHIV

BUCUREȘTI – 8 noiembrie 2017 – Testul autoadministrabil pentru depistarea HIV dintr-o singură picătură de sânge din deget este disponibil acum în farmaciile din România (şi on-line pe site-urile acestora), fiind distribuit în exclusivitate de compania Mylan şi beneficiind la lansare de o colaborare cu asociația de pacienți UNOPA – Uniunea Națională a Organizațiilor Persoanelor Afectate de HIV/SIDA, precum şi de susținerea Institutului Național de Boli Infecțioase „Prof. Dr. Matei Balș”.

„Suntem mândri să introducem pe piața din România un produs atât de important pentru sănătatea pacienților. Pentru Mylan, care de 10 ani se dedică combaterii HIV/SIDA prin dezvoltarea de tratamente de calitate, era firesc să ne implicăm în a pune la dispoziție instrumente de screening, care să crească rata de testare. Misiunea noastră este de a oferi pacienților acces la asistența medicală de cea mai bună calitate și, prin intermediul acestui test dorim să oferim tuturor posibilitatea de a se ajuta pe ei înșiși și pe alții”, spune Adrian Grecu, Director General Mylan România.

Testul autoadministrabil HIV (autotest VIH®) este un dispozitiv medical ce se eliberează fără prescripție medicală.

Fiecare kit de testare va fi furnizat împreună cu un prospect informativ despre test și utilizarea acestuia, dar și despre servicii de consiliere, puse la dispoziție de către personalul asociației de pacienți UNOPA. În plus, Mylan oferă farmaciștilor oportunități de instruire, astfel încât testul autoadministrabil pentru depistarea HIV să poată oferi servicii complete.

Dispozitivul medical este produs de compania franceză AAZ-LMB şi beneficiază de marcaj CE încă de la începutul anului 2015. Mai mult, produsul a câștigat anul trecut, în Franța, premiul Galien – cea mai importantă recunoaștere din domeniul descoperirilor medicale, considerat echivalentul Premiului Nobel în domeniul farmaceutic[i]. În prezent, acesta este comercializat în Franța (lansat în 2015) şi Italia (lansat în 2016).

Conform datelor furnizate de Comisia Națională de Luptă Anti-SIDA din cadrul Institutului de Boli Infecțioase „Matei Balș”, peste 14.600 de pacienți cu HIV/SIDA sunt înregistrați în România, aproape jumătate dintre aceștia cu vârste cuprinse între 25 și 29 de ani. Din numărul total de pacienți cu HIV/SIDA existenți la nivel național, peste 600 de cazuri au fost depistate pe parcursul anului 2016, în timp ce alți 300 au fost diagnosticați numai în intervalul ianuarie-iunie 2017[1].

„Infecția HIV nu mai reprezintă o problemă terapeutică, însă este în continuare o problemă de sănătate publică, sute de cazuri noi de pacienți cu HIV/SIDA fiind înregistrate în fiecare an. Testarea precoce, sau atunci când există risc, prezintă numeroase avantaje, atât pentru pacienți – care pot beneficia de servicii de sănătate eficiente cât mai rapid, cât și pentru sistemul de sănătate. Un diagnostic timpuriu poate duce la situația în care pacientul are încărcătură virală nedetectabilă și nu transmite virusul către cei dragi și, în cele din urmă, poate duce o viață normală și fără restricții. Acest test autoadministrabil este pentru toată lumea” a declarat în timpul conferinței prof. dr. Adrian Streinu-Cercel, Managerul Institutului Naţional de Boli Infecțioase „Prof. Dr. Matei Balș”.

Acest produs pentru depistarea HIV, destinat folosirii la domiciliu, este un instrument complementar de screening şi vine în ajutorul persoanelor care vor să se diagnosticheze rapid şi în intimitate. În cazul obținerii unui rezultat pozitiv, este necesară efectuarea unui test de laborator pentru confirmarea diagnosticului.

„Deși prevenția și depistarea precoce sunt principalele arme în combaterea infecției cu HIV, în România există în continuare numeroase obstacole în desfășurarea eficientă a acestora, de la nivelul redus de conștientizare, la preconcepțiile despre aceasta. Însă diagnosticul infecției cu HIV nu mai reprezintă astăzi o condamnare la moarte. Dacă persoanele care știu că au fost expuse la risc se testează și primesc un diagnostic la timp, au șanse să ducă o viață normală.  Posibilitatea de a cumpăra un test direct din farmacie va oferi o șansă în plus celor care, din cauza temerii de a fi stigmatizați social, nu doresc să se adreseze serviciilor de sănătate publică sau laboratoarelor private”, spune Iulian Petre, directorul executiv al Uniunii Naționale a Organizațiilor Persoanelor Afectate de HIV/SIDA (UNOPA).

Testarea prin test autoadministrabil este de asemenea recomandată de Organizația Mondială a Sănătății[ii][2].

„Unul dintre principalele obiective ale Organizației Mondiale a Sănătății (OMS) cu privire la combaterea HIV este acela de a diagnostica peste 90% din persoanele infectate cu HIV până în 2020. Un pas extrem de important în această direcție este promovarea testării și autotestării HIV. În acest sens, în 2016, OMS a publicat prima recomandare cu privire la autotestarea HIV,” a declarat prof. dr. Alexandru Rafila, Președintele Societății Române de Microbiologie.

Efectuarea testului autoadministrabil durează aproximativ cinci minute și poate fi folosit cu ușurință de oricine acasă, fiind necesare doar o mostră de sânge din vârful degetului și o așteptare de 15 minute pentru a citi rezultatul. Mai multe informații sunt disponibile la: http://www.mylan.ro/ro-ro/produse/autotest-hiv.

Pentru fiabilitate maximă a testului autoadministrabil în depistarea infecției cu HIV, trebuie cunoscut faptul că  un rezultat negativ obținut in perioada de „fereastră serologică” ( aproximativ 3 luni interval între momentul expunerii la riscul infectării cu virusul și producția de anticorpi care semnalează prezența virusului) nu poate fi luat în considerare.

Lansarea primului test pentru depistarea HIV a fost anunțată odată cu demararea campaniei de promovare a importanței testării și depistării precoce a infecției cu HIV, „Ești negatHIV? Testează-te și fii sigur!”, desfășurată de către Uniunea Națională a Organizațiilor Persoanelor Afectate de HIV/SIDA (UNOPA) în parteneriat cu Institutul Național de Boli Infecțioase „Prof. Dr. Matei Balș” și Mylan. Campania se va desfășura pe parcursul lunilor noiembrie și decembrie.

Despre UNOPA

Uniunea Națională a Organizațiilor Persoanelor Afectate de HIV/ SIDA (UNOPA) este singura federație neguvernamentală din România formată din organizații ale persoanelor afectate de HIV/ SIDA, axată pe advocacy pentru promovarea și apărarea drepturilor persoanelor infectate și afectate de HIV/ SIDA din România. Din iunie 2000 și până în prezent, UNOPA a apărat și promovat drepturile a mii de copii, tineri și adulți infectați HIV sau bolnavi SIDA, precum și drepturile familiilor lor. Pentru mai multe informații, accesați unopa.ro.

Despre Mylan

Din 2007, Mylan oferă acces la terapii antiretrovirale de calitate în peste 100 de țări din întreaga lume. Astăzi, aproape 50% dintre pacienții cu HIV/SIDA care primesc tratament într-o țară ȋn curs de dezvoltare utilizează una dintre terapiile dezvoltate de Mylan.

Mylan este o companie farmaceutică internațională care se dedică stabilirii de noi standarde în îngrijirea medicală. Lucrând împreună, peste tot în lume, pentru a asigura acces la medicamente de înaltă calitate pentru 7 miliarde de oameni, inovăm pentru a răspunde nevoilor nesatisfăcute, ne facem un obicei din asigurarea încrederii şi din excelența serviciilor, alegem soluția corectă, nu pe cea facilă, influențăm viitorul prin îndeplinirea cu pasiune a rolului de lider global.

Portofoliul Mylan numără mai bine de 2.700 de produse farmaceutice generice și de marcă, inclusiv terapii antiretrovirale de care depind mai mult de 40% din persoanele tratate pentru HIV / SIDA la nivel mondial. Produsele Mylan sunt comercializate în mai mult de 165 de țări și teritorii. Suntem unul dintre cei mai mari producători mondiali de ingrediente farmaceutice active. Fiecare dintre cei peste 35.000 de angajați ai Mylan se dedică obiectivului de a crea o stare de sănătate mai bună pentru o lume mai bună, pentru fiecare persoană în parte. Pentru mai multe informații, accesați mylan.com și mylan.ro.

 2 Compartimentul pentru Monitorizarea şi Evaluarea Infecției HIV/SIDA în România – INBI “Prof. Dr. Matei Balș”: http://www.cnlas.ro/images/doc/30062017_rom.pdf

[2] WHO. Guidelines on HIV self-testing and partner notification. December 2016 http://www.who.int/hiv/pub/vct/hiv-self-testing-guidelines/en/

[i] http://autotest-vih.eu/en/blog/prix-galien-for-autotest-vih-b11.html

[ii] http://www.who.int/mediacentre/news/releases/2016/world-aids-day/en/

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine peste 20 000 de exemple de Bine despre România de la peste 20 de autori și colaboratori încă din 2006. La acest cont de autor o să publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele informații care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. 10 ani De Bine despre România.

Comentează