Ref: Proiectul de ORDONANŢĂ DE URGENȚĂ privind unele măsuri fiscal-bugetare şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative prin care se urmăreşte anularea dreptului elevilor la transport judeţean şi la decontarea integrală a navetei
Stimate Domnule Ministru,
Organizaţia Salvaţi Copiii îşi exprimă îngrijorarea cu privire la intenția Guvernului României de a adopta o ordonanță de urgenţă de modificare și completare a unor acte normative, prin care va fi anulat dreptul elevilor din învăţământul preuniversitar la gratuitate integrală pentru transportul local rutier, naval, cu metroul, precum şi feroviar la toate categoriile de trenuri, clasa a II-a, pe tot parcursul anului calendaristic, aşa cum prevede în prezent articolul 84 al Legii educației naţionale nr. 1/2011.
Propunerea legislativă vizează reducerea costurilor de transport cu 50% pentru elevi, cu excepția categoriilor vulnerabile din care fac parte elevii orfani, elevii cu cerinţe educaţionale speciale, precum și cei pentru care s-a stabilit o măsură de protecție specială, în condițiile legii sau tutela. De asemenea, călătoriile dus-întors sunt limitate la 8, iar în cazul transportului rutier, se asigură decontarea valorii documentelor de transport lunare până la 30 lei/lună pentru distanta de 3 km. Pentru distanţele care depăşesc 3 km, până la limita de 50 km, această sumă de 30 de lei/lună se suplimentează cu 3 lei pentru fiecare kilometru.
La mai puțin de un an de la asumarea publică de către Guvernul României a obligaţiei de a asigura elevilor, nu doar cadrelor didactice, acoperirea cheltuielilor de transport, acest nou proiect de lege anulează, fără drept, ceea ce a fost obţinut prin efortul susţinut al societății civile, inclusiv al structurilor reprezentative ale elevilor. Motivația invocată, aceea a asigurării stabilității legislative în lipsa căreia ar fi imposibilă finanțarea și decontarea cheltuielilor de transport, e echivocă, prin simplul fapt că o simplă lectură a modificărilor propuse pune în lumină un singur scop, și anume reducerea cheltuielilor bugetare prin privarea copiilor de o facilitate esențială a participării lor şcolare, fără a fi adăugate norme de clarificare a reglementării transportului pentru a face posibilă decontarea navetei elevilor.
Reamintim Guvernului României că această limitare a accesului copiilor la educaţie ignoră principiul constituțional al asigurării unui „regim special de protecție și de asistenţă în
Organizaţia Salvati Copiii Intr. Ştefan Furtună 3, Sector 1 010899, Bucureşti, România Inregistrată la Jud. sect. 1 Dosar nr. 1334/ PJ/ 1990
Tel.: +4021 316 61 76 Mobil: +40744 36 09 15 Fax: +4021 312 44 86 secretariat@salvaticopiii.ro www.salvaticopiii.ro
Asociație de utilitate publică prin H.G. 2262/ 2004 Operator de date cu caracter personal nr. 16481
Membru al Save the Children Intemational www.savethechildren.net info@savethechildren.org
Salvaţi Copiii
Save the Children România
realizarea drepturilor lor”,1 respectarea interesului superior al copilului „în toate demersurile și deciziile care privesc copiii, întreprinse de autorităţile publice”? constituind şi o obligaţie procedurală a autorităţilor de a evalua impactul reglementărilor asupra drepturilor copiilor înaintea oricărei hotărâri.
Peste 400.000 de elevi sunt nevoiţi să facă naveta zilnic pentru a ajunge la şcoală ori liceu, iar ţara noastră înregistrează o rată înaltă a părăsirii timpurii a şcolii (15,3%), mult mai mare decât ţinta asumată de ţara noastră până în anul 2020 (11,3%). Prin adoptarea ordonanţei de urgenţă, se creează premisele creşterii ratei abandonului şcolar şi a adâncirea stării de sărăcie şi excluziune socială a celor mai vulnerabili dintre copii.
Considerăm că art. 84 din Legea educației naţionale trebuie să rămână neschimbat și vă adresăm, stimate Domnule Ministru, rugămintea de a lua în considerare propunerea noastră de eliminare integrală din proiectul de lege a art. VII.
Vă mulțumim.
Cu deosebită consideraţie,
Gabriela Alexandrescu Preşedinte Executii
Salvați Copiii este o organizaţie neguvernamentală, asociație de utilitate publică, non–profit, democratică, neafiliată politic sau religios, care militează activ pentru protecţia drepturilor copilului în România, din 1990, în acord cu prevederile Convenţiei Naţiunilor Unite cu privire la Drepturile Copilului, cu Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene și cu legislația României. Salvați Copiii adoptă o poziție independentă în raport cu acțiunile și măsurile instituțiilor, recunoscând că implementarea legislaţiei şi a politicilor publice în materia drepturilor copiilor nu poate ignora strânsa colaborare dintre autorități, familie, copii şi societate, în care fiecare actor implicat își acceptă responsabilitatea conform principiilor unui parteneriat autentic şi viabil.
1 Constituţia României, art. 49 (1). 2 Legea 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, art. 2.