IAȘI: Ziua Mondială a Mediului CU Apă FĂRĂ Plastic

0

Vineri, pe 5 iunie, de Ziua Mondială a Mediului Asociația Mai Bine, în cadrul proiectului Apă fără plastic, organizează  un eveniment public prin care atrage atenția asupra poluării cauzate de folosirea PET-urilor, în general, și a celor de la apa îmbuteliată, în particular. Echipa proiectului dorește, în același timp, să  încurajeze ieșenii să consume mai puțină apă îmbuteliată în favoarea apei  din rețeaua publică.

Afis EVENIMENT AfP - 5 iunie 2015-01

Evenimentul are loc în Parcul Copou, pe esplanada Casei de Cultură ”M. Ursachi”,  între orele 14:00 și 17:00, unde vor fi expuse pe Zidul Apei cu Plastic fotografii  ale unor zone poluate de PET-uri și va fi organizată o testare oarbă a gustului apei.

  • Fotografiile din cadrul expoziției vor fi cele trimise pentru  concursul Apa cu Plastic la Zid desfășurat în perioada 19 și 31 mai a.c.  10 câștigători ai concursului vor fi desemnați prin tragere la sorți în cadrul evenimentului, la ora 17:00, iar fiecare câștigător va primi câte o carafă și o sacoșă Apă fără Plastic. Cerințele și informațiile despre concurs se găsesc pe pagina Apa cu Plastic la Zid.
  • Testarea oarbă Gustăm Apa urmărește să ofere ieșenilor ocazia să aprecieze ce tip de apă preferă în funcție de gust, fără influența publicității și a miturilor urbane pentru și despre apa pe care o consumăm.

Pentru testare vor fi pregătite 5 recipiente din sticlă umplute cu apă, din 5 categorii diferite: apă de la robinet, apă de la robinet filtrată, apă de masă îmbuteliată, apă minerală (plată) îmbuteliată, apă care provine de la o cișmea publică. Recipientele vor fi marcate separat, iar fiecare participant va gusta din toate cele 5 tipuri de apă. Fără a ști tipul de apă din fiecare pahar, vor acorda pentru fiecare puncte de la 1 la 5 (1 se acordă apei cu cel mai neplăcut gust și 5 pentru apa cu cel mai bun gust). Abia după notare vor afla tipul de apă din fiecare pahar. Mai multe detalii se găsesc pe Facebook, pe pagina evenimentului.

Ziua Mondială a Mediului (World Environment Day) este sărbătorită în fiecare an la nivel global pe 5 iunie. Această zi specială a fost desemnată de Adunarea Generală a Națiunilor Unite în 1972  pentru a încuraja adoptarea unei atitudini pozitive și responsabile față de mediul înconjurător. De atunci Ziua Mondială a Mediului este sărbătorită anual în întreaga lume prin diferite evenimente și acțiuni concentrate pe o anumită temă. În 2015 se pune accent pe eficiența folosirii resurselor și pe sustenabilitatea consumului și a producției.

Apă fără plastic este implementat la Iași de Asociația Mai Bine în parteneriat cu ApaVital, Agenția pentru Protecția Mediului Iași și Wiron în perioada iulie 2014 – decembrie 2015. Proiectul are ca scop informarea și sensibilizarea publicului larg cu privire la importanța reducerii consumului de apă îmbuteliată în PET-uri, generatoare de deșeuri și de risipă.

Proiectul Apă fără plastic este finanţat prin granturile SEE 2009-2014, în cadrul Fondului ONG în România cu suma de 34.470,83 de Euro. Pentru informaţii oficiale despre granturile SEE şi norvegiene accesaţi www.eeagrants.org.

Despre autor

avatar

Fondator RomâniaPozitivă.ro, Florin este educator de emoție și gând pozitiv. Florin susține acest demers prin programele sale de training și prin platforma de informație și educație pozitivă, www.RomaniaPozitiva.ro cu 25 de autori și aproape 30 000 de articole de Bine despre România publicate încă din 2006. Florin are peste 15 ani de experiență ca trainer pentru circa 8000 de participanți, iar domeniile de expertiză includ: facilitare de procese de învățare, orientarea spre soluție (psihologie pozitivă aplicată pentru rezolvarea problemelor), antreprenoriat social, ”train the trainers”, design thinking, managementul echipelor, management de proiect, recrutare şi selecţie, comunicare, teambuilding. Florin a lucrat 4 ani în industria berii alături de InBev având atribuții de training pe mai multe procese de vânzări și de business pentru o rețea cu peste 40 de firme de distribuție de bunuri de larg consum pe întreg teritoriul țării. Florin are experiență ca moderator/speaker pentru diverse evenimente și conferințe: TEDx București, Allianz-Țiriac Management Conference, ASPEN Leadership Program, Leaders for Justice Program, Automotive Forum (Timișoara), “Conferința Anului Viitor”, Inspiro, Bucharest Integrity Gathering, Conferința de Voluntariat, The Conference about Happiness, “Fabricat în Țara lui Andrei”cu NESsT & Petrom, WWF Școli Verzi în Europa, TEDx Galați. Majoritatea clienţilor lui Florin sunt din aria de business, companiile activând în domenii foarte diferite (servicii, IT, automotive, bunuri de larg consum, consultanţă) pe întreg teritoriul ţării. Florin este implicat şi în proiecte de training pentru organizaţii nonguvernamentale. Florin a fost membru entuziast în organizațiile AIESEC Timișoara și ARDOR Banat. Florin desfăşoară şi proiecte de training în sistem deschis („open training”), un exemplu de astfel de program fiind cursul „Train the Trainers” cu Institutul Român de Training și Training Cafe. Motivaţia principală este dorinţa de a schimba lucrurile în Bine în România. Florin este certificat Formator A.N.C., White Belt @ ABInBev. Florin este mare fan de biciclete, mișcare în aer liber, muzică uneori chiar clasică și indiană.

Comentează