Ana Mărgineanu la Festivalul ”CrossCurrents”din Washington

0

Regizoarea Ana Mărgineanu reprezintă România, cu sprijinul Institutului Cultural Român din  New York, la Festivalul „CrossCurrents” din Washington, D.C. (5-11 mai), într-un proiect derulat sub egida cluster-ului EUNIC din capitala americană și realizat în parteneriat cu laboratorul de teatru experimental și relații internaționale „The Lab” al prestigioasei Georgetown University.

    
Tânăra regizoare româncă a fost selectată la propunerea ICR New York și va fi unul dintre cei șapte regizori, actori, scenografi din Austria, Bosnia/Suedia, Cehia, Germania, Italia și Spania incluși în programul de rezidență al festivalului, care vor activa, sub coordonarea co-directorului The Lab” Derek Goldman, în workshop-ul și evenimentele publice care fac din CrossCurrents” unul dintre cele mai inovatoare evenimente ale circuitului festivalier american, prin aplicarea mijloacelor specifice teatrale și artistice la probleme stringente derelații internaționale.   

 

Ana Mărgineanu a lucrat ca regizoare pe plan național și internațional, în teatre precum Working Theater, Urban Stages, NYTW, The Lark, Ensemble Studio Theater, The Secret Theatre, The Public Theatre, Teatrul Național din București. Spectacolele regizate de ea au fost prezentate la festivaluri internaționale de prim rang, printre care New Plays from Europe Wiesbaden, Edinburgh Fringe Festival, Festivalul Național de Teatru „I.L.Caragiale”, Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu etc. Ana Mărgineanu este co-fondatoarea PopUp Theatrics, fiind cunoscută pentru colaborarea strânsă cu comunitățile locale, stilul vizual metaforic și capacitatea de a imagina spectacole crude, viscerale. 

 

Sprijinirea participării Anei Mărgineanu la ediția din 2019 a festivalului „CrossCurrents” se înscrie în programul ICR New York de susținere și promovare, prin evenimente de diferite formate, a artiștilor români de valoare care s-au stabilit în Statele Unite, oferindu-le o platformă de exprimare și posibilitatea de a-și face auzită vocea cu mai multă pregnanță. ICR New York este membru atât al cluster-elui EUNIC din New York, cât și, începând din anul 2018, al celui din Washington, D.C. Proiectul din cadrul „CrossCurrents” este realizat și cu sprijinul Ambasadei României la Washington.

 

The Laboratory for Global Performance and Politics – pe scurt, „The Lab” – este un proiect inițiat în anul 2012 de către School of  Foreign Service a Georgetown University, ce își propune să contribuie la formarea unor generații de artiști care să îmbine abilitatea artistică și expertiza în domeniul politicii și relațiilor internaționale, pentru a putea aduce contribuții esențiale în spațiul social-politic. 

„CrossCurrents” este un festival de amploare organizat în Washington, D.C., cu o cadență de doi ani, care pune în dialog un număr impresionant de oameni de teatru, artiști, muzicieni, politicieni, experți, activiști și oamenii de știință. Evenimentele actualei ediții vor suscita conversații în jurul subiectelor critice ale momentului, cum sunt criza globală a refugiaților, schimbările climatice și intensificarea urii între diferitele grupuri sociale la nivel mondial.

 

Mai multe detalii la https://www.icr.ro/new-york/ și https://www.facebook.com/RCINY/.

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine aproape 30 000 de exemple de Bine despre România de la peste 30 de autori și colaboratori încă din 2006. La acest cont de autor publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele informații care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. 12 ani De Bine despre România.

Comentează

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.