Omul REînverzește locul! În Focșani, Galați și București

0

Asociația Salvați Dunărea și Delta, alături de partenerii săi la nivel local, au amenajat trei spații verzi în perioada 24-27 octombrie, în cadrul proiectului Omul Reînverzește locul!, voluntarii intervenind în peste 20.000 de metri pătrați de spații verzi.

Pe 24 octombrie a avut loc amenajarea Parcului Nicolae Bălcescu din Focșani, în parteneriat cu Asociaţia „Pe aripile Cunoaşterii” și Primăria Municipiului Focşani și a peste 100 de voluntari. Au fost curățate spațiile verzi, plantați copaci și plante ornamentale, instalate plăcuțe cu informații despre speciile de plante și recondiționat mobilierul urban.

Pe 26 octombrie, 20 de elevi ai Școlii Ferdinand I din București, alături de 20 de voluntari și-au transformat curtea școlii având la bază principii și tehnici de permacultură. Astfel, a fost amenajată o grădină de legume pe straturi înălțate și o ”pădure ” de copaci fructiferi. Au fost plantați specii de gutui, smochin, cireș, păr, viţă de vie, zmeur, dar și specii suport precum salcâm, soc, albiție, liliac, tătăneasă, trifoi pitic. Amenajarea straturilor înălțate a presupus construirea unor cadre din lemn și umplerea lor cu mraniță și frunze din belșug.  Grădina din curtea școlii Ferdinand I a devenit un instrument și o platformă educațională care facilitează susținerea atelierelor de grădinărit și educație ecologică pentru elevii școlii.
Proiectul a fost realizat în parteneriat cu Asociaţia România în Tranziţie.

În orașul Galați a fost amenajată o zonă tampon între combinatul siderurgic și oraș, prin plantarea a 1.000 de puieți de salcâm. Evenimentul a avut loc pe 27 octombrie și a mobilizat peste 100 de voluntari. Înainte de plantare, a avut loc și igienizarea zonei, voluntarii strangând zeci de saci cu gunoaie.

Prin intermediul proiectului, dezvoltat la nivel național, am reușit să amenajăm de la zone de picnic, la grădini ale grădinițelor, școlilor și liceelor, chiar și ale spitalelor, până la reînverzirea parcurilor micilor orașe de provincie. Beneficiarii rezultatelor acțiunilor sunt: peste 10.000 de turiști, aproximativ 3000 de elevi, părinți și cadre didactice, pacienți ai spitalelor și locuitorii orașelor.

Proiectele mai pot fi înscrise până pe 31 octombrie, prin intermediul aplicației Omul REînverzește locul!  (disponibilă pe pagina de Facebook The RE Concept și prin aplicația de mobil Green Touch, disponibilă gratuit în App Store și Google Play.

Până în momentul de față, au fost înscrise 51 de inițiative și au fost desemnate 12 proiecte câștigătoare care au readus la viață un loc uitat de timp.

Concursul de acțiune civică face parte din proiectul ”Omul REînverzește locul”, implementat de Asociația Salvați Dunărea și Delta, în parteneriat cu Centrul pentru Politici Durabile Ecopolis, sprijinit de Ministerul Educației Naționale, și susținut de Dorna.

Actiune_Galati

www.salvatidelta.ro

Despre autor

avatar

Co-Fondator RomâniaPozitivă.ro, Florin este educator de emoție și gând pozitiv. Florin susține acest demers prin programele sale de training și prin platforma de informație și educație pozitivă www.RomaniaPozitiva.ro. Florin are peste 15 ani de experiență ca trainer pentru circa 8000 de participanți, iar domeniile de expertiză includ: "solution thinking" (gândire pozitivă aplicată pentru rezolvarea problemelor), antreprenoriat social, ”train the trainers”, managementul oamenilor/echipelor, management de proiect, recrutare şi selecţie, comunicare, echipe eficiente, teambuilding. Florin este mare fan de biciclete, mișcare în aer liber, muzică, uneori chiar clasică și indiană. Motivaţia principală a lui Florin este dorința de a schimba lucrurile în Bine în România și încrederea că asta se poate.

Comentează