Aproape 100 de hectare de pădure tăiată la ras ilegal pe valea Sadului – Greenpeace cere intervenția Ministerului Apelor și Pădurilor

0

Greenpeace: Direcția Silvică Sibiu și Garda Forestieră Brașov ignoră încălcări ale Codului Silvic.

Aproape 100 de hectare de pădure tăiată la ras ilegal pe valea Sadului –  Greenpeace cere intervenția Ministerului Apelor și Pădurilor

1

Echipa Greenpeace România a documentat anul acesta opt tăieri ilegale de pădure, de aproape 100 de hectare în total, pe Valea Sadului, în munții Cîndrel. Sesizările au fost trimise la Romsilva – Direcția Silvică Sibiu și Garda Forestieră Brașov, instituții care au dat un răspuns complet nesatisfăcător: lucrările silvice au fost executate conform normelor, doar într-un singur caz s-au dat niște mici amenzi contravenționale. Greenpeace România cere intervenția Ministerului Apelor și Pădurilor pentru cercetarea situației.

Despre cazurile semnalate:

  1. În primul caz este vorba despre o tăiere la ras pe un versant cu panta de aproximativ 55 de grade, pe o suprafață mai mare de 1 hectar, într-o pădure de amestec. Pe lângă faptul că versantul este foarte înclinat și acum este și mai predispus viiturilor și alunecărilor de teren, este pusă în pericol și albia râului, pentru că aceasta se poate bloca, în urma unor ploi abundente, cu resturile lăsate în urma tăierilor. În acest loc am găsit și lemn abandonat, albia râului nu este protejată, iar panoul informativ lipsea, toate acestea constituind indiciile unei tăieri ilegale de arbori.

Tăierile la ras nu sunt permise în păduri de amestec rășinoase-foioase și nu pot depăși 3 hectare în pădurile de molid. După o tăiere la ras, regenerarea pădurii trebuie să aibă loc în termen de două sezoane de vegetație. Află de aici care sunt indiciile unei tăieri posibil ilegale.

  1. În al doilea caz am semnalat o tăiere la ras pe o suprafață de 4,5 hectare, efectuată înainte de octombrie 2014, fără regenerare viabilă și cu pericol de alunecare de teren.
  2. În cazul al treilea este vorba de o tăiere la ras pe o suprafață de peste 7 hectare, efectuată înainte de iulie 2012, cu regenerare pe mai puțin de o treime din suprafață.
  3. În al patrulea caz este o tăiere la ras pe o suprafață de 1,6 hectare, efectuată înainte de iulie 2012, cu regenerare pe mai puțin de treime din suprafață.
  4. Al cincilea caz este o tăiere la ras pe o suprafață de circa 1 hectar, prin alăturare cu o tăiere la ras în care nu a fost închisă starea de masiv, fără regenerare. Cu alte cuvinte, este încălcat Codul silvic, pentru că sunt interzise tăierile rase alăturate. Potrivit legii, este obligatoriu ca o suprafață tăiată la ras să fie regenerată înainte ca pădurea alăturată să primească același ‘tratament’.
  5. Al șaselea caz este o tăiere la ras pe o suprafață de 25 hectare, compusă prin alăturarea unor suprafețe tăiate la ras fără regenerare. Regenerarea este instalată parțial în 2017. Altfel spus, s-a tăiat și s-a tăiat din nou până când s-a ajuns la o „gaură” de 25 de hectare.
  1. A șaptea sesizare este o tăiere la ras pe 2,5 hectare, efectuată în 2014, alăturată unei suprafețe de 3,5 hectare tăiate la ras înainte, în care pădurea nu s-a regenerat;
  2. În ultimul caz descoperit de noi este vorba de tăieri la ras alăturate pe o suprafață cumulată de 50 de hectare (cât aproape patru stadioane de dimensiunea Arenei Naționale), în care nu a fost închisă starea de masiv.

Inițial, echipa noastră a trimis sesizări la Direcția Silvică Sibiu și Garda Forestieră Brașov, care au verificat sesizările și au răspuns că aproape totul este în regulă și că s-au dat și niște amenzi derizorii într-un singur caz:

  • au fost executate lucrări de împăduriri și completări conform prevederilor amenajamentelor silvice și a normelor tehnice în vigoare, în termenele legale;
  • tăierile au fost autorizate cu respectarea prevederilor amenajamentului silvic;
  • pentru tăierea la ras executată în locul unei tăieri de conservare (cazul 1) s-a aplicat o amendă contravențională de 2 mii lei și una de 4 mii lei.

Suntem indignați de aceste răspunsuri, așa că solicităm Ministerului Apelor și Pădurilor:

– să facă un control intern cu privire la modul în care au fost efectuate verificările și măsurile luate pentru cele 8 sesizări referitoare la potențiale tăieri ilegale pe Valea Sadului, jud. Sibiu;

– să facă un control pe teren, nu doar în hârtii, pentru cele 8 sesizări și să ia măsurile legale de sancționare și recuperare a prejudiciului;

– să dispună regenerarea suprafețelor tăiate la ras ce fac obiectul sesizărilor.

Ionuț Apostol, director de campanii Greenpeace România, declară: „Toate aceste măsuri nu vor putea înlocui pădurea care a dispărut și nu vor ajuta cu nimic viețuitoarele din zonă care au avut de suferit de pe urma tăierilor rase sau bucățile de pădure ciuntită rămasă pe munți, pentru că știm că pădurea este puternică și sănătoasă cu cât este mai veche și mai lipsită de intervenția omului. Acesta este însă un semnal pentru toți cei care nu respectă o lege menită să apere pădurea, pentru cei care fac lucrurile pe jumătate pentru că sunt convinși că nu îi vede nimeni, nu îi prinde nimeni.

Pe www.salvezpadurea.ro sunt prezentate indiciile unei păduri tăiate abuziv, neglijent, ilegal. Informațiile culese din teren de către utilizatori sunt trimise sub forma unei sesizări care ajunge și la Greenpeace. Echipa Greenpeace urmărește firul poveștii, pentru ca sesizarea să aibă și consecințe pentru cei care au crezut că nu vor fi niciodată prinși.

Notă:

Solicitarea către minister se află aici: http://www.greenpeace.org/romania/Global/romania/taieri%20valea%20sadului%202017/MAP_Romsilva_270617.pdf

 

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine peste 20 000 de exemple de Bine despre România de la peste 20 de autori și colaboratori încă din 2006. La acest cont de autor o să publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele informații care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. 10 ani De Bine despre România.

Comentează