Academia CONCORDIA lansează proiectul „Personal specializat pentru servicii sociale de calitate în Europa de Est“

0

Proiectul „Personal specializat pentru servicii sociale de calitate în Europa de Est“, finanțat prin programul Uniunii Europene ERASMUS+, este implementat de Organizația Umanitară CONCORDIA, în parteneriat cu Kardinal Koning Haus Bildungszentrum der Jesuiten und der Caritas gemützige Ges.m.b.H. din Austria și CONCORDIA Bulgaria, în cadrul programului de formare continuă Academia CONCORDIA.

image001-1

Proiectul  își propune să crească capacitatea furnizorilor de servicii sociale din România și Bulgaria și să dezvolte capacitatea de formare în managementul serviciilor sociale adaptat la contextul specific al Sud-Estului Europei.

Principalele activități derulate în proiect sunt dezvoltarea programului de formare acreditat Manager de servicii sociale, perfecționarea a 15 profesioniști cu funcții de conducere, activi în ONG-uri sau instituții publice furnizoare de servicii sociale în România și Bulgaria și promovarea formării de calitate către specialiști din domeniul serviciilor sociale, organizații furnizoare de servicii sociale.

Materialele de formare dezvoltate în cadrul proiectului vor avea elemente inovatoare, bazate pe colectarea de experiență practică, testare, vor include aspecte ce țin de diferențe culturale, având în vedere implicarea partenerilor din cele trei țări. Elementul inovator de bază este aducerea expertizei Kardinal König Haus care va contribui la accelerarea dezvoltării standardelor metodologice și didactice ale partenerilor de proiect și va pune la dispoziție toate metodele și formatele de învățare pe care le-a dezvoltat de-a lungul timpului:  workshopuri, job shadowing, ateliere de dezvoltare, supervizare și mentoring.

Programul de formare dezvoltat în cadrul proiectului răspunde direcției strategice a Academiei CONCORDIA de a contribui la creșterea calității serviciilor sociale la nivel național și internațional. Această nevoie reiese din lipsa cursurilor de specializare în domeniul managementului serviciilor sociale și se regăsește în contextul actual din domeniul social din România și Bulgaria, serviciile sociale fiind afectate de procese precum: globalizarea, schimbările demografice și sociale, migrația populației, criza economică și dramatica sărăcire a populației.

Toți partenerii proiectului sunt actori cheie în domeniul serviciilor sociale, iar rezultatele contribuie la dezvoltarea strategică a acestora, fiind resurse esențiale pentru propria dezvoltare, dar și asigurând îmbunătățirea calității serviciilor sociale la nivel de țară.

Valoarea finanțării obținute prin Programul Uniunii Europene ERASMUS+ pentru desfășurarea proiectului este de 78.930 EUR. Proiectul se va desfășura pentru o perioadă de doi ani, între octombrie 2016 şi octombrie 2018.

CONCORDIA România este o organizație independentă, neguvernamentală și non – profit, cu un istoric de 25 de ani în România, care are ca misiune susținerea şi (re)integrarea socială, familială, școlară și profesională a copiilor, tinerilor și familiilor aflate în dificultate, spre o viață independentă și autonomă. Proiectele noastre se derulează în București, Ploiești și Ariceștii Rahtivani, Județul Prahova, și se adresează unui număr de peste 550 de copii și tineri în fiecare an. Pentru mai multe informații accesați www.concordia.org.ro.

CONCORDIA Bulgaria este organizație non-profit, înființată în 2007, care asigură sprijinul copiilor, tinerilor și familiilor din grupuri și comunități marginalizate. Organizația asigură 8 servicii sociale diferite, adresate către peste 120 de copii și tineri – servicii rezidențiale, semi-rezidențiale, centru de zi și muncă în comunitate. Echipa CONCORDIA Bulgaria este formată din 40 de angajați, lucrători sociali, pedagogi, psihologi, manageri și personal suport și este susținută de consultanți externi și de voluntari. Pentru mai multe informații accesați www.concordia.bg.

Centrul de Educație și Formare al Iezuitilor și al Caritas – Kardinal König Haus este o societate privată constituită în temeiul legislatiei austriece. Din 1967, cunoscut sub numele „Centrul de Educație Socială“ și, din 1999, cu denumirea comercială de Kardinal Konig Haus, centrul oferă o gamă largă de cursuri, prelegeri și seminarii. Organizația numără 47 de angajați și 32 de voluntari. Pentru mai multe informații accesați http://www.kardinal-koenig-haus.at/index.php?m=485&l=en.

Erasmus+ este programul Uniunii Europene pentru educațieformare, tineret și sport în perioada 2014-2020. Cu un buget total de 14,7 miliarde de euro pe o perioadă de șapte ani (2014 – 2020), Erasmus+ își propune să contribuie la dezvoltarea competențelor și angajabilității (capacității de inserție profesională) prin oferirea unor  oportunități de educație, formare și activități de tineret sau sport. Acest buget este cu 40% mai mare decât nivelul precedent al cheltuielilor din perioada 2007-2013 și reflectă importanța pe care UE o acordă acestor domenii și angajamentul de a investi în ele. Pentru mai multe informații accesați http://www.erasmusplus.ro/.

Acest document a fost pregătit pentru Comisia Europeană și reflectă punctul de vedere al autorului. Comisia nu poate fi considerată responsabilă pentru utilizarea informațiilor conținute de acesta.

Despre autor

avatar

Despre CONCORDIA Organizația Umanitară CONCORDIA este o organizație independentă, neguvernamentală și nonprofit, activă la nivel internațional, care are ca misiune susținerea familiilor aflate în dificultate și (re)integrarea socială (familială, școlară, profesională) a copiilor, tinerilor și adulților, spre o viață autonomă și responsabilă. Timp de 25 de ani CONCORDIA a ajutat în România peste 4.500 de copii și tineri, și ocrotește anual peste 500 de copii şi tineri în casele şi locuinţele sale din Bucureşti, Ploieşti şi Ariceştii Rahtivani, Judeţul Prahova. Principalele servicii ale CONCORDIA asigură îndeplinirea misiunii sale: îngrijire și educație pentru copii și tineri în case de tip familial, educație vocațională și formare profesională, consiliere și orientare profesională, locuințe protejate, ateliere pentru deprinderea abilităților de viață independentă, adăpost de noapte, centru de zi pentru copii și servicii în comunitate.

Comentează