Aradul pe Harta Săptămânii Globale a Educației

0

Asociaţia EIVA Arad a desfășurat proiectul Aradul pe Harta Săptămânii Globale a Educației în perioada 1 iunie – 30 noiembrie 2016.

Proiectul a urmărit a promovarea in randul tinerilor din Arad a educatiei nonformale prin utilizarea jocurilor de societate (boardgames).

Obiectivele urmărite de proiect au fost:

– Promovarea în manieră non-formală, cu prilejul Săptămânii Globale a Educației (14-20 noiembrie 2016), în rândul a 168 tineri din Arad a antreprenoriatului, gândirii critice și creativității.

– Familiarizarea a 152 tineri din Arad, cu prilejul Săptămânii Globale a Educației (14-20 noiembrie 2016) cu jocuri de societate (“boardgames”) care pot contribui la dezvoltarea competențelor de viață.

În vederea îndeplinirii obiectivelor propuse am realizat o serie de activități:

  1. Activitatea de lansare a proiectului s-a realizat în data de 16 August 2016 și s-a derulat la sediul organizației, reprezentând inaugurarea publica a Clubului de Tineret “EIVA Boardgames”. Am avut un număr de 24 de participanți. Am realizat o prezentare interactiva a proiectului, o masa rotunda pe tema învățării în context non-formal cu utilizarea jocurilor de societate, discutii facilitate și testarea unor jocuri de societate cu participanții prezenți.

  2. Atelierele de tip boardgames – în vederea realizării acestor activități am încheiat un număr de 8 parteneriate cu școli și cu organizații nonguvernamentale active în Municipiul Arad. Echipa organizației formată din 6 facilitatori au organizat atelierele de boardgames folosind metode specifice educației în context nonformal și seturile de jocuri de tip boardgames. Facilitatorii au prezentat la debutul fiecărui atelier un număr de 4 – 5 jocuri, care au fost ulterior testate cu participanții. Au fost prezentate și aplicațiile educative ale jocurilor și obiective de învațare care pot fi asociate fiecărui joc.

  3. La finalul proiectului a avut loc o întâlnire cu reprezentanți ai organizațiilor partenere în care am discutat diferite strategii de promovare a educației prin joc și metode specifice contextului de învățare nonformală.

2

Activitățile educative continuă și după încheierea proiectului, astfel că instituțiile de învățământ din Arad, precum și organizațiile nonguvernamentale interesate să realizeze activități educative sunt invitate să ne contacteze pentru dezvoltarea unor noi activități. Site-ul organizației www.eiva.ro are o secțiune dedicată acestui proiect și se pot consulta tipurile de joc disponibile.

Proiectul a fost finanţat de către Centrul Municipal de Cultură Arad în cadrul componentei Tineret.

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine peste 20 000 de exemple de Bine despre România de la peste 20 de autori și colaboratori încă din 2006. La acest cont de autor o să publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele informații care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. 10 ani De Bine despre România.

Comentează