Anticoronavirus - exemple de implicare socială și soluții pentru gestionarea pandemiei

Au fost desemnați câștigătorii Astra Film Festival Online

0

Festivalul Astra Film Online și-a desemnat câștigătorii. Pe lângă premiul fiecărei secțiuni, juriul a decis și acordarea a două mențiuni speciale. Documentarul „Trăiască dragostea” de Sine Skibsholt (Danemarca, 2020) a câștigat premiul secțiunii Voci Emergente ale Documentarului, iar filmul „Și noaptea se va sfârși” de Eléonore Weber (Franța, 2020) a fost recompensat cu mențiunea specială a juriului, în cadrul aceleiași secțiuni. „Atât timp cât mai ai brațe” de Luisa Bäde (Germania, 2020) este câștigătorul secțiunii Europa Centrală și de Est, iar filmul „Artă pur și simplu” de Maksim Shved (Polonia, Belarus, 2019) a primit mențiune specială. Ediția Online a Festivalului Astra Film s-a desfășurat în perioada 16 – 25 octombrie, iar publicul a avut ocazia să vizioneze 37 de filme documentare, selecționate din peste 3.000 de filme înscrise.

SECȚIUNEA VOCI EMERGENTE ALE DOCUMENTARULUI a avut în competiție cele mai noi 10 producții din Germania, SUA-Cehia, Danemarca, Islanda, Austria, Franța și România – filme ale unor autori tineri (aflați la primele lor filme, fie film de debut în lungmetraj, fie al doilea sau al treilea film).

Sine Skibsholt: „Suntem recunoscători că se aude vocea filmului în aceste vremuri marcate de izolare și incertitudine”

Premiul acestei secțiuni i-a revenit filmului „Trăiască dragostea” (Sine Skibsholt – Danemarca, 2020), „un film care atrage prin perspectiva și stăpânirea povestirii”.

Motivația juriului: „Filmul Trăiască dragostea ne conduce, în scene de observație structurate într-un jurnal audiovizual intim, inteligent compus, în lumea unei adolescente care se luptă cu o boală grea și are o relație complexă cu mama ei. Vocea fetei ne însoțește prin viața de zi cu zi a fetei – unele zile mai bune, altele mai proaste. Filmările de zi cu zi și materialele de arhivă familială se transformă într-o poveste puternică despre o tânără care dovedește o mare poftă de viață. Juriul a fost deosebit de impresionat de perspectiva echilibrată și elaborată și de prospețimea celui de-al doilea lungmetraj al regizoarei Sine Skibsholt, care demonstrează nu doar o înaltă abilitate în meșteșugul filmului, ci și o relație etică deosebită cu subiectul filmului”.

Suntem recunoscători că se aude vocea filmului în aceste vremuri marcate de coronavirus, izolare și incertitudine. Mulțumesc pentru asta”, a declarat regizoarea Sine Skibsholt.

Eléonore Weber: „Sper că putem să scăpăm și să rezistăm”

Juriul a acordat și o Mențiune specială pentru „Și noaptea se va sfârși”, filmul regizoarei din Franța Eléonore Weber (2020).

Mențiunea noastră specială se referă la un film captivant, cu mai multe niveluri, care arată modul în care percepția noastră despre un lucru sau un eveniment se împletește cu concepțiile pe care le avem despre bine și rău. Compus din înregistrări militare care nu au fost niciodată menite să fie date publicității, filmul ne prezintă scene în care piloții de elicoptere trebuie să decidă asupra nivelului de amenințare reprezentat de țintele pe care le au în vizor. Noi, ca spectatori poziționați pe scaunul pilotului, suntem puși în situația de a ne gândi în ce măsură este justificat să apeși sau nu pe trăgaci. Tonul reflexiv al vocii naratorului și ritmul montajului ne țin cu sufletul la gură până la finalul filmului de debut al lui Eléonore Weber. Și noaptea se va sfârși este o privire subtilă și convingătoare asupra războiului și a importanței pe care o are capacitatea de a anticipa”, se arată în motivația juriului.

Realizatoarea filmului, Eléonore Weber, a transmis un mesaj emoționant publicului din România: „Imaginile la care am lucrat desenează un peisaj terifiant, care amenință să se impună dincolo de contextul războaielor din Orientul Mijlociu. Sper că putem să scăpăm și să rezistăm. Trăiască cinematograful!”

Juriul Secțiunii „Voci emergente ale documentarului” a fost alcătuit din Federico D’Accinni (coordonator al selecției internaționale a serviciului de streaming MUBI), Ilona Hongisto (profesor la Universitatea Norvegiană de Ştiinţă şi Tehnologie) și Andrei Tănăsescu (membru în comisia de selecţie a secţiunii Giornate degli Autori a Festivalului de la Veneţia şi selecţioner pentru Festivalul Kino Pavasaris din Vilnius).

SECȚIUNEA EUROPA CENTRALĂ & DE EST, dedicată în acest an filmelor de non-ficțiune cu teme și subiecte ancorate în spațiul așa-numitului Bloc Estic, a selectat 10 filme produse sau co-produse în Armenia, Belarus, Estonia, Franța, Germania, Kazakhstan, Marea Britanie, Polonia, Rusia, Serbia, Ucraina și Ungaria.

Luisa Bäde: Este foarte important să învățăm din lecțiile trecutului

Marele câștigător al Secțiunii Europa Centrală & de Est este filmul „Atât timp cât mai ai brațe” (Luisa Bäde – Germania, 2020), despre care juriul spune că este un film poetic și un document istoric important.

Motivația juriului: „Păpușarul Frank ne spune povestea sa din vremea când era membru al unui grup anticomunist, în Republica Democrată Germană. Regizorul Luisa Bäde creează astfel, într-un mod unic, o narațiune vizuală impresionantă, lăsând în același timp frâu liber imaginației și emoției noastre. Teatrul de păpuși pus în scenă de autor este regizat magistral și reușește să atingă coarda sensibilă atât în cazul ​​personajului principal, cât și în sufletul spectatorului. Acordăm premiul acestui film poetic pentru originalitatea sa și pentru abordarea complexă a modului în care ne raportăm la trecutul nostru. „Atât timp cât mai ai brațe” este un document istoric important, modelat artistic de amintiri subiective”.

Sunt foarte recunoscătoare că am primit acest premiu la AFF. Îi mulțumesc juriului că a apreciat un astfel de film, mai ales într-o perioadă precum cea pe care o parcurgem. Cred că este foarte important să învățăm din lecțiile trecutului”, a spus regizoarea Luisa Bäde.

Maksim Shved: Urmează documentare puternice despre ceea ce se întâmplă acum în Belarus

Juriul a acordat și o mențiune specială filmului „Artă pur și simplu” (Maksim Shved – Polonia, Belarus, 2019). „Acordăm o mențiune specială unui documentar cinematografic despre procesul de ieșire din modul totalitar de a gândi prin intermediul unui act de creație non-violent – dialog între oameni și dialogul cu spațiul urban. Prin detalii zilnice inteligente selectate, filmul dezvăluie tensiunea a două tendințe opuse care trebuie să coexiste: dorința naturală de libertate și o viață în armonie și teama de a nu depăși regulile specifice unei societăți totalitare. Deși vorbim despre o creație artistică provocatoare, filmul evită să judece; în schimb, ridică întrebări despre societatea actuală din Belarus”, se arată în motivația juriului.

Mă bucură mult această mențiune specială. A trebuit să verific cu Google translate motivația juriului, pentru că nu mi-a venit să cred că au fost spuse cuvinte atât de frumoase despre filmul nostru. După cum știți, parcurgem o perioadă dramatică în Belarus, așa că vă rog să fiți pregătiți să vedeți în curând câteva documentare puternice de la noi”, a declarat Maksim Shved, autorul filmului.

Juriul Secțiunii „Europa Centrală & de Est” a fost alcătuit din Samay Claro (director de Comunicare al festivalului DOK.fest München), Ksenia Okhapkina (membră în Uniunea Rusă a Realizatorilor de Documentar şi în Uniunea Artiştilor Vizuali Europeni) și Julia Varga (responsabila cu programarea a popularei cinemateci de documentar Les Écrans du Passage din Pantin, din suburbiile Parisului).

Detalii despre filmele câștigătoare, aici: https://youtu.be/PXs1kW1etRM

Astra Film Festival se află sub Înaltul Patronaj al Președintelui României și este organizat de Astra Film, CNM Astra și Fundația Astra Film, cu sprijinul Consiliul Județean Sibiu, al Ministerului Culturii și Identității Naționale, al Centrului Național al Cinematografiei, al Consulatului Republicii Federale Germania la Sibiu și al Uniunii Cineaștilor. Evenimentul este cofinanțat de Consiliul Local Sibiu prin Primăria Municipiului Sibiu și de Uniunea Europeană prin Programul Europa Creativă.

Sponsori: Kaufland, HBO, Cinelab, Sonne Sibiu, Sibiu 100%

Partener de comunicare: PiArt Vision

Parteneri media: Kiss FM, Magic FM, Rock FM, Radio România Cultural, RFI, TV5 Monde, Libertatea, HotNews, Ziare.com, News.ro, Newsweek, Vice, PressHub, Euractiv, Cineuropa, Film New Europe, All about Romanian Cinema, MovieNews, Films in frames, Cinemagia, Filmtett, LiterNet, Ziarul Metropolis, Avantaje, IQads, Smark, Suplimentul de cultură, Observator cultural, Zile și nopți, Revista Transilvania, Capital Cultural, Sibiu 100%, Turnul sfatului, Tribuna, Ora de Sibiu, Mesagerul de Sibiu, Hermanstadter Zeitung.

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine peste 30 000 de exemple de Bine despre România de la peste 30 de autori și colaboratori încă din 2006. Susținem și programe educaționale în diverse tematici și am lucrat cu aproape 10 000 de participanți în ultimii 20 de ani. La acest cont de autor publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele date care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. De Bine despre România.

Comentează

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.