30 de ani de drepturi ale copilului: Câștiguri istorice și reușite incontestabile, dar progrese timide pentru cei mai săraci copii ai lumii – UNICEF

0

E nevoie de acțiuni urgente și de reînnoirea angajamentului pentru promovarea drepturilor copilului pentru a face față unor amenințări vechi și noi

De la adoptarea Convenției cu privire la Drepturile Copilului acum 30 de ani, s-au înregistrat, în general, câștiguri fără precedent istoric pentru copiii lumii. Totuși, mulți dintre cei mai săraci copii nu îi simt încă impactul, conform unui nou raport publicat astăzi: The Convention on the Rights of the Child at a Crossroads (Convenția cu privire la Drepturile Copilului la Răscruce de Drumuri).

Ca parte a celebrărilor care marchează cea de-a 30a aniversare a CDC, raportul analizează reușitele incontestabile din ultimele trei decenii, dovada că acolo unde există voință și hotărâre politică, viețile copiilor se îmbunătățesc.

S-au înregistrat reușite impresionante pentru copii în ultimele trei decenii și tot mai mulți copii au un trai mai lung, mai bun și mai sănătos. Cu toate acestea, cei mai săraci și mai vulnerabili sunt în continuare defavorizați“, a declarat Directorul Executiv UNICEF, Henrietta Fore. „Pe lângă provocările constante legate de sănătate, hrană și educație, astăzi, copiii trebuie să facă față unor noi amenințări precum schimbările climatice, abuzul online și hărțuirea cibernetică . Doar prin inovație, noi tehnologii, voință politică și resurse sporite vom putea contribui la transpunerea viziunii Convenției cu privire la Drepturile Copilului în acțiuni reale pentru copiii de pretutindeni”.

Menționând progresele din ultimele trei decenii, raportul evidențiază că:

  • Rata globală a mortalității în rândul copiilor cu vârsta sub cinci ani a scăzut cu aproximativ 60%.

  • Proporția copiilor cu vârste de școală primară aflați în afara sistemului de învățământ a scăzut de la 18% la 8%.

  • Principiile directoare ale CDC – nediscriminarea, interesul superior al copilului, dreptul la viață, supraviețuire și dezvoltare și dreptul la protecție – au influențat numeroase constituții, legi, politici și practici la nivel global.

Totuși, raportul subliniază că progresele obținute nu sunt uniforme.

  • În statele cu venituri mici și medii, pentru copiii din gospodăriile cele mai sărace probabilitatea decesului înainte de a împlini 5 ani din cauze ce pot fi prevenite este de două ori mai mare, comparativ cu copiii din mediile cele mai înstărite.

  • Conform celor mai recente date publicate, în Africa Subsahariană, doar jumătate dintre copiii din cele mai sărace gospodării sunt vaccinați împotriva rujeolei, spre deosebire de 85% dintre copiii din gospodăriile cele mai înstărite.

  • În ciuda scăderii la nivel mondial a ratei căsătoriilor în rândul copiilor, în multe state, fetele cele mai sărace sunt supuse acestui risc într-o mai mare măsură decât erau în anul 1989.

De asemenea, raportul abordează și vechi probleme încă persistente și noi amenințări care afectează copiii din întreaga lume:

  • Sărăcia, discriminarea și marginalizarea continuă să pună în situație de risc milioane dintre copiii cei mai defavorizați: Conflictele armate, xenofobia în creștere, migrația globală și criza refugiaților au toate un impact devastator asupra progreselor globale.

  • Din punct de vedere fizic, fiziologic și epidemiologic, copii sunt cei mai amenințați de efectele crizei climatice : Schimbările climatice recente și rapide conduc la răspândirea bolilor, sporesc intensitatea și frecvența fenomenelor meteorologice extreme și creează insecuritate privind hrana și apa. În lipsa unor măsuri urgente, copiii vor avea de îndurat suferințe fără precedent.

  • Deși în prezent numărul copiilor imunizați este mai mare decât oricând, încetinirea ratelor acoperirii vaccinale în ultimul deceniu amenință să anuleze progresele privind sănătatea copiilor, cu greu obținute. Acoperirea vaccinală împotriva rujeolei a început să stagneze din 2010, ceea ce a contribuit la reapariția acestei boli mortale în multe țări. Aproape 350.000 de cazuri de rujeolă s-au înregistrat în 2018, mai mult de dublu față de numărul total din 2017.

  • Numărul copiilor din afara sistemului de învățământ a stagnat, iar rezultatele performanței școlare pentru cei care se află la școală rămân slabe: La nivel mondial, numărul copiilor care nu sunt înscriși în ciclul primar stagnează din 2007. Mulți dintre cei care merg la școală nu deprind noțiunile de bază, fără a mai menționa abilitățile de care ar avea nevoie pentru a prospera în contextul economic actual.

Pentru a accelera progresele în domeniul promovării drepturilor copilului și pentru a aborda problema stagnării și a regresului în cazul unora dintre drepturi, raportul face apel la colectarea mai multor date și dovezi; la extinderea aplicării soluțiilor și intervențiilor cu eficiență dovedită; la extinderea resurselor; la implicarea tinerilor pentru a găsi împreună soluții; și la aplicarea principiilor echității și egalității de gen în programele elaborate. Însă raportul mai recunoaște că, deși toate aceste elemente sunt necesare pentru a aduce schimbări, lumea noastră aflată într-o permanentă și rapidă transformare cere și noi modalități pentru a face față oportunităților și schimbărilor care apar și pentru a consacra cu adevărat din nou drepturile copilului ca o cauză globală.

Pentru a identifica aceste căi de acțiune, pe parcursul următoarelor 12 luni, UNICEF intenționează să inițieze un dialog internațional pentru a înțelege de ce este nevoie pentru a transforma promisiunea convenției într-o realitate pentru fiecare copil. Discursul va fi unul incluziv, va implica copii și tineri, părinți și aparținători, profesori și asistenți sociali, comunități și guverne, societatea civilă, mediul academic, sectorul privat și media. Și va influența felul în care organizația își va desfășura activitatea în viitor.

Convenția se află acum la răscruce de drumuri între trecutul său strălucit și potențialul său viitor. Stă în puterea noastră să reînnoim angajamentul, să facem pași decisivi și să ne responsabilizăm,” a spus doamna Fore. “Ar trebui să urmăm exemplul tinerilor care vorbesc deschis și ferm în lupta pentru drepturile lor așa cum nu s-a mai întâmplat până acum, trebuie să luăm măsuri acum – cu curaj și în mod creativ”.

###

Citiți raportul aici:https://uni.cf/CRC-media

Descărcați conținut multimedia aici : https://weshare.unicef.org/Package/2AMZIF31URK1

Pentru mai multe informații despre Convenția cu privire la Drepturile Copilului vizitați: https://www.unicef.org/child-rights-convention

Despre UNICEF în România

UNICEF este prezent în România şi în alte 190 de ţări şi teritorii pentru a promova supravieţuirea şi dezvoltarea copiilor din perioada copilăriei mici până la adolescenţă. În România, UNICEF lucrează împreună cu actori cheie precum Guvernul, Parlamentul, autorităţi locale, societatea civilă, sectorul privat, parteneri naţionali şi internaţionali şi mass media pentru a asigura accesul tuturor copiilor la educaţie timpurie de calitate şi la şcoală, pentru protejarea adolescenţilor şi monitorizarea drepturilor copilului, pentru protecţie socială şi pentru mobilizarea de resurse în beneficiul copiilor.

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine aproape 30 000 de exemple de Bine despre România de la peste 30 de autori și colaboratori încă din 2006. La acest cont de autor publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele informații care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. 12 ani De Bine despre România.

Comentează

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.