Anticoronavirus - exemple de implicare socială și soluții pentru gestionarea pandemiei

Proiectul E.Z.A. a fost lansat la Galați

0

Asociația Centrul Cultural al Romilor O Del Amenca, în parteneriat cu Institutul pentru Inițiative Rurale din Republica Moldova, cu sprijinul financiar Active Citizens Fund România, program finanțat de Islanda, Liechtenstein și Norvegia prin Granturile SEE 2014-2021, a lansat proiectul Empowerment, Zuralipe, Abilitare. Scopul proiectului este crearea unui mediu incluziv în patru localități interetnice marginalizate și insuficient deservite (Ludești, Carpenișu, Liești, Drăgănești), în care capacitarea grupurilor vulnerabile, inclusiv de a avea o voce în relația cu autoritățile locale, promovarea interculturalității și valorizarea diversității, sunt factori ce contribuie pe termen mediu și lung la dezvoltarea acestor localități.

Împreună puternici, dezbinaţi slabi. Potrivit unui Studiu al Băncii Mondiale, nouă din zece romi trăiesc în sărăcie extremă și se confruntă cu excluziunea socială. Iar consecinţele le resimţim cu toţii, indiferent de cum arătăm, în cine sau în ce credem, indiferent de profesia sau locul ocupat în societate.

Evenimentul de lansare a fost organizat în prezența promotorului de proiect, Asociația Centrul Cultural al Romilor O Del Amenca, reprezentaților autorităților locale și județene, precum și a membrilor comunităților vizate.

Despre Programul Active Citizens Fund România Programul Active Citizens Fund România este finanțat prin Granturile SEE 2014-2021. Obiectivul general al Granturilor este de a reduce disparitățile economice și sociale și a consolida relațiile bilaterale dintre cele 15 state beneficiare și statele donatoare (Islanda, Liechtenstein, Norvegia). Programul este administrat de către consorțiul compus din Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile, Fundația pentru Parteneriat, Centrul de Resurse pentru Comunitățile de Romi, Fundația PACT și Frivillighet Norge, care acționează în calitate de Operator de Fond desemnat de către FMO – Oficiul Mecanismului Financiar al Granturilor SEE și Norvegiene. Active Citizens Fund România vizează consolidarea societății civile și a cetățeniei active și creșterea capacității grupurilor vulnerabile. Cu o alocare totală de 46.000.000 euro, programul urmărește dezvoltarea pe termen lung a sustenabilității și capacității sectorului societății civile, intensificând rolul său în promovarea participării democratice, a cetățeniei active și a drepturilor omului și consolidând în același timp relațiile bilaterale cu statele donatoare Islanda, Liechtenstein și Norvegia. Pentru mai multe informații despre Active Citizens Fund în România, vă rugăm accesați www.activecitizensfund.ro. Pentru mai multe informații despre Granturile SEE și Norvegiene, accesați www.eeagrants.ro.”

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine peste 30 000 de exemple de Bine despre România de la peste 30 de autori și colaboratori încă din 2006. Susținem și programe educaționale în diverse tematici și am lucrat cu aproape 10 000 de participanți în ultimii 20 de ani. La acest cont de autor publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele date care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. De Bine despre România.

Comentează

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.