SOLIDAR cu drepturile celor vulnerabili!

0

Confederația Caritas România împreună cu partenerul Federația Organizațiilor Neguvernamentale pentru Servicii Sociale (FONSS) anunță încheierea proiectului “SOLIDAR cu drepturile celor vulnerabili!”

Proiectul a fost derulat de Confederația Caritas România în parteneriat cu Federația Organizațiilor Neguvernamentale pentru Servicii Sociale (FONSS), cu sprijinul financiar Active Citizens Fund România, program finanțat de Islanda, Liechtenstein și Norvegia prin Granturile SEE 2014-2021.

În perioada aprilie 2023 – martie 2024, Confederația Caritas, prin activități de comunicare și advocacy, a urmărit creșterea gradului de conștientizare a publicului larg cu privire la drepturile persoanelor vulnerabile din România și a celor strămutate din Ucraina și a nivelului de informare privind rolul organizațiilor societății civile în asistența umanitară și socială. S-a promovat solidaritatea, acceptarea diversității multiculturale și coeziunea socială între grupuri vulnerabile și dezvoltarea capacității de coordonare a cel puțin 30 de ONG-uri active în domeniul social și de răspuns la situații de urgență provocate de crize umanitare în vederea apărării drepturilor omului.

Printre principalele rezultate ale proiectului se numără: 20 de reportaje video prin intermediul cărora s-au ilustrat atât activitățile recurente ale organizațiilor membre cât și activitățile specifice în sprijinul refugiaților ucraineni,  publicate pe canalul de YouTube; 10 testimoniale video denumite generic “Perspectiva mea”, ca parte din campania de combatere a fake news prin care au fost intervievați cetățeni ucraineni refugiați în România și sprijiniți de organizațiile Caritas locale; un ”Jurnal de solidaritate” în format electronic și print prin care s-au cuprins toate activitățile derulate în cadrul proiectului; 30 de copii, români și ucraineni, au participat la o tabără interetnică unde au învățat și au experimentat acceptarea, toleranța, diversitatea și solidaritatea; copiii au fost informați despre drepturile omului; 3 evenimente regionale prin care s-au promovat cultura și tradițiile ucrainene; un model de politică de salvgardare a copiilor și persoanelor vulnerabile în crizele provocate de război, conflicte, sărăcie etc.; un atelier de 3 zile de planificare strategică derulat pentru perioada 2023 -2025, 3 mese rotunde cu autorități publice locale și o masă rotundă cu reprezentanți ai autorităților publice naționale .

Perioada de implementare a proiectului a fost  de 12 luni (aprilie 2023 – martie 2024), iar bugetul total a fost de 143.026 Euro, din care finanțarea nerambursabilă reprezintă 141.036 Euro, iar cofinanțarea 2.000 Euro.

Despre Programul Active Citizens Fund România

Programul Active Citizens Fund România este finanțat prin Granturile SEE 2014-2021. Obiectivul general al Granturilor este de a reduce disparitățile economice și sociale și a consolida relațiile bilaterale dintre cele 15 state beneficiare și statele donatoare (Islanda, Liechtenstein, Norvegia). Programul este administrat de către consorțiul compus din Fundația pentru  Dezvoltarea Societății Civile, Fundația pentru Parteneriat, Centrul de Resurse pentru Comunitățile de Romi, Fundația PACT și Frivillighet Norge, care acționează în calitate de Operator de Fond desemnat de către FMO – Oficiul Mecanismului Financiar al Granturilor SEE și Norvegiene. Active Citizens Fund România vizează consolidarea societății civile și a cetățeniei active și creșterea capacității grupurilor vulnerabile. Cu o alocare totală de 46.000.000 euro, programul urmărește dezvoltarea pe termen lung a sustenabilității și capacității sectorului societății civile, intensificând rolul său în promovarea participării democratice, a cetățeniei active și a drepturilor omului și consolidând în același timp relațiile bilaterale cu statele donatoare Islanda, Liechtenstein și Norvegia. Pentru mai multe informații despre Active Citizens Fund în România, vă rugăm accesați www.activecitizensfund.ro. Pentru mai multe informații despre Granturile SEE și Norvegiene, accesați www.eeagrants.ro.”

www.caritasromania.ro

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine peste 60 000 de exemple de Bine despre România de la peste 30 de autori și colaboratori încă din 2006. Susținem programe educaționale (învățare și dezvoltare) cu diverse tematici și am lucrat cu peste 10 000 de participanți în ultimii 20 de ani. La acest cont de autor publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele date care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. De Bine despre România.

Comentează

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.