26 de organizații din 23 de țări europene promovează eonomia socială

0

ECONOMIA SOCIALĂ ȘI SOLIDARITATEA ÎN EUROPA

26 de organizații din 23 de țări europene sunt implicate în proiectul “SUSY – SUstainable and Solidarity EconomY”, cofinanțat de Uniunea Europeană, al cărui scop este de a promova metode alternative de producție și distribuție, modele diferite de consum și economisire, pornind de la cele mai bune practici ale economiei sociale și solidarității.

Economia socială este un concept care crește din ce în ce mai mult în jurul lumii și oferă modele de solidaritate. Prin intermediul economiei sociale se dezvoltă, modele de producție, distribuție, consum și economisire, bazate pe principiile egalității, sustenabilității și solidaritate.

Obiectivul principal al proiectului european “SUSY – SUstainable and Solidarity EconomY” este de a promova bunele practici privind economia socială și solidaritatea din Europa și din lume. Implementat de organizația COSPE (Italia) și Fundația TERRA Mileniul III (România), în parteneriat cu alte organizații europene și internaționale, SUSY are o durată de trei ani, finalizându-se în ianuarie 2018. De asemenea, proiectul vizează creșterea competivității actorilor locali implicați în economia socială și solidară, promovând în același timp o nouă paradigmă de dezvoltare economică, cu scopul de a lupta împotriva sărăciei și de a promova un model echitabil și sustenabil de viață.

Economia socială și solidară deține un procent de aproximativ 6,5% din piața muncii din Europa. Pe plan mondial, în 2003, Guvernul din Brazilia a înființat Secretariatul Național al Economiei Solidare, iar Ecuador și Mexic au adoptat legea economiei sociale în 2011 și 2012, respectiv. În Europa, Spania, Portugalia, Belgia și Franța dețin, de asemenea, o lege a economiei sociale. Totodată, în Luxemburg există un minister cu atribuții în acest domeniu, iar în Italia există 10 legi regionale care abordează acest subiect. Recent, și în România a fost adoptată legea economiei sociale – Legea 219/2015.

SUSY se sprijină pe patru piloni principali și anume: cercetare, instruire, informare/comunicare și advocacy. Activitățile de cercetare presupun identificarea exemplelor de bune practici privind economia socială și solidară din 46 de teritorii (regiuni) ale Uniunii Europene și din 10 țări din restul lumii (Brazilia, Bolivia, India, Malaezia, Mauritus, Mozambic, Palestina, Tunisia și Uruguay). Bunele practici vor fi prezentate și analizate în cadrul unor workshop-uri care se vor realiza în Europa. Sesiunile de instruire se vor realiza în cele 46 de teritorii incluse în proiect.
De asemenea, se vor realiza o gamă variată de activități de comunicare și informare, precum realizarea unui website care va conține o hartă cu cele mai relevante exemple de economie socială și solidară, realizarea unui reportaj video, competiții și festivaluri de film. Cetățenii europeni vor fi, de asemenea, sensibilizați cu ocazia diferitelor evenimente locale, iar activitățile de advocacy se vor adresa, cu precădere, reprezentanților instituțiilor și politicienilor atât de la nivel local, cât și european.

Proiectul “SUSY – SUstainable and Solidarity economY” a fost prezentat oficial joi, 8 octombrie, în Bolonia (Italia). Invitatul principal la eveniment a fost domnul Benedito Anselmo Martins de Oliveira, reprezentantul Secretariatului Național al Economiei Solidare din cadrul Ministerului Muncii al Guvernului din Brazilia, considerat a fi fondatorul economiei sociale și solidarității și doamna Magda de Sousa Almeida, reprezentantul uniunii cooperativelor și întreprinderilor sociale Unisol Brasil, domnul Jason Nardi, coordonatorul european al RIPESS, Alberto Veronesi, președintele Arvaia, o cooperativă care întrunește fermieri din Bolonia și Fabio Laurenzi, președintele COSPE.

Lista partenerilor:

Proiectul “Susy – Sustainable and solidarity economy” este implementat de: COSPE și Fairwatch (Italia), Südwind Agentur (Austria), Inkota (Germania), Deša Dubrovnik (Croația), Kopin (Malta), Cerai (Spania), Polish Fair Trade Coalition (Polonia), Ekumenicka Akademie Praha Europe (Cehia), Fair Trade Hellas (Grecia), ngo Mondo (Estonia), Balkan Institute for Labour e Social Policy (Bulgaria), Cardet (Cipru), Pro Ethical Trade Finland (Finlanda), Resources Humaines sans Frontières (Franța), The Co-operative College e Think Global (Marea Britanie), Cromo Foundation e Foundation for Development of Democratic Rights DemNet (Ungaria), Instituto Marquês de Valle Flôr (Portugalia), Fundația TERRA Mileniul III (România), Slovak Centre for Communication e Development (Slovacia), Peace Institute – Institute for Contemporary Social e Political Studies (Slovenia), Action pour le Développement Asbl – Sos Faim (Belgia), Green Liberty (Letonia) și Waterford One World Centre (Irlanda).
Pentru mai multe informații:

www.solidarityeconomy.eu

Despre autor

avatar

Fondator RomâniaPozitivă.ro, Florin este educator de emoție și gând pozitiv. Florin susține acest demers prin programele sale de training și prin platforma de informație și educație pozitivă, www.RomaniaPozitiva.ro cu 25 de autori și aproape 30 000 de articole de Bine despre România publicate încă din 2006. Florin are peste 15 ani de experiență ca trainer pentru circa 8000 de participanți, iar domeniile de expertiză includ: facilitare de procese de învățare, orientarea spre soluție (psihologie pozitivă aplicată pentru rezolvarea problemelor), antreprenoriat social, ”train the trainers”, design thinking, managementul echipelor, management de proiect, recrutare şi selecţie, comunicare, teambuilding. Florin a lucrat 4 ani în industria berii alături de InBev având atribuții de training pe mai multe procese de vânzări și de business pentru o rețea cu peste 40 de firme de distribuție de bunuri de larg consum pe întreg teritoriul țării. Florin are experiență ca moderator/speaker pentru diverse evenimente și conferințe: TEDx București, Allianz-Țiriac Management Conference, ASPEN Leadership Program, Leaders for Justice Program, Automotive Forum (Timișoara), “Conferința Anului Viitor”, Inspiro, Bucharest Integrity Gathering, Conferința de Voluntariat, The Conference about Happiness, “Fabricat în Țara lui Andrei”cu NESsT & Petrom, WWF Școli Verzi în Europa, TEDx Galați. Majoritatea clienţilor lui Florin sunt din aria de business, companiile activând în domenii foarte diferite (servicii, IT, automotive, bunuri de larg consum, consultanţă) pe întreg teritoriul ţării. Florin este implicat şi în proiecte de training pentru organizaţii nonguvernamentale. Florin a fost membru entuziast în organizațiile AIESEC Timișoara și ARDOR Banat. Florin desfăşoară şi proiecte de training în sistem deschis („open training”), un exemplu de astfel de program fiind cursul „Train the Trainers” cu Institutul Român de Training și Training Cafe. Motivaţia principală este dorinţa de a schimba lucrurile în Bine în România. Florin este certificat Formator A.N.C., White Belt @ ABInBev. Florin este mare fan de biciclete, mișcare în aer liber, muzică uneori chiar clasică și indiană.

Comentează