Adrian Ghenie: Darwin’s Room în top 5 expoziții de văzut la Bienala de la Veneția

0

Cu două zile înainte de deschiderea oficială a Bienalei de Artă de la Veneția, Pavilionul României din Giardini a fost vernisat pentru presă și publicul specializat în prezența artistului Adrian Ghenie și a curatorului Mihai Pop. Expoziția Darwin’s Room a fost nominalizată de presa internațională printre cele mai bune din Bienala de la Veneția 2015.

(web)-Adrian-Ghenie,-Persian-Miniature,-2013
Câteva sute de pasionați de artă au umplut Pavilionul României la vernisajul Darwin’s Room, care au felicitat artistul și inițiatorii proiectului pentru recuperarea mediului clasic al picturii într-o Bienală dominată de new media. La vernisaj au participat oficiali ai Ministerului Culturii și ai Institutului Cultural Român, comisarul expoziției, Monica Morariu, vicecomisarul Alexandru Damian, directorul Institutului Român de Cultură și Cercetare Umanistică de la Veneția, Rudolf Dinu și Bogdan Stanoevici, secretar de stat la Ministerul Culturii.

Criticul de artă Scott Reyburn de la The New York Times a dedicat Pavilionului României o bună parte a articolului său despre Bienala de la Veneția, încheind cu o discuție cu Adrian Ghenie despre presiunile pieței de artă actuale și despre picturile sale cele mai recente, „cufundate în istorie europeană, îmbinând abstractul cu figurativul, raționalul cu iraționalul”. [http://goo.gl/VnqKz4]

Revista britanică de artă Apollo îl caracterizează pe Ghenie ca pe salvatorul picturii la această ediție a Bienalei: „Pictura pare a fi o specie pe cale de dispariție în Giardini anul acesta. E adecvat, astfel, faptul că Adrian Ghenie, unul dintre foarte puținii pictori expuși în pavilioanele naționale, l-a propus pe Darwin ca figură centrală a expoziției sale din Pavilionul României. (…) Punctul principal de interes al acestei expoziții va fi ce spun pânzele lui Ghenie despre capacitatea picturii însăși de a supraviețui și de a se adapta. (…) Pictură gesturală la cel mai înalt nivel.” [http://goo.gl/8i7jO1]

 

The Art Newspaper [http://goo.gl/r6RQ3c], Financial Times [http://goo.gl/fmnSx5] și Artsy [https://goo.gl/V5RcXd] recomandă de asemenea Darwin’s Room în topul expozițiilor care nu trebuie ratate la această Bienală.

 

„Camera lui Darwin” este o metaforă a istoriei recente, a tensiunii dintre lumea veche, plină de misticism și mistificare, și lumea nouă, a progresului deseori golit de sens, definită de memorie și dorință, frământări și spectacol. Adrian Ghenie exploră pictural istoria recentă, văzută ca un „laborator extins al evoluției” ce cuprinde unele dintre ideile fundamentale ale omenirii dinainte și de după Darwin.

Mihai Pop, curatorul expoziției, explică: „Privirea către viitor implică examinarea atentă a miturilor care au stat la baza scrierii istoriei, a ficțiunilor care au ajuns să definească o națiune și a luptelor de putere prin care s-a format «centrul» și «periferia» (sau învingătorii și învinșii). Adrian Ghenie propune prin «laboratorul lui Darwin» o cale de reinterpretare a surselor istorice, filtrate prin materialul vizual „neoficial”, abundent și neordonat ierarhic. Camera lui Darwin revelează afinitățile noastre pentru irațional, pentru tot ce face parte din fantasmele mitice al omului contemporan.”

Într-un interviu recent, Adrian Ghenie observă: „Deși ne găsim în anul 2015, o bună parte din omenire trăiește în paradigma iraționalului, într-un fel de Ev Mediu întunecat, chiar dacă avem la dispoziție tehnologii avansate. E lumea dinainte de Darwin, cu mijloacele de după el.”

Arhitectura expoziției, gândită de Attila Kim, recreează o perioadă importantă de istorie a Pavilionului României, construit în 1938. Cele trei spații albe, despărțite de două interstiții întunecate, „restituie” Pavilionului sălile originale și refac butaforic structura clasică, riguroasă a saloanelor de pictură. Sălile sunt conectate prin intermediul a două spații întunecoase, create în locul zidurilor originale, pentru a revela efemeritatea arhitecturii monumentale și a determina o abordare analitică a dialogului dintre picturile lui Adrian Ghenie și spațiul arhitectural care le pune în valoare.

Aflată într-o stare avansată de degradare, clădirea Pavilionului a fost restaurată printr-o investiție majoră a artistului pentru a pune cât mai bine în valoare lucrările din această expoziție și pentru uzul artiștilor care vor reprezenta România în următorii ani.
Expoziția a fost vizitată în cele trei zile de previzionare de personalități ale lumii artistice contemporane precum Massimiliano Gioni (curatorul Bienalei de la Veneția 2013), Hans Ulrich Obrist (co-curator al Bienalei în 2003), Kasper König (curator al Manifesta 10), René Block (director artistic al Kunsthalle Museum Fridericianum), Juliet Bingham (Tate Modern), Jane Neal, galeriști precum Rodica Seward (Tajan), Thaddaeus Ropac, Tim van Laere, Peter Boris (vicepreședinte executiv al PACE Gallery), Mihai Nicodim, designerul Rick Owens, alături de personalități din România: profesorul Ioan Sbârciu, Călin Dan (directorul MNAC), Petru Lucaci (președintele Uniunii Artiștilor Plastici), Timotei Nădășan și Alexandru Polgar (IDEA), colecționarul Mircea Pinte. La vernisaj au fost prezenți Victor Man, Mircea Cantor, Gabriela Vanga și artiștii din expoziția „Inventing the Truth”, Michele Bressan, Carmen Dobre-Hametner, Alex Mirutziu, Lea Rasovszky, Ștefan Sava și Larisa Sitar, alături de curatorul Diana Marincu și coordonatorii proiectului, Suzana Dan și Silvia Rogozea.
Adrian Ghenie (n. 1977, Baia Mare) se numără printre fondatorii Fabricii de Pensule din Cluj, alături de alți reprezentanți remarcabili ai aceleiași comunități artistice, care a coagulat în ultimii ani unul dintre cele mai active spații culturale din România. Lucrările lui Adrian Ghenie sunt prezente în cele mai importante muzee, galerii și colecții private din lume: Centrul Pompidou (Paris), SFMOMA (San Francisco), Muzeul Hammer și Muzeul de Artă Contemporană din Los Angeles, S.M.A.K. Collection (Ghent). Lucrările sale au fost incluse în expoziții la Palazzo Grassi, Fundația François Pinault (Veneția), Tate Liverpool, Bienala de la Praga, Fondazione Palazzo Strozzi (Florența), printre altele.
Darwin’s Room este un proiect inițiat de Fabrica de Pensule (Cluj) în parteneriat executiv cu Asociația Film ETC. (București) și în colaborare cu Universitatea Națională de Arte București, Universitatea de Artă și Design Cluj, Universitatea de Arte „George Enescu” Iași, Editura Hatje Cantz (Germania), PACE Gallery (New York), Galerie Thaddaeus Ropac (Paris), Galerie Judin (Berlin), Tim Van Laere Gallery (Anvers), Galeria Plan B (Cluj, Berlin), Asociația Galeriilor de Artă Contemporană din România. Coordonatorul general al proiectului este Corina Șuteu.

www.darwinsroom.ro
www.fb.com/darwinsroom

www.instagram.com/darwinsroom

 

Despre autor

avatar

Co-Fondator RomâniaPozitivă.ro, Florin este educator de emoție și gând pozitiv. Florin susține acest demers prin programele sale de training și prin platforma de informație și educație pozitivă www.RomaniaPozitiva.ro. Florin are peste 15 ani de experiență ca trainer pentru circa 8000 de participanți, iar domeniile de expertiză includ: "solution thinking" (gândire pozitivă aplicată pentru rezolvarea problemelor), antreprenoriat social, ”train the trainers”, managementul oamenilor/echipelor, management de proiect, recrutare şi selecţie, comunicare, echipe eficiente, teambuilding. Florin este mare fan de biciclete, mișcare în aer liber, muzică, uneori chiar clasică și indiană. Motivaţia principală a lui Florin este dorința de a schimba lucrurile în Bine în România și încrederea că asta se poate.

Comentează