Anticoronavirus - exemple de implicare socială și soluții pentru gestionarea pandemiei

PROGRAM. Caravana filmului românesc ajunge la Fălticeni, în perioada 22 – 24 august 2014

0

Caravana filmului românesc – Capodopere ale cinematografiei naţionale ajunge la Fălticeni, în perioada 22 – 24 august 2014.

Piaţa Nada Florilor din Fălticeni va fi din nou, în această vară, gazda Caravanei filmului românesc – Capodopere ale cinematografiei naţionale, în perioada 22 – 24 august. Anul trecut, Caravana filmului romanesc a făcut ca acest spaţiu să fie, timp de câteva seri, loc de întâlnire pe marele ecran cu mari actori ai teatrului şi filmului românesc, în roluri de excepţie.

Afis Caravana la Falticeni 2014web

Şi pentru că este vară, şi pentru că avem nevoie de optimism, de speranţă, şi pentru că niciodată nu vom renunţa la lupta de a fi fericiţi, filmele din portofoliul clasic românesc ce vor fi prezentate aici se centrează în jurul dragostei. Ea ne însoţeşte poveştile de viaţă, este cauză, pretext, motiv de reflecţie sau de acţiune. Ea determină sau impune.

Inspirat din opera lui Camil Petrescu, filmul lui Mircea Veroiu, Între oglinzi paralele, pleacă de la romanul lui Camil Petrescu: „Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război”. Intriga are, însă, un fundal amplu, povestea de iubire fiind prinsă în mijlocul frământărilor din preajma Primului Război Mondial din mediul intelectual românesc, în mijlocul căutărilor şi a aspiraţiei tinerilor intelectuali către ideile şi deciziile absolute.

Poveste de iubire dintre Dan şi Angela, protagoniştii filmului lui Andrei Blaier, Divorţ din dragoste, plasată cu mai mult de jumătate de secol mai târziu decât povestea din Între oglinzi…, capătă dimensiuni absurde. Şi nu din cauza unor sentimente scăpate în zone incontrolabile, ci din cauza absurdului vieţii sociale din anii comunismului. Ce stă în faţa împlinirii acestei iubiri? Spaţiul locativ. Instituţia statului ce îi obligă pe tineri să cedeze o cameră din apartamentul pe care îl aveau… şi de aici, bulgărele începe să se rostogolească către un iminent dezastru…

Tot despre absurdul unei epoci, ce are repercursiuni, de data aceasta, tragice, intervenind în destinul unei alte tinere iubiri, este vorba şi în producţia semnată de Horaţiu Mălăele, Nuntă mută.  Moarte lui Stalin, motiv de doliu obligatoriu în întregul spaţiu satelitar sovietic, intervine asupra unei nunţi dintr-un sat românesc. Nevrând să renunţe la sărbătoarea care le legitima iubirea, ei desfăşoară ritualul în tăcere, nunta lor transformându-se într-o nuntă mută, până când casa începe să se cutremure, iar prin pereți pătrunde țeava unui tanc sovietic…

Aşadar, trei seri de film despre iubire, trei seri de film despre viaţă ce vor prilejui întâlnirea cu: Horaţiu Mălăele, Emilia Popescu, Dorina Lazăr, Gheorghe Dinică, Coca Bloos, Ion Caramitru, Ovidiu Iuliu Moldovan, Elena Albu, George Constantin, Victor Rebengiuc, Meda Victor, Tamara Buciuceanu ş.a.

Proiecţiile vor avea loc în perioada 22 – 24 august, ora 21.00, în Piaţa Nada Florilor.

În cazul unor condiţii meteorologice nefavorabile, proiecţiile vor avea loc în interior, la Centrul Cultural „Grigore Vasiliu Birlic”.

Website: www.caravanafilm.ro

PROGRAM

Vineri, 22 august, ora 21.00:

DIVORŢ DIN DRAGOSTE

Scenariul: Titus Popovici, Mircea Cornişteanu; Regia: Andrei Blaier;

Cu: Horaţiu Mălăele, Emilia Popescu, Dorina Lazăr, Gheorghe Dinică, Andrei Finţi, Coca Bloos, Ruxandra Sireteanu, Magda Catone, Camelia Zorlescu, Adriana Şchiopu

 

Sâmbătă, 23 august, ora 21.00:

ÎNTRE OGLINZI PARALELE

Scenariul şi regia: Mircea Veroiu;

Cu: Ion Caramitru, Elena Albu, Ovidiu Iuliu Moldovan, George Constantin, Fory Etterle, Rodica Tapalagă, Dorel Vișan, Virgil David, Corado Negreanu, Adrian Pintea

 

Duminică, 24 august, ora 21.00:

NUNTA MUTĂ

Scenariul: Adrian Lustig, Horaţiu Mălăele; Regia: Horațiu Mălăele;

Cu: Victor Rebengiuc, Meda Victor, Tamara Buciuceanu, Valentin Teodosiu, Alexandru Potocean, Luminița Gheorghiu, Dan Condurache, George Mihăiță, Tudorel Filimon, Dana Dogaru, Mariana Mihuț

 

*

MDV AUDIO STUDIO (www.mdvstudio.ro), împreună cu Asociaţia CineCultura (www.asociatiacinecultura.ro) a organizat, începând din vara anului 2013, CARAVANA FILMULUI ROMÂNESC – Capodopere ale cinematografiei naţionale. Până în prezent, Caravana a ajuns în oraşele: Ploieşti, Constanţa, Oneşti, Mangalia, Fălticeni, Alba Iulia, Gura Humorului şi a prezentat, la o calitate audio şi video de excepţie, unele dintre cele mai valoroase filme din patrimoniul cinematografiei naţionale. Succesul acestui proiect este atestat de prezenţa numeroasă a publicului la filmele prezentate (aproximativ 14.500 de spectatori), cât şi de reflectarea în presă (aproximativ 230 de referiri în mediul on-line). De asemenea, în octombrie anul trecut, s-a lansat cel de-al doilea proiect pe care MDV AUDIO STUDIO, împreună cu Asociaţia CineCultura îl desfăşoară şi anume: CARAVANA FILMULUI ROMÂNESC – CARTEA ŞI FILMUL.

*

Proiect realizat cu sprijinul UCIN – Uniunea Cineaştilor din România şi CNC – Centrul Naţional al Cinematografiei;

Partener local: Primăria Municipiului Fălticeni;

Parteneri naţional: Next Gen Communications, firmă ce va asigura accesul gratuit la internet prin sistemul WiFi în Piaţa Nada Florilor din Fălticeni

Parteneri media naţionali: Cinefan, CinemaRx, All About Romanian Cinema  – AARC, Gratuitor, Urban Things, România pozitivă, RoEvents, iFestival.ro,  Timp Românesc, Prompt Media, Actualitatea Ilfoveană, Centrul Român pentru Iniţiativă Socială

Parteneri media locali: Crai Nou, Cronica de Fălticeni, Monitorul de Suceava, News Fălticeni, Viva FM

 

 

 

Despre autor

avatar

Fondator RomâniaPozitivă.ro, Florin este educator de emoție și gând pozitiv. Florin susține acest demers prin programele sale de training și prin platforma de informație și educație pozitivă, www.RomaniaPozitiva.ro cu peste 30 de autori și peste 30 000 de articole de Bine despre România publicate încă din 2006. Florin are aproape 20 de ani de experiență ca trainer pentru circa 10 000 de participanți, iar domeniile de expertiză includ: facilitare de procese de învățare, orientarea spre soluție (psihologie pozitivă aplicată pentru rezolvarea problemelor), antreprenoriat social, ”train the trainers”, design thinking, managementul echipelor, management de proiect, recrutare şi selecţie, comunicare, teambuilding. Florin a lucrat 4 ani în industria berii alături de InBev având atribuții de training pe mai multe procese de vânzări și de business pentru o rețea cu peste 40 de firme de distribuție de bunuri de larg consum pe întreg teritoriul țării. Florin și-a început cariera profesională alături de echipa AIMS Timișoara - 4 ani de experiență în recrutare și selecție de personal și training. Florin are experiență ca moderator/speaker pentru diverse evenimente și conferințe: TEDx București, Impact HUB, Zilele Biz, Future Makers, ASPEN Leadership Program, Leaders for Justice Program, Automotive Forum, “Conferința Anului Viitor”, Inspiro, Bucharest Integrity Gathering, Conferința de Voluntariat, The Conference about Happiness, “Fabricat în Țara lui Andrei”cu NESsT & Petrom, WWF Școli Verzi în Europa, Criminalitate Forestieră WWF, Interpol, Client Earth), TEDx Galați, TEDx Constanța. Majoritatea clienţilor lui Florin sunt din aria de business, companiile activând în domenii foarte diferite (servicii, IT, automotive, bunuri de larg consum, consultanţă) pe întreg teritoriul ţării. Florin este implicat şi în proiecte de training și facilitare pentru organizaţii nonguvernamentale. Florin a fost membru entuziast în organizațiile AIESEC Timișoara și ARDOR Banat. Florin desfăşoară şi proiecte de training și facilitare în sistem deschis („open training”), un exemplu de astfel de program fiind cursul „Train the Trainers” cu Institutul Român de Training și Training Cafe. Motivaţia principală este dorinţa de a schimba lucrurile în Bine în România. Florin este certificat Formator A.N.C., White Belt @ ABInBev. Florin este mare fan de biciclete, mișcare în aer liber, muzică uneori chiar clasică și indiană.

Comentează

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.