O componentă foarte importantă a activității Asociației Clubul Sportiv Comunitar Sibiu o constituie antrenamentele de baschet ale persoanelor cu dizabilități motrice. Este extrem de important ca persoanele cu dizabiliăți să fie persoane acceptate de comunitate, priviți cu demnitate, ca oameni care își trăiesc viața asemenea nouă. Sportul este metoda pe care am ales-o noi, Clubul Sportiv Comunitar Sibiu, pentru integrarea lor. Pentru că atunci cand aceștia joacă baschet, handbal, sau practică orice altfel de sport, nu se simt cu nimic diferiți de orice altă persoană, iar încrederea de sine crește foarte mult.
Pentru atingerea acestor deziderate, în intervalul 15 mai 2022 – 15 noiembrie 2022, am desfășurat două sau trei antrenamente de baschet, pe săptămână, la Sala Transilvania din Sibiu, la care au participat 15 Zburători. Progresele făcute au fost vizibile, atât în ceea ce privește jocul individual, cât mai ales ca joc de echipă.
Mai mult decat atat, Zburătorii au avut anul acesta, primele jocuri amicale și oficiale, cu o alte echipe din România si din străinate, unde au putut demonstra aceste progrese.
Dorim să mulțumim Primăriei Municipiului Sibiu care a cofinațat această acțiune prin Agenda Comunității 2022. Cu siguranță vom continua antrenamentele și în 2023!