80 de organizatii au semnat astazi Carta Diversitatii

0

În cadrul unei ceremonii oficiale care a avut loc astăzi, 18 aprilie, la JW Marriott, 80 de organizaţii au aderat public la principiile Cartei Diversităţii şi și-au anunțat sprijinul în promovarea unei culturi a diversității în România.

„România este a 21-a ţară în Europa cu o Carta a Diversităţii. Pornim la drum cu 80 de semnatari fondatori, reprezentând mai mult de 100.000 de angajaţi, care îşi asumă public principiile Cartei Diversităţii, pentru ca diversitatea, egalitatea de șanse și incluziunea socială să devină valori recunoscute și respectate”, a declarat Dana Oancea, project manager al Cartei Diversităţii.

La ceremonie au participat reprezentanţi ai Comisiei Europene, French Diversity Charter, ambasadorul Marii Britanii, Paul Brummel, reprezentantul Ambasadei Suediei la Bucureşti, Alexander Peyre Dutrey, reprezentanţii iniţiativelor similare din Slovenia şi Croaţia, ambasadorii Cartei Diversităţii şi lideri ai organizaţiilor semnatare.

Documentul, considerat de către Platforma Europeană a Diversității unul dintre cele mai eficiente instrumente de recunoaștere și valorizare a diversității și egalității de șanse, stabilește o serie de principii generale, asumate voluntar de către semnatari, cu scopul de a promova diversitatea, non-discriminarea, incluziunea și egalitatea de șanse la locul de muncă. Platforma Cartei reauneşte la aceeași masă grupuri cointeresate dintre cele mai diverse, reprezentând o excelentă platformă de dezbatere în jurul managementului diversității.

În România, Carta Diversității își propune să motiveze organizațiile semnatare să recunoască și să extindă avantajele integrării diversității în practicile organizaționale și de resurse umane. Prin semnarea și asumarea acesteia, diversitatea dobândește dimensiuni practice și devine parte integrantă din cultura organizațională.

Documentul poate fi asumat, în egală măsură, de companii, organizații non-guvernamentale, instituții publice, IMM-uri, asociații patronale, asociații de business, instituții academice etc.

Detalii despre organizaţiile semnatare la www.cartadiversitatii.ro.

I.D.E.A.S. este un proiect regional, coordonat de DOBROVITA Slovenia, cu parteneri din sectorul privat și public din România, Slovenia și Croația și susținut de Comisia Europenă, prin programul DG Justiție și Consumatori. În România, proiectul este implementat de Fundația Forum for International  Communications, Asociația Asistență și Programe pentru Dezvoltare Durabilă – Agenda 21 și Agenția Națională a Funcționarilor Publici.

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine aproape 30 000 de exemple de Bine despre România de la peste 30 de autori și colaboratori încă din 2006. La acest cont de autor publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele informații care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. 12 ani De Bine despre România.

Comentează