Anticoronavirus - exemple de implicare socială și soluții pentru gestionarea pandemiei

UiPath Foundation se alătură misiunii Fundației Inimă de Copil de a oferi o șansă la un viitor mai bun, prin educație, copiilor din familii sărace din județul Galați

0

Fundația Inimă de Copil din Galați devine partener strategic al UiPath Foundation și, împreună, vor interveni la nivel comunitar pentru a oferi copiilor din familii sărace resursele necesare pentru a-și atinge întregul potențial prin educație.

Fundația Inimă de Copil luptă de 23 de ani să ofere, prin educaţie, o șansă la un viitor mai bun copiilor vulnerabili și visează la o Românie în care, în mod firesc, oamenii fac bine celor aflați în dificultate. În anul 2018, 287 de copii au beneficiat de programele de educație și sănătate ale Fundației Inimă de Copil, iar alți 600 au primit sprijinul de care aveau nevoie. Au fost investite 7.500 de ore pentru a oferi ajutor la teme, consiliere și dezvoltare pentru copiii din centrele fundației. Au fost oferite 3.931 de ședințe de recuperare pentru copiii cu dizabilități, 40 de burse lunare de merit pentru copii cu rezultate școlare excepționale, peste 23460 de mese de prânz. Peste 100 de copii au participat în tabere de vară.

În perioada următoare, Fundația Inimă de Copil și UiPath Foundation vor interveni la nivel comunitar în județul Galați și vor oferi familiilor defavorizate pachete integrate de sprijin, axate pe nevoile copiilor, menite să faciliteze accesul acestora la educația secolului al XXI-lea. Acestea vor include burse, materiale educaționale, servicii medicale, îmbrăcăminte și alimente.

Suntem recunoscători și bucuroși să fim parteneri strategici, pe termen lung, cu UiPath Foundation. Binele ne unește, suntem conectați la același vis: educația și protejarea copiilor vulnerabili din mediul urban și rural, iar împreună avem superputeri” a declarat Anna Burtea, Director Executiv al Fundației Ini de Copil.

Raluca Negulescu-Balaci, Director Executiv al UiPath Foundation, a comentat: „Credem cu tărie că educația reprezintă calea prin care sărăcia poate fi depășită; prin urmare, am conceput un sistem de sprijin complet, luând în calcul nevoile complexe cu care se confruntă copiii din familii sărace în călătoria lor către un viitor mai bun. Abordarea noastră centrată pe copil este creată ținând cont de întregul ecosistem – familie, școală, comunitate – și ne ghidăm în acest proces după o abordare bazată pe colaborare. De asemenea, ne propunem să oferim echipamente unde este necesar și să folosim tehnologia ca mijloc de acces la o educație de calitate.

Despre Fundația Inimă de Copil

Fundația Inimă de Copil este o organizație neguvernamentală înființată în 1996 de un grup de voluntari. Misiunea fundației este aceea de a ajuta și a da speranță copiilor și tinerilor în dificultate și familiilor lor, prin creșterea calității vieții lor și susținând integrarea lor în societate. Proiectele derulate au ca beneficiari 350 de copii și familii, din peste 25 de localități din județ, cu un focus special, la nivelul județului Galați, pentru serviciile sociale desfășurate în municipiul Galați, Comuna Pechea, orașul Tecuci, unul dintre serviciile desfășurate având beneficiari din județele Tulcea, Brăila și Vaslui. Din anul 1996 și până astăzi, peste 15.000 de copii și părinți au fost susținuți prin programele Fundației și au fost implicați peste 1.700 de voluntari și persoane din comunitate.

www.inimadecopil.ro

Despre UiPath Foundation

UiPath Foundation este o organizație non-guvernamentală, nonprofit, apolitică și fără orientare religioasă, care urmărește să susțină copiii din familii sărace să-și atingă potențialul și să se dezvolte alături de comunitățile lor, prin accesul egal la educație și prin dezvoltarea competențelor secolului al 21-lea. UiPath Foundation a fost fondată de compania UiPath în ianuarie 2019 și acționează ca o organizație independentă. UiPath Foundation și-a asumat misiunea de a susține viitorul copiilor și al comunităților lor, oferindu-le celor din zonele defavorizate sprijin material și acces la resursele educaționale necesare în secolul al 21-lea. Începând cu copii din România și India, fundația își va mări treptat acoperirea geografică pentru a oferi sprijin comunităților vulnerabile din întreaga lume. Până în 2025, prin programele sale, UiPath Foundation își propune să influențeze pozitiv viața a 500.000 de copii din întreaga lume.

https://www.uipath.com/company/foundation

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine peste 30 000 de exemple de Bine despre România de la peste 30 de autori și colaboratori încă din 2006. Susținem și programe educaționale în diverse tematici și am lucrat cu aproape 10 000 de participanți în ultimii 20 de ani. La acest cont de autor publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele date care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. De Bine despre România.

Comentează

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.