15 ani

0


Vineri, 18 Mai, Agenţia Naţională pentru Programe Comunitare în Domeniul Educaţiei şi Formării Profesionale (ANPCDEFP) şi Erasmus Student Network (ESN) România au organizat la Bucureşti evenimentul aniversar ERASMUS 15:25. Împreună cu partenerii acestora, Primăria Municipiului Bucureşti, Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică „I.L.Caragiale”, Teatrul „Nottara”, GRASP şi Educativa, au avut alături câteva sute de tineri, ce au aniversat 15 ani ai programului ERASMUS în România şi 25 de ani la nivel european.

În deschiderea evenimentului au luat cuvântul Dna. Monica Calotă, Director ANPCDEFP, Dna. Iulia Deutsch din partea Reprezentanţei Comisiei Europene în România, Dna. Madlena Nen, Coordonator ERASMUS în cadrul ANPCDEFP şi Dra. Laura Popa, Ambasador ERASMUS al României la Comisia Europeană. Invitaţii au vorbit despre importanţa programului ERASMUS în rândul tinerilor români, cât şi despre noul program “Erasmus for All”, ce va intra în vigoare din anul 2014. “Conform noilor date publicate de către Comisia Europeană, s-a înregistrat o creştere cu 15% a numărului de mobilităţi de studiu şi plasament la nivelul României, în ultimii 2 ani de zile. Nouă campanie “We Mean Business” lansată cu ocazia anului aniversar ERASMUS, îşi propune o informare susţinută în rândul angajatorilor din Europa, vizavi de beneficiile angajării unui fost student ERASMUS” (Laura Popa – Ambasador ERASMUS al României).

Tinerii au adresat întrebări reprezentanţilor companiilor Deloitte, Siveco şi Petrom, cât şi ONG-urilor ESN România, GRASP şi Reviro, despre proiectele de atragere a tinerilor cu studii în străinătate înapoi în România. “ERASMUS este o experienţă personală, trăită o singură dată în viaţă! Tocmai din acest considerent, asociaţia pe care în prezent o conduc, oferă tinerilor întorşi din străinătate posibilitatea de a continua lucrul în acel mediu multicultural, prin intermediul activităţilor specifice ESN” (Nicoleta Popa, Preşedinte Erasmus Student Network România).

Panelul privind alegerea destinaţiei de studiu, a beneficiat şi de o perspectivă străină, prin prisma experienţei în România, împărtăşită de studentul Alberto Nieto, de origine spaniolă: “acum mă simt aproape Român. Când am venit în ţara voastră, nu cunoasteam nici limbă română şi nici limbă engleză, însă am reuşit, iată, să le învăţ pe amândouă” (Alberto Nieto, student Erasmus la Universitatea Transilvania din Braşov).

De la eveniment nu au lipsit nici momentele special pregătite pentru tinerii participanti. Printre acestea s-au numărat Teatrul Labirint, sesiunea foto “Dear România ERASMUS 15:25”, cât şi numerele de dans, realizate de către studenţii Universităţii Ecologice din Bucureşti.

Despre autor

avatar

Fondator RomâniaPozitivă.ro, Florin este educator de emoție și gând pozitiv. Florin susține acest demers prin programele sale de training și prin platforma de informație și educație pozitivă, www.RomaniaPozitiva.ro cu 25 de autori și aproape 30 000 de articole de Bine despre România publicate încă din 2006. Florin are peste 15 ani de experiență ca trainer pentru circa 8000 de participanți, iar domeniile de expertiză includ: facilitare de procese de învățare, orientarea spre soluție (psihologie pozitivă aplicată pentru rezolvarea problemelor), antreprenoriat social, ”train the trainers”, design thinking, managementul echipelor, management de proiect, recrutare şi selecţie, comunicare, teambuilding. Florin a lucrat 4 ani în industria berii alături de InBev având atribuții de training pe mai multe procese de vânzări și de business pentru o rețea cu peste 40 de firme de distribuție de bunuri de larg consum pe întreg teritoriul țării. Florin are experiență ca moderator/speaker pentru diverse evenimente și conferințe: TEDx București, Allianz-Țiriac Management Conference, ASPEN Leadership Program, Leaders for Justice Program, Automotive Forum (Timișoara), “Conferința Anului Viitor”, Inspiro, Bucharest Integrity Gathering, Conferința de Voluntariat, The Conference about Happiness, “Fabricat în Țara lui Andrei”cu NESsT & Petrom, WWF Școli Verzi în Europa, TEDx Galați. Majoritatea clienţilor lui Florin sunt din aria de business, companiile activând în domenii foarte diferite (servicii, IT, automotive, bunuri de larg consum, consultanţă) pe întreg teritoriul ţării. Florin este implicat şi în proiecte de training pentru organizaţii nonguvernamentale. Florin a fost membru entuziast în organizațiile AIESEC Timișoara și ARDOR Banat. Florin desfăşoară şi proiecte de training în sistem deschis („open training”), un exemplu de astfel de program fiind cursul „Train the Trainers” cu Institutul Român de Training și Training Cafe. Motivaţia principală este dorinţa de a schimba lucrurile în Bine în România. Florin este certificat Formator A.N.C., White Belt @ ABInBev. Florin este mare fan de biciclete, mișcare în aer liber, muzică uneori chiar clasică și indiană.

Comentează