7 elevi antreprenori din Topliţa au urcat România pe podium la Londra

0

Junior Achievement-Young Enterprise (JA-YE) Europe a desemnat vineri la Londra elevii câștigători ai premiilor Compania Anului 2013. A 24-a ediție a competiției, transmisă în direct de BBC în cadrul emisiunii BBC Breakfast Show, s-a derulat pe parcursul a trei zile, reunind cele mai bune 35 de companii din 34 de țări europene.

Echipa României, L IT Tech, formată din 7 elevi de liceu de la Liceul Teoretic O.C. Tăslăuanu din Toplița a participat în competiție cu o aplicație pentru telefoane, tablete și computere care conţine softuri de prevenție medicală care calculează concentrația de alcool din sânge și îți recomandă în câte ore poți conduce în siguranță, e prevăzută cu un ghid de acordare a primului ajutor, un test de identificare a daltonismului, calculează nivelul caloriilor pentru fiecare masă, pulsul și conține și un dicționar medical.

„Aspirația echipei noastre de a fi prezentă la finala europeană a fost rezultatul muncii în echipă făcută cu seriozitate şi pasiune, toate fiind pe deplin răsplătite. Începând cu pregătirea standului și terminând cu întrebările juriului, competiția ne-a demonstrat că munca face diferența.” – Andra Stan, elevă din echipa L IT Tech.

La Londra, elevii români au câștigat premiul Enterprise without Borders acordat de TMF Group pentru parteneriatul internațional încheiat cu echipa AmbiConfor din Portugalia, prin care elevii români au vândut aplicația care testează nivelul de alcool din sânge și aceasta va fi inclusă în kitul pentru mașină pe care echipa din Portugalia îl produce.

“M-am bucurat enorm să-i văd pe elevii mei încântați de absolut tot ce era în jurul lor, să-i văd cum luptă pentru a se remarca, să realizeze cât de multe au învățat din această experiență deosebit de utilă.”, a declarat Mîndru Camelia, profesor de matematică, coordonatoare a echipei L IT Tech și profesor în programele Junior Achievement de 3 ani.

De asemenea, o elevă din echipa României s-a numărat printre câștigătorii Alumni Leadership Award – distincţie acordată la 17 elevi remarcabili, aleși pentru abilitățile lor de leadership.

“Această competiție a fost o experiență extraordinară de dezvoltare personală, dar și profesională. Acest program ne-a oferit oportunitatea să înțelegem cu adevărat ce înseamnă să fii antreprenor și care sunt calitățile pe care acesta trebuie să le îndeplinească pentru a crea o afacere de succes.”, ne-a spus Petruța Deac, câștigătoare a Alumni Leadership Award și elevă din echipa L IT Tech.

Participarea tinerilor la finala europeană a fost rezultatul faptului că tinerii au parcurs la şcoală, cu sprijinul cadrului didactic programul de antreprenoriat JA “Compania” şi ulterior s-au înscris cu aplicaţia creată în timpul anului şcolar, la competiţia naţională a 11-a ediție, derulată la București pe 29 mai, unde au fost desemnaţi câştigători ai premiilor:

  • Investiţia anului 2013, acordat de Romanian-American Foundation.
  • Social Enterprise Program Award 2013, acordat de Intel.

 

Programul JA-YE Compania le facilitează tinerilor cu vârste între 15 şi 19 ani accesul la o experienţă reală de antreprenoriat, prin exersarea unor roluri diverse, de la conceperea proiectului, până la design și producție. Elevilor li se oferă de asemenea oportunitatea de a crea o echipă de management, de a negocia vânzarea en gros și prețurile pentru retail, de a calcula pragul de rentabilitate, a pregăti bugetele, a plăti salariile, a conduce cercetarea de piață, a-și crea materialele de promovare și de a-și vinde produsele. Programul Compania este recunoscut de DG Enterprise ca “Program Model în Educaţia Antreprenorială”.

logo JARJunior Achievement România, organizație non-profit a fost fondată în anul 1993 şi este parte a Junior Achievement Worldwide®, USA şi Junior Achievement-Young Enterprise, Europe. JA este cea mai mare şi cea mai dinamică organizaţie internaţională de educaţie economică şi antreprenorială. În România, programele JA de tip learning by doing sunt urmate anual de peste 153.000 de elevi din 1.000 de instituţii de învăţământ şi se desfăşoară local în parteneriat cu Ministerul Educaţiei Naționale, instituţiile de învăţământ şi comunitatea de afaceri.

Facebook

Despre autor

avatar

Eu sunt Andra. Îmi place să descopăr locuri noi şi să le cutreier la pas. Mă scufund uneori în lectură, în căutarea unor momente de linişte care îmi încarcă bateriile. Scriu cu drag despre ceea ce mă face fericită, privind mereu la lucrurile bune din jurul meu. Iubesc ceaiul, ciocolata neagră şi oamenii zâmbitori. Pentru că şi eu sunt unul dintre ei:) Pentru mai multe pilule de optimism, încearcă şi aici www.zambetsisanatate.ro

Comentează