Serviciul de Ajutor Maltez în România și Habitat for Humanity România și-au unit din nou forțele pentru a ajuta familiile nevoiașe

0

În prag de Crăciun, Serviciul de Ajutor Maltez în România și Habitat for Humanity România și-au unit din nou forțele pentru a ajuta familiile nevoiașe

În prag de Crăciun, Habitat for Humanity România și Serviciul de Ajutor Maltez în România și-au unit din nou forțele pentru a ajuta familiile nevoiașe care au trecut printr-un dezastru. Dacă anul trecut am înfruntat împreună zăpezile, anul acesta încercăm să oferim împreună un răspuns coerent inundațiilor din Cudalbi, județul Galați. Servicul de Ajutor Maltez în România donează 22 de sobe pentru cele mai afectate familii.

foto_Kocsis-B_Janos-cudalbimalta-7821

„Situația dramatică a sinistraților din localitatea Cudalbi nu ne-a lăsat indiferenți. Ne-am propus să atragem resurse pe care să le investim într-o intervenție cu impact de durată pentru familiile aflate în situație de risc ridicat de vulnerabilitate. Parteneriatul cu Habitat for Humanity își demonstrează și de această dată eficiența, împreună putând să facem mai multe și mai rapid decât singuri. Doresc să le mulțumesc și voluntarilor din Sfântu Gheorghe care în prag de sărbători de Crăciun au decis să ofere timpul și energia lor în folosul celor care au mai mare nevoie de ajutor”, declară Zsuzsa Barla, Secretar general, Serviciul de Ajutor Maltez în România. Servicul de Ajutor Maltez în România donează 22 de sobe pentru cele mai afectate familii, dotând locuințele renovate de Habitat. Astfel, în prag de Crăciun, aceste familii se vor putea bucura de un minim confort pentru a înfrunta iarna friguroasă și a avea un trai decent.

În perioada octombrie – decembrie, cele 410 locuințe grav afectate de inundațiile din septembrie au fost evaluate de Habitat for Humanity Comănești, s-au făcut antemăsurători, devize pentru materialele necesare reconstrucției și s-au distribuit materiale de la Casa Lebăda (vopsea, amorsă, chit, grund și diluant).

“Încă de la începutul proiectului ne-am propus să ajutăm fiecare familie afectată de inundații să aibă un loc curat și uscat unde să poată trece iarna. Sunt bucuros că Habitat for Humanity si Serviciul de Ajutor Maltez, și-au unit forțele pentru a ajuta familiile din Cudalbi și că aportul lor de peste 7.000 de euro va ajuta 22 de familii să aibă căldură în casă de Crăciun”, spune Gabi Pascal, Program Manager Răspuns la Dezastre, Habitat for Humanity România.

Cele două organizaţii au experiență vastă în acțiuni de răspuns la dezastre la nivelul întregii țări.

Prin programul de Răspuns la Dezastre, Habitat for Humanity România a asistat din 2005 până în prezent 2.247 de familii, iar în prezent derulează in 13 comunitati programul “Protejează-ţi căminul, pregăteşte-ţi comunitatea!” – program realizat în parteneriat cu Petrom.

Serviciul de Ajutor Maltez în România demarează din 1991 proiecte bine structurate de intervenţie în situaţii de urgenţă, răspunzând atât nevoilor primare ale victimelor dezastrelor, cât şi nevoilor pe termen lung, acţiuni traduse în ajutor sustenabil în comunităţile asistate.

Serviciul de Ajutor Maltez în România este o asociaţie non-profit cu sediul la Cluj-Napoca, având 17 filiale şi sucursale în ţară. În cei peste 20 de ani de existență a dezvoltat o reţea naţională eficientă de servicii sociale, în cadrul căreia activează 1.200 de voluntari, din care 400 sunt tineri. Programele şi activităţile oferite se adresează celor aflaţi în nevoie, de la copii orfani şi persoane cu dizabilităţi până la vârstnici izolaţi la domiciliu. În momentul de faţă asociaţia derulează peste 100 de programe sociale pentru 4.000 de beneficiari direcţi anual.

Habitat for Humanity este o organizaţie non-profit, a cărei misiune este să elimine lipsa de adăpost şi locuirea precară a persoanelor din întreaga lume. La nivel global, Habitat for Humanity a construit şi reabilitat peste 800.000 de locuinţe pentru 3 milioane de persoane din 80 de ţări de pe întreg globul. Habitat for Humanity România (Habitat pentru Umanitate) a ajutat, până în acest moment, peste 4.000 de familii prin programele desfăşurate în ţară, prin intermediul celor 7 filiale active ale sale din judeţele: Bihor, Cluj, Bacău, Dolj, Argeş, Prahova şi Suceava.

Habitat for Humanity România și Serviciul de Ajutor Maltez în România sunt membre ale Grupului de Lucru Asistenţă Umanitară din cadrul FOND alături de Salvaţi Copiii, World Vision, Caritas, ADRA. Scopul acestui grup este de a facilita coordonarea între organizaţiile româneşti ce intervin în regim de urgenţă atât în România, cât şi în ţările prioritare cooperării internaţionale pentru dezvoltare sau alte ţări care sunt afectate de crize umanitare (conflicte armate, epidemii sau catastrofe naturale). FOND este Federaţia română a Organizaţiilor Neguvernamentale pentru Dezvoltare.

 

Despre autor

avatar

Co-Fondator RomâniaPozitivă.ro, Florin este educator de emoție și gând pozitiv. Florin susține acest demers prin programele sale de training și prin platforma de informație și educație pozitivă www.RomaniaPozitiva.ro. Florin are peste 15 ani de experiență ca trainer pentru circa 8000 de participanți, iar domeniile de expertiză includ: "solution thinking" (gândire pozitivă aplicată pentru rezolvarea problemelor), antreprenoriat social, ”train the trainers”, managementul oamenilor/echipelor, management de proiect, recrutare şi selecţie, comunicare, echipe eficiente, teambuilding. Florin este mare fan de biciclete, mișcare în aer liber, muzică, uneori chiar clasică și indiană. Motivaţia principală a lui Florin este dorința de a schimba lucrurile în Bine în România și încrederea că asta se poate.

Comentează