Două organizații creează un Forum Consultativ al Imigranților în România

0

500 de copii și tineri străini migranți vor fi ajutați să beneficieze de drepturile lor fundamentale și de servicii publice în țara noastră prin intermediul proiectului PROMISE – protecția minorilor străini neînsoțiți.

Proiectul este derulat de Fundația Terre des hommes și Asociația JRS (Serviciul Iezuiților pentru Refugiați din România), în perioada mai  2022 – octombrie 2023, cu sprijinul financiar al Active Citizens Fund România, program finanțat de Islanda, Liechtenstein și Norvegia prin Granturile SEE 2014-2021.

Proiectul PROMISE își propune să îmbunătățească accesului minorilor și tinerilor migranți la drepturile fundamentale și la servicii publice prin activități de advocacy, acordarea de servicii de asistență juridică gratuită, informare, training și creșterea capacității grupurilor vulnerabile de a participa în procesul decizional-consultativ. De asemenea, își propune să sprijine și să susțină colaborarea interinstituțională și cea dintre instituții publice și străini pentru asigurarea respectării interesului minorilor, precum și îmbunătățirea politicilor, practicilor, atitudinilor și a legislației.

Pentru ca vocea tinerilor refugiați să fie auzită în plan social, se va crea un Forum Consultativ al Imigranților din România format din reprezentanți ai comunităților de migranți și tineri migranți. Aceștia vor învăța cum să își reprezinte comunitatea în ce privește respectarea drepturilor lor, cum să stabilească o relație viabilă cu societatea gazdă, și vor fi invitați să participe la dezbateri legate de politicile care îi privesc.

Astfel, prin acest proiect vor fi ajutați 500 de minori și tineri străini cu vârste între 12 – 26 de ani, 1000 de migranți care vor fi informați despre drepturile lor, cel puțin 25 de cazuri de minori neînsoțiți care vor fi asistate de profesioniști, minim 10 avocați și juriști ce vor fi instruiți și vor ajuta la crearea unei practici jurisprudențiale pozitive, aproximativ 50 de studenți ai facultăților de drept, avocați, reprezentanți ai instituțiilor și organizațiilor cu competențe în problematica minorilor, părinții și reprezentanții legali ai minorilor neînsoțiți.

Activitățile proiectului se vor desfășura în orașele Timișoara, Baia Mare și Șomcuța-Mare, Rădăuți, Giurgiu, Arad, Otopeni, Galați, Constanța, Brăila, Tulcea, Vrancea, Bacău, Vaslui și București.

Situația copiilor refugiați este tot mai îngrijorătoare în contextul actual. Unul din trei copii care trăiesc în afara țării lor de origine este refugiat, arată statisticile internaționale. De la sfârșitul lunii februarie 2022, în România au sosit 1 356 564 de refugiați, dintre care aprox. 314 000 copii (29,39%) și 580 000 femei (54,29%), conform datelor din 14 iulie 2022.  În prezent, în România sunt 83 936 de refugiați ucraineni.

Proiectul PROMISE este derulat de Fundația Terre des hommes în parteneriat cu Asociația JRS (Serviciul Iezuiţilor pentru Refugiaţi din România), cu sprijinul programului Active Citizens Fund România, finanțat de Islanda, Liechtenstein și Norvegia prin Granturile SEE 2014-2021. Conținutul acestui comunicat nu reprezintă în mod necesar poziția oficială a Granturilor SEE și Norvegiene 2014-2021.

Despre Programul Active Citizens Fund România

Programul Active Citizens Fund România este finanțat prin Granturile SEE 2014-2021. Obiectivul general al Granturilor este de a reduce disparitățile economice și sociale și a consolida relațiile bilaterale dintre cele 15 state beneficiare și statele donatoare (Islanda, Liechtenstein, Norvegia). Programul este administrat de către consorțiul compus din Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile, Fundația pentru Parteneriat, Centrul de Resurse pentru Comunitățile de Romi, Fundația PACT și Frivillighet Norge, care acționează în calitate de Operator de Fond desemnat de către FMO – Oficiul Mecanismului Financiar al Granturilor SEE și Norvegiene. Active Citizens Fund România vizează consolidarea societății civile și a cetățeniei active și creșterea capacității grupurilor vulnerabile. Cu o alocare totală de 46.000.000 euro, programul urmărește dezvoltarea pe termen lung a sustenabilității și capacității sectorului societății civile, intensificând rolul său în promovarea participării democratice, a cetățeniei active și a drepturilor omului și consolidând în același timp relațiile bilaterale cu statele donatoare Islanda, Liechtenstein și Norvegia. Pentru mai multe informații despre Active Citizens Fund în România, vă rugăm accesați www.activecitizensfund.ro Pentru mai multe informații despre Granturilor SEE și Norvegiene, accesați www.eeagrants.ro

Fundația Terre des hommes are ca scop îmbunătățirea sistemului de protecție a copilului și și-a fixat ca prioritate sprijinirea copiilor afectați de migrație, prevenirea migrației nesigure a tinerilor și asigurarea accesului la drepturile fundamentale ale copiilor migranți.

Terre des hommes (Tdh) este o organizație neguvernamentală de protecție a drepturilor copiilor, delegația română fiind activă încă din 1992. În prezent, Tdh este printre puținele organizații din România care desfășoară proiecte speciale pentru copiii afectați de migrație sau copiii care intră în contact cu justiția; în fiecare an, mii de copii și părinți sunt beneficiari ai activităților Tdh în aceste domenii. Organizația folosește principii inedite precum mentoratul, participarea copiilor în societate, metodologia Mișcare, Joc și Sport. Tdh contribuie, de asemenea, la îmbunătățirea sistemului de protecție a copilului și la reforma asistenței sociale, și publică periodic resurse gratuite pentru profesioniști, dar și pentru copii și părinți, promovând respectarea drepturilor tuturor copiilor. Pentru mai multe detalii, accesați www.tdh.ro.

JRS (Asociația Serviciul Iezuiţilor pentru Refugiaţi din România) este o organizație având ca scop apărarea, susținerea și promovarea drepturilor fundamentale ale omului, în special ale refugiaților – în sensul larg, solicitanților de azil, migranților și apatrizilor. Organizația derulează activități de asistență directă, advocacy, monitorizare de politici publice, campanii de informare, training.

Mai multe informații despre proiect se pot citi pe paginile:

https://tdh.ro/ro/promise-protectia-minorilor-straini-neinsotiti

https://www.jrsromania.org/promise

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine peste 40 000 de exemple de Bine despre România de la peste 30 de autori și colaboratori încă din 2006. Susținem și programe educaționale în diverse tematici și am lucrat cu peste 10 000 de participanți în ultimii 20 de ani. La acest cont de autor publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele date care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. De Bine despre România.

Comentează

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.