Anticoronavirus - exemple de implicare socială și soluții pentru gestionarea pandemiei

A șasea ediție a Festivalului de film kazah va fi transmisă online

0

Ambasada Republicii Kazahstan în România, în colaborare cu KMG International, prezintă publicului cinefil român trei capodopere ale cinematografiei kazahe ca parte a celei de-a șasea ediții a Festivalului de film kazah, în perioada 16 – 18 martie. Evenimentul, unul dintre cele mai mari de acest gen din Europa, este organizat exclusiv online din cauza restricțiilor pandemice, în parteneriatul deja tradițional cu Institutul Francez – Cinema Elvire Popesco.

Anul 2021 marchează cea de a 30-a aniversare a independenței Kazahstanului. Filmele difuzate în cadrul Festivalului subliniează rădăcinile adânci ale istoriei kazahe, și sunt împărtășite cu publicul românesc pentru a celebra împreună acestă aniversare și pentru a aduce un omagiu legăturilor diplomatice bilaterale. Aceste opere de artă cinematografică ne reamintesc despre valorile noastre universale și despre devotamentul față de patrimoniul nostru național” – a declarant E.S. Nurbakh Rustemov, ambasadorul Republicii Kazahstan în România.

Promovăm parteneriatul cultural româno-kazah prin diferite inițiative de mai mulți ani. Anul acesta, în contextul pandemiei vom fi împreună la acest eveniment în mediul online, din siguranța și confortul caselor noastre și ne vom bucura de 3 capodopere pe diferite teme – războiul, iubirea și familia. De asemenea, în continuare îi sprijinim pe cei implicați în gestionarea crizei actuale de sănătate generată de pandemie și, sperăm, că ne vom putea bucura de ediția viitoare în cinematograful Institutului Francez, partenerul nostru pe termen lung în acest minunat proiect cultural”- a declarat Iskander Abdibaitov, Chief Officer al KMG International.

Pe parcursul celor trei zile de Festival online vor fi difuzate urmatoarele filme: “Tomiris” (2019) care a fost premiat pe plan international cu Grand Prix la L’Étrange Festival in Paris, “Nucul” | Zhangak Tal (2015), “Drumul spre casă” | Doroga Domoy (2015).

Filmele pot fi accesate gratis din România, după o rezervare în prealabil online pe portalul Eventbook / Cinema Elvire Popesco; pentru primul film, care va fi difuzat pe 16 martie click aici, pe 17 martie click aici și pentru filmul din ultima zi a Festivalului click aici.

Evenimentul este prezentat de către criticul de film Irina Margareta Nistor printr-un podcast.

Trailerul evenimentului poate fi urmărit pe YouTube.

În parteneriat cu rețeaua de librării Cărturești, cinefilii pot câștiga și cărți despre istoria cinematografiei printr-un concurs organizat pe paginile Rompetrol din rețelele de socializare.

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine peste 30 000 de exemple de Bine despre România de la peste 30 de autori și colaboratori încă din 2006. Susținem și programe educaționale în diverse tematici și am lucrat cu aproape 10 000 de participanți în ultimii 20 de ani. La acest cont de autor publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele date care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. De Bine despre România.

Comentează

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.