Intervenţie chirurgicală în premieră la Grădina Zoo Galaţi

0

În seara de 13 aprilie 2013, la Grădina Zoologică din pădurea Gârboavele, o echipă de medici veterinari, coordonată de prof.dr. Diaconescu Alexandru, de la Facultatea de Medicină Veterinară Bucureşti, a efectuat o intervenţie chirurgicală delicată asupra unei paciente speciale: leoaica Adela, în vârstă de 12 ani, care suferea de o formaţiune tumorală abdominală. Tumora a fost observată prima dată în urmă cu aproximativ doi ani şi, din cauza faptului că a continuat să se dezvolte, s-a luat decizia intervenţiei chirurgicale.

operatie Adela (1)    „Am monitorizat permanent leoaica din momentul observării acestei tumori şi am sperat ca formaţiunea să nu se dezvolte. Din păcate, tumora a ajuns la mărimea unei mingi de fotbal, nu-i pune viaţa în pericol, dar o incomodează vizibil fiind în zona abdominală. Comitetul etic al Grădinii Zoologice a hotărât ca Adela să fie operată pentru că vrem ca ea să aibă o viaţă normală,” a declarat Mădălin Şerban, directorul ştiinţific al Complexului Muzeal de Ştiinţele Naturii „Răsvan Angheluţă” Galaţi.

Adela, s-a născut la ZOO Galaţi în anul 2001 şi a dat naştere la doi pui, o femelă şi un mascul, care se află şi ei în parcul ZOO. Medicii veterinari au declarat înaintea operaţiei că intervenţia va fi destul de complicată, având în vedere vârsta pacientei. „Este o formaţiune tumorală, nu ştim dacă este benignă sau malignă, vom vedea acest lucru după ce vom face analizele. Înainte de intervenţie i se vor face analize de biochimia sângelui pentru a evalua anumite riscuri legate de durata intervenţiei şi, în timpul operaţiei, i se vor monitoriza permanent funcţiile vitale,” a declarat dr. Gâscă Dan, medicul veterinar al Parcului ZOO Galaţi.

operatie Adela (2)După anestezierea leoaicei, a urmat intervenţia chirurgicală coordonată de prof.dr. Alexandru Diaconescu, asistat de dr.Gâscă Dan şi dr.Manuela Pasca, anestezist. Operaţia a avut loc în noul cabinet veterinar din incinta Parcului Zoo, aparatura şi medicamentaţia folosită fiind asigurată de prof.dr. Alexandru Diaconescu, care a efectuat operaţia gratuit. După aproximativ două ore, tumora a fost înlăturată iar leoaica Adela a fost plasată în carantină.

   „Pot să spun că intervenţia a fost dificilă, tumora era extrem de voluminoasă, cântărea 6 kg, destul de aderentă pe tunica abdominală şi destul de vascularizată. Consider că intervenţia a fost o reuşită, am reuşit îndepărtarea în totalitate a tumorii, am reuşit apoi o sudură care sper să fie cât se poate de sigură pentru un animal sălbatic. Pronosticul privind supravieţuirea pacientei pe termen mediu şi lung îl vor da cei de la Laboratorul de Anatomie Patologică în urma analizei unei probe din tumoră,” a declarat la finalul operaţiei prof.dr. Alexandru Diaconescu.

Leoaica Adela va fi monitorizată permanent, până la cicatrizarea completă a suturii chirurgicale. După aflarea rezultatelor de laborator i se va administra un tratament specific.

Adela a doua zi dupa operatie

Despre autor

avatar

Fondator RomâniaPozitivă.ro, Florin este educator de emoție și gând pozitiv. Florin susține acest demers prin programele sale de training și prin platforma de informație și educație pozitivă, www.RomaniaPozitiva.ro cu 25 de autori și aproape 30 000 de articole de Bine despre România publicate încă din 2006. Florin are peste 15 ani de experiență ca trainer pentru circa 8000 de participanți, iar domeniile de expertiză includ: facilitare de procese de învățare, orientarea spre soluție (psihologie pozitivă aplicată pentru rezolvarea problemelor), antreprenoriat social, ”train the trainers”, design thinking, managementul echipelor, management de proiect, recrutare şi selecţie, comunicare, teambuilding. Florin a lucrat 4 ani în industria berii alături de InBev având atribuții de training pe mai multe procese de vânzări și de business pentru o rețea cu peste 40 de firme de distribuție de bunuri de larg consum pe întreg teritoriul țării. Florin are experiență ca moderator/speaker pentru diverse evenimente și conferințe: TEDx București, Allianz-Țiriac Management Conference, ASPEN Leadership Program, Leaders for Justice Program, Automotive Forum (Timișoara), “Conferința Anului Viitor”, Inspiro, Bucharest Integrity Gathering, Conferința de Voluntariat, The Conference about Happiness, “Fabricat în Țara lui Andrei”cu NESsT & Petrom, WWF Școli Verzi în Europa, TEDx Galați. Majoritatea clienţilor lui Florin sunt din aria de business, companiile activând în domenii foarte diferite (servicii, IT, automotive, bunuri de larg consum, consultanţă) pe întreg teritoriul ţării. Florin este implicat şi în proiecte de training pentru organizaţii nonguvernamentale. Florin a fost membru entuziast în organizațiile AIESEC Timișoara și ARDOR Banat. Florin desfăşoară şi proiecte de training în sistem deschis („open training”), un exemplu de astfel de program fiind cursul „Train the Trainers” cu Institutul Român de Training și Training Cafe. Motivaţia principală este dorinţa de a schimba lucrurile în Bine în România. Florin este certificat Formator A.N.C., White Belt @ ABInBev. Florin este mare fan de biciclete, mișcare în aer liber, muzică uneori chiar clasică și indiană.

Comentează