Semimaratonul Galaţi pune comunitatea în mişcare pentru al patrulea an consecutiv

0

Mișcarea antrenează schimbarea! Fii parte din ea pe 28 mai 2017!

Pe 28 MAI gălățenii se adună pentru al patrulea an consecutiv pentru a susține proiecte din comunitate prin alergare

Ia startul din centrul orașului Galați și aleargă pentru cele mai importante proiecte din comunitate
Dă tot ce ai mai bun pentru o cauză bună!

unnamed

Fundaţia Comunitară Galaţi invită gălăţenii să participe, Duminică, 28 mai 2017, la a patra ediție a evenimentului SemiMaraton One Gym Galaţi 2017. Competiția este un eveniment sportiv filantropic și aduce împreună ONG-urile locale, beneficiarii acestora, prieteni, familii, echipe, companii, reprezentanți ai instituțiilor publice, gălățeni plecați din țară și donatori. Gălățenii cred în efortul colectiv care  transformă comunitatea prin implicarea resurselor și a potențialului uman local. Competiția se desfășoară cu sprijinul Primăriei Municipiului Galați și a sponsorului principal al evenimentului One Gym Galați.

”Primăria Municipiului Galați sprijină organizarea acestui eveniment pentru că facem parte din comunitatea locală, iar ajutorul pe care îl oferim este unul firesc în aceste condiții. Cauzele pe care le promovează SemiMaratonul sunt cele care au  nevoie de suport și din experiența edițiilor anterioare am constatat că oamenii din acest oraș chiar știu să dea dovadă de solidaritate, iar asta nu poate decât să ne bucure. Ne alăturăm proiectului și sperăm ca și anul acesta cât mai multe dintre cauzele pentru care vor alerga maratoniștii să își găsească  succesul.” Ionuț Pucheanu, primarul municipiului Galați

Ediţia 2017 a evenimentului se va desfăşura între orele 08:00-13:00. Startul curselor se va da din centrul orașului, de la Complexul statuar “Fata pe valuri” și se va desfășura pe traseul Strada Domnească (între intersecţia cu Strada Brăilei şi intersecţia cu Strada Navelor), Strada Navelor, Bulevardul Marii Uniri (intersecţia cu Strada Navelor şi Punctul Trecere Bac) şi Prelungirea Bulevardului George Coşbuc (între intersecţia cu Bulevardul Marii Uniri şi Centrul de Transfuzii). Pe toată durata evenimentului, circulaţia rutieră va fi oprită pe străzile care compun traseul alergătorilor, iar echipaje ale Poliţiei vor fi prezente în intersecţiile închise pentru a dirija autovehiculele pe rute ocolitoare. Le prezentăm anticipat scuze tuturor participanţilor la trafic pentru neplăcerile provocate de restricţiile de circulaţie care vor fi în vigoare duminică.

Evenimentul se adresează atât sportivilor cu experiență cât și amatorilor, având 6 probe: semimaraton (21 km), ștafetă (3 x 7 km), cross (7 km), cursa populară (2 km), cursa copiilor, cursa animalelor de companie.

„Ne bucurăm să putem fi alături de comunitatea din care facem parte și să ajutăm cele 13 cauze implicate în a patra ediție a SemiMaratonului! Chiar dacă mai sunt câteva zile până la marele eveniment, echipa ONE GYM a simțit deja din plin mobilizarea Fundației Comunitare Galați, dar și energia pozitivă venită din partea gălățenilor care par să acorde din ce în ce mai multă atenție mișcării și evenimentelor sociale gălățene. Sperăm să fim din ce în ce mai mulți, de la an la an și să realizăm împreună că „Mișcarea antrenează schimbarea!” Haideți să susținem împreună SemiMaratonul pe 28 mai!” Georgiana Mihailovici, reprezentant One Gym

Misiunea evenimentului este caritabilă și susține prin taxele de participare achitate de alergători sau donațiile directe 13 proiecte locale:

 Aleargă pentru copiii speciali!, Asociaţia de sprijin pentru Părinţii şi Copiii cu Autism Galaţi (APCA)
O viaţă în mişcare, Asociaţia Persoanelor cu Handicap “Sporting Club”
Clubul lui Filip, Asociația Copiilor Nevăzători
Invest, Education & Support Sphere
Construieşte alături de noi, Asociaţia ”Dincolo de tăcere”
Ţiglina Bike & Trail Park, Asociaţia MausBike
Mobilitate şi viaţă independentă, Fundația ”Motivation”
Susţinem copiii cu dizabilităţi, Fundaţia ”Inimă de Copil”
Dăruieşte o zi de tabără unui copil vulnerabil, Fundaţia ”Cuvântul întrupat”
Cu trenul prin ţara mea, Asociaţia Multifuncţională Filantropică ”Sfântul Spiridon”
Semimaraton pentru Bianca, Cristi Onofrei
Discover Community, AIESEC
Sterilizarea câinilor fără stăpân, Asociaţia ”Ajutaţi-l pe Lăbuş”

Detalii despre proiecte: www.semimaratongalati.ro/cauze/

Donațiile se pot face pe site-ul semimaratongalati.ro, cât și la Târgul ONG-urilor care se va desfășura în zona Complexului satuar ”Fata pe valuri” simultan cu probele sportive. Termenul limită până la care se pot face donații este 28 iunie.
Programul evenimentului:
08:30 – Închidere traseu
09:00 – Start pentru probele Semimaraton One Gym, Cross, Ştafetă (primul alergător)
10:30 – Start pentru Cursa populară Romero
11:00 – Start pentru Cursa animalelor de companie
11:30 – Start pentru Cursa copiilor
12:00 – Premiere Cursa Copiilor, Cursa Animalelor de companie, Cursa Populara Romero, Cursa Cross, Stafeta, SemiMaraton
* Menţionăm că de la programul comunicat pot apărea mici decalaje, de ordinul minutelor, generate de desfăşurarea evenimentelor.Gălățenii iubesc SemiMaratonul pentru că se simt bine îmreună când știu că toți își doresc același lucru: binele comun! Pentru că îi apropie și îi împuternicește!Evenimentul se desfășoară cu sprijinul: Primăriei Municipiului Galați, Fundției Sportul Gălățean, Consiliului Local Galati, Inspectoratul Județean de Jandarmi Galați, Poliția Locală Galați, Direcția Județeană de Sport și Tineret Galați, Ecosal Galați, Alerg 5 k, TheCon, MMA Group Security,  Asociația pentru Relații Comunitare, Romanian American Foundation, Federația Federațiilor Comunitare din România.

Parteneri în organizare Carrefour Galați, Shopping City Galați.

Sponsori principali: One Gym, Fundația Sportul Gălățean, Romero, Maia Bijou, Ramplast, Dynamic Selling Group, Daily Open House, FasTracKids, Eurofruct, APAN, Pain Vivant, RDS RCS Digi Mobil.

Sponsori: Herbalife, BioElectra Magnesium, Nutrivita Isostar, Librariile Humanitas, SiaVet, Avon, Yves Rocher, Cabinet Psihoterapie Sanda Docan, Liviu Stoica – evenimente de bun simţ, Color Vision Studio, BCR, Hotel Alex, WebHelp, Myosotis.

Parteneri media: Viața Liberă Galați, Explore, RTV Galați-Brăila, Realitatea TV Galați-Brăila, Reperul Galați-Brăila, Presa Galați, Între noi fie vorba, Radio ProFm Lider FM, Audio Pub.

Pentru informaţii, înscriere în competiţie sau donaţii accesaţi www.semimaratongalati.ro, sau www.facebook.com/SemiMaratonGalati/

În cele trei ediții anterioare evenimentul gălățenii au alergat pentru 38 proiecte din comunitatea locală și au strâns fonduri de peste 60.000 lei.Fundația Comunitară Galați susține transformarea comunității, implicând resursele și potențialul uman local.

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine peste 20 000 de exemple de Bine despre România de la peste 20 de autori și colaboratori încă din 2006. La acest cont de autor o să publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele informații care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. 10 ani De Bine despre România.

Comentează