Rezidențe ArtistNe(s)t

0

2 Rezidențe inter-disciplinare ArtistNe(s)t,

6 artiști implicați, 2 proiecte artistice finalizate, 1 turneu național

Asociația “ArtistNe(s)t – Rețeaua Centrelor de Rezidență pentru Artiști”, în parteneriat cu Muzeul Național “George Enescu” și Centrul de Cultură “George Apostu” din Bacau, anunță finalizarea programului de rezidențe ArtistNe(s)t 2013. In cadrul acestui program unic de rezidențe în România, fondat de Gabriela Tudor in 2006, au fost realizate in 2013 două noi proiecte artistice “Omul și Albina Sa” și ‘embodied enesecu mix’, ce au fost dezvoltate de 2 echipe mixte de artisti video, muzicieni, actori si coregrafi in cadrul unor rezidente la Tescani, Bacau si Bucuresti, realizate cu sprijinul financiar al Administrației Fondului Cultural Național.

Ambele proiecte artistice inter-disciplinare vor fi prezentate în premiera publicului larg, în data de 29 septembrie la Tescani, ora 17.30 piesele urmând să fie prezentate în cadrul unui mini-turneu la Bacău la Centrul de Cultura „George Apostu”, în data de 1 octombrie, ora 17.30 și la Bucuresti în data de 4 octombrie, ora 18.00 în aula Muzeului Național “George Enescu”. Intrarea la toate evenimentele este liberă. Cele doua proiecte artistice au fost realizate cu sprijinul unei echipe formate din Catalin Cretu (compozitor si coach artistic ArtistNest 2013), Gabriela Ilas (coordonator rezidenta Tescani) si Doina Barbu (coordantor rezidenta Bacau).

Instalația performativă ‘embodied enescu mix’ este inspirată din viața și muzica lui George Enescu, punctul de plecare fiind reprezentant de Rapsodia nr. 1, prima lucrare cu care cel mai important compozitor roman a devenit faimos peste hotare. Proiectul interdisciplinar, realizat de artistii Cinty Ionescu, Andreea Duta si Miron Ghiu, folosește elemente de dans contemporan-video-sunet și iși propune să dezvolte un discurs performativ care să imbine elemente folclorice cu cele de factură postmodernă. Instalația performativă “embodied enescu mix” a fost realizată în perioada iunie – septembrie 2013, în cadrul unor rezidențe la Tescani și Bucuresti oferite de Asociatia ArtistNe(s)t și Muzeul Național “George Enescu” – Secţia „Dumitru şi Alice Rosetti Tescanu – George Enescu”.

“Omul si albina sa” este o piesă despre familie, comunitate și sacrificiul ritual, o explorare a potențialului improvizatoric al folclorului, situată la intersecția dintre dans, muzică și poezie. Proiectul este inițiat de o echipă interdisciplinară formată din actrița Katia Pascariu, coregraful Paul Dunca și muzicianul Jack Neumann și își propune să elaboreze un text programatic ce conține o succesiune de viziuni care se visează una pe cealaltă într-o intoarcere accelerată în timp. Proiectul a fost dezvoltat in cadrul unei rezidențe ArtistNe(s)t derulate în perioada iulie – septembrie 2013, la București în studioul ZonaD, la Tescani la Secţia „Dumitru şi Alice Rosetti Tescanu – George Enescu” și la Bacau la Centrul de Cultura “George Apostu. Un trailer video al proiectului este accesibil la adresa  https://www.youtube.com/watch?feature=player_embedded&v=-IFtgj4Rxlo.

Asociația ArtistNe(s)t este rezultatul programului “ArtistNe(s)t” lansat în 2006 de către Gabriela Tudor (www.gabrielatudor.ro) și Programul Cultural Elvețian în România, în parteneriat cu 4 instituții publice de cultură – Centrul Cultural Arcuș, Centrul de Cultură  „George Apostu” Bacău, Centrul European de Cultura Sinaia și Muzeul Național „George Enescu”, sectia „Dumitru si Alice Rosetti Tescanu – George Enescu” Tescani, în cadrul unui proiect de cooperare regională finanțat de Programul Cultural Elvețian în România in perioada 2006-2009.

Asociația ArtistNe(s)t a a fost fondată în 2009 de către Fundația Gabriela Tudor, Centrul de Cultură „George Apostu” din Bacău si Muzeul Național „George Enescu”, în memoria Gabrielei Tudor (fondatorul programului de rezidență), la puțin timp după plecarea sa la cele vesnice, și are ca obiectiv stimularea creativitatii in artele contemporane și încurajarea implementării activităților de rezidențe artistice în România. De la inceputurile sale, sub egida ArtistNe(s)t au beneficiat de rezidenţe în România peste 65 de scriitori, coregrafi, regizori și artiști vizuali din România, Bulgaria, Canada, Elveția, Germania, Grecia, Letonia, Luxemburg, Marea Britanie, Turcia, Ungaria, SUA etc. In ultimii 3 ani au fost organizate cu precădere rezidențe de dans contemporan, initiate de Centrul de Cultură “George Apostu” în colaborare cu Centrul Coregrafic Trois CL din Luxemburg și în parteneriat cu programul „E-Motional Bodies & Cities”, organizat de Fundația Gabriela Tudor, care a adus deopotriva in circuitul ArtistNe(s)t un nou spațiu în București, ZonaD – studio Paradis Serial.

Pentru prima data în 2013, rezidentele ArtistNe(s)t au fost oferite unor echipe mixte de artiști care și-au propus realizarea unor piese – instalații performative.
Programul “ArtistNe(s)t – rezidențe artistice 2013” este un proiect cultural finanțat de Administrația Fondului Cultural Național.

rezidente ArtistNe(s)t

 

Facebook

Despre autor

avatar

Co-Fondator RomâniaPozitivă.ro, Florin este educator de emoție și gând pozitiv. Florin susține acest demers prin programele sale de training și prin platforma de informație și educație pozitivă www.RomaniaPozitiva.ro. Florin are peste 15 ani de experiență ca trainer pentru circa 8000 de participanți, iar domeniile de expertiză includ: "solution thinking" (gândire pozitivă aplicată pentru rezolvarea problemelor), antreprenoriat social, ”train the trainers”, managementul oamenilor/echipelor, management de proiect, recrutare şi selecţie, comunicare, echipe eficiente, teambuilding. Florin este mare fan de biciclete, mișcare în aer liber, muzică, uneori chiar clasică și indiană. Motivaţia principală a lui Florin este dorința de a schimba lucrurile în Bine în România și încrederea că asta se poate.

Comentează