18 evenimente organizate de ICR la Salonul de Carte de la Torino / 9-13 mai 2019

0

18 evenimente organizate de Institutul Cultural Român la Salonul de Carte de la Torino, ediția 2019

România participă, pentru al unsprezecelea an consecutiv, cu un stand naţional organizat de Institutul Cultural Român, la Salonul Internaţional de Carte de la Torino, cea mai importantă manifestare de profil din Italia, desfăşurată anul acesta în perioada 9-13 mai. Tema ediţiei cu numărul 32 a Salonului este Il gioco del mondo (Jocul lumii), iar conceptul standului României, cu o suprafaţă de 120 mp şi o grafică ce evocă apartenenţa culturii noastre la cultura europeană, precum şi contextul în care România deţine Preşedinţia Consiliului Uniunii Europene, este Romania: La cultura romena – cultura europea / România: cultura română – cultura europeană.

Programul românesc de la această ediție reunește deopotrivă autori clasici și contemporani, incluzând atât dezbateri în jurul unor volume de Emil Cioran, Mircea Eliade, Constantin Noica, George Călinescu sau Gherasim Luca, precum şi lansarea unor ediţii în limba italiană semnate de Mircea Cărtărescu, Andrei Oişteanu, Aura Christi, Eugen Uricaru, Geo Vasile, Nicolae Dabija, Igor Bergler, Ion Pop, Valeriu Nicolae şi Elena Liliana Popescu. Nu vor lipsi nici cărţile despre cultura română scrise de autori italieni, precum Mario Casella, Antonio di Gennaro şi P. Giustiniani sau Vicenzo Fiore.

Circa patruzeci de invitaţi, români şi italieni, vor lua cuvântul în cadrul celor optsprezece evenimente găzduite de standul României, manifestări care au scopul de a promova relaţiile bilaterale în domeniul literaturii, al traducerilor, al politicilor editoriale, dar şi de a stimula interesul specialiştilor, editorilor şi traducătorilor pentru cultura română. Au răspuns invitaţiei Institutului Cultural Român scriitori, românişti, traducători, istorici, critici literari, reprezentanţi ai unor edituri italiene şi jurnalişti culturali: Giancarlo Baffo, Mauro Barindi, Igor Bergler, Antonio Buozzi, Riccardo Calimani, Irma Maria Grazia Carannante, Mario Casella, Dan Octavian Cepraga, Aura Christi, Horia Corneliu Cicortaş, Alessio Colarizi Graziani,Nicolae Dabija, Gian Luca Del Marco, Antonio Di Gennaro, Marco Dotti, Vincenzo Fiore, Luigi Franco, Gabriela Gheorghişor, Guido Guastalla, Olga Irimciuc, Bruno Mazzoni, Valeriu Nicolae, Nicolae Oprea, Andrea Pipino, Max Ponte, Ion Pop, Adrian Popescu, Elena Liliana Popescu,Violeta Popescu,Giovanni Rotiroti, Roberto Russo, Vanni Santoni,Roberto Scagno, Francesco Testa, Paolo Tomasella, Michela Topala, Eugen Uricaru, Geo Vasile, Davide Zaffi.

Participarea românească la Salonul Internaţional de Carte de la Torino este organizată de Institutul Cultural Român, prin Centrul Cărţii, Institutul Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia şi Accademia di Romania. Pe lângă spaţiul destinat dezbaterilor literare şi lansărilor de carte, standul de ţară (situat în Pavilionul 3, N40-Q41) va include şi un spaţiu dedicat vânzării de carte, organizat cu sprijinul Librăriei Libris din Braşov, precum şi o cabină radio care va găzdui echipa Radio Torino Internaţional. De asemenea, vor fi expuse cărți apărute de-a lungul timpului în limba italiană prin programul TPS derulat de Centrul Cărții din cadrul Institutului Cultural Român.

Invitat de onoare al acestei ediții a Salonului Internațional de Carte de la Torino este emiratul Sharjah din Emiratele Arabe Unite, care deține titlul de Capitală mondială UNESCO a cărții în anul 2019. Noutatea absolută de anul acesta constă în faptul că limba spaniolă este limbă invitată, iar Regiunea Marche din Italia este regiunea cu același statut special. În 2019 se împlinesc 200 de ani de când scriitorul Giacomo Leopardi, originar din regiunea Marche, compunea poezia L’Infinito/Infinit, o capodoperă a literaturii italiene.

Organizatori: Institutul Cultural Român, prin Centrul Cărții, Institutul Român de Cultură și Cercetare Umanistică de la Veneția, Accademia di Romania din Roma

Parteneri: Salone Internazionale del Libro di Torino, Fondazione Circolo dei Lettori di Torino, Associazione Torino: La città del Libro și Librăria Libris din Brașov

Patronaje: Ambasada României în Republica Italiană, Reprezentanța Comisiei Europene în Italia și Consulatul General al României la Torino

Parteneri media: Radio Torino International, Radio România, Observator Cultural și revista bilingvă „Orizonturi culturale italo-române”

Programul complet

www.icr.ro/pagini/18-evenimente-organizate-de-institutul-cultural-roman-la-salonul-de-carte-de-la-torino-editia-2019

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine aproape 30 000 de exemple de Bine despre România de la peste 30 de autori și colaboratori încă din 2006. La acest cont de autor publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele informații care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. 12 ani De Bine despre România.

Comentează

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.