Salvați Copiii a donat echipamente medicale în valoare de 25.000 de euro Maternității Focșani

0

Salvaţi Copiii România a donat astăzi secției de neonatologie a Spitalului Județean de Urgență „Sf. Pantelimon” din Focșani cinci echipamente medicale performante, în valoare de aproximativ 25.000 de euro. Noile aparate – un ventilator, un monitor de funcții vitale, un pulsoximetru și două laringoscoape – vor ajuta copiii născuți prematur să supraviețuiască și să aibă șansa unui viitor mai bun. Secţia a mai fost dotată de Salvați Copiii şi în 2014, cu un aparat modern de suport respirator.

”Copiii născuți prematur au nevoie de toată grija și atenția noastră, iar dotarea Spitalului Județean din Focșani este încă un pas pe care îl facem în demersul nostru de reducere a mortalității infantile. Vom continua lupta, până când nu vor mai exista bebeluși care să își piardă viața din cauza echipamentelor medicale insuficiente din maternități.”Gabriela Alexandrescu, Președinte Executiv Salvați Copiii România. 

Dotare Maternitatea Focsani 3

Anul trecut, la Maternitatea Focșani s-au înregistrat 2.149 de nașteri, dintre care peste 212 înainte de termen. Maternitatea este una de nivel II, cu un număr de 40 de paturi. Majoritatea naşterilor din judeţ au loc în cadrul acestui spital şi toţi nou-născuţii prematuri din Vrancea sunt trataţi şi îngrijiţi în secţia Neonatologie Focşani.

Mulţumim Salvaţi Copiii, care cu adevărat se implică în această activitate de dotare a spitalelor din ţară, punând suflet în tot ceea ce face. Toată aparatura primită este extrem de preţioasă pentru noi, fiind de un real folos în reanimarea nou-născuţilor. Încă o dată mulţumiri şi sperăm că Organizația va continua această activitate, care chiar salvează vieţi.”- Dr. Carmen-Gabriela Iacob, Șef Secție Neonatologie, Spitalul Judeţean din Focșani.

Dotarea secției de neonatologie a Spitalului Judeţean din Focșani a fost posibilă și datorită companiei WatchShop.ro, care s-a alăturat cauzei cu o parte din sumă și a ales să ajute copiii născuți prematur printr-o donație generoasă.

Am citit un articol despre mortalitatea infantilă, iar cifrele mi s-au părut destul de sumbre, așa că am hotărât să fac ceva în acest sens. Am început prin a dona 2% din impozit şi după aceea am gândit, împreună cu echipa de la WatchShop.ro, un mecanism prin care să facem mai mult. Am ales Salvaţi Copiii pentru că eram familiarizaţi cu proiectele Organizaţiei, văzuserăm campanii încheiate cu succes şi mulţi oameni fericiţi în urma acestor acţiuni, astfel că am putut face o donaţie care să ne mulţumească sufleteşte şi să aducă sănătate unor copii care nu au început cu dreptul drumul prin viaţă.” – Livia Pupăză, Marketing Manager Watchshop.ro.

La fiecare șase ore, în România moare un copil mai mic de un an. Ţara noastră se menţine pe primul loc în Uniunea Europeană privind mortalitatea infantilă, cu o rată de 8 la 1000 de nou-născuţi vii, în 2015. Aceşti copii ar putea trăi dacă maternităţile ar avea suficiente echipamente medicale performante. Prin proiectul Fiecare Copil Contează, organizaţia Salvaţi Copiii a reuşit până în prezent să doteze 58 de maternităţi cu incubatoare, mese de resuscitare şi aparate de ventilaţie. În 2016, Salvaţi Copiii România îşi propune dotarea a 29 de maternităţi și secţii de nou-născuţi din întreaga ţară.

„Fiecare dotare a maternităților din România este pentru mine o mare bucurie. Trebuie să facem tot ce ne stă în putere să le oferim medicilor toate condițiile necesare pentru a îngriji copiii născuți prematur, pentru ca aceștia să aibă un start mai bun în viață” Amalia Năstase, ambasador al campaniei Salvați Copiii pentru reducerea mortalității infantile. 

Cei care doresc să susţină demersul Salvaţi Copiii de reducere a mortalității infantile în România o pot face cu un sms lunar la 8844 cu textul ”SALVEZ”, în valoare de 2 Euro.

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine aproape 30 000 de exemple de Bine despre România de la peste 30 de autori și colaboratori încă din 2006. La acest cont de autor publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele informații care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. 12 ani De Bine despre România.

Comentează