În 2018, campania ECOTIC Orașe Curate ia startul la Galați

0

Orașe Curate, campania itinerantă ECOTIC, dedicată colectării echipamentelor electrice și electronice uzate din mediul urban, ia startul și în 2018. După 29 de campanii care au informat aproximativ 300.000 de persoane și au dus la colectarea a 50 de tone DEEE (deșeuri de echipamente electrice și electronice), în perioada 5-30 martie 2018,  campania „Orașe Curate” are loc în Galați.

 

Așa cum se știe, România, are obligația de a atinge o țintă de colectare de 45% a deșeurilor de echipamente electrice și electronice (DEEE). În acest context, ECOTIC continuă eforturile de conștientizare în rândul populației în vederea predării DEEE la punctele de colectare specializate.

 

„Orașe Curate este campania ECOTIC care urmărește acest obiectiv în mediul urban. Alături de autoritățile publice și de mediu locale, ECOTIC informează locuitorii din zeci de orașe din toată țara asupra necesității colectării DEEE și pune la dispoziție puncte de colectare unde aceste deșeuri pot fi aduse și predate spre reciclare.

 

În 2018, campania debutează în orașul Galați, cu sprijinul Ministerului Mediului, Primăriei Galați, Agenției pentru Protecția Mediului Galați, ECOSAL, Companiei Apă Canal, Transurb și Gărzii Naționale de Mediu Galați. Între 5-30 martie 2018, locuitorii municipiului Galați sunt încurajați să predea corect spre reciclare deșeurile de echipamente electrice și electronice (DEEE).

Astfel, în perioada campaniei, orice locuitor din Galați care va preda un deșeu de minim 10kg cumulate la centrele de colectare special amenajate, va primi un premiu instant.

Iată amplasarea și programul centrelor de colectare din Galați:

Punct Verde – Drumul Viilor, nr.1, de luni până sâmbătă, între orele 8:00 – 16:00, iar duminica, între orele 8:00 – 12:00;

Strada Nufărului, nr.24-26, de luni până vineri, între orele 7:00 – 14:00;

Staţia de sortare Barboşi, de luni până vineri, între orele 7:00 – 14:00.

Pentru ridicarea deşeurilor de echipamente electrice şi electronice mari şi voluminoase, se poate suna la numerele de telefon 0236 312 282 si 0372 741 887. O echipă SP ECOSAL GALAŢI se va deplasa şi va ridica DEEE de la domiciliu.

Atât serviciul de preluare de la domiciliu, precum și punctele de colectare menționate anterior sunt disponibile cu titlu permanent, nu doar pe durata campaniei.

Campania din Galati continuă, în anul 2018, programul național „Orașe Curate”, un program itinerant al Organizației ECOTIC, dedicat colectării DEEE în mediul urban.

Pentru mai multe detalii: www.ecotic.ro.

Despre ECOTIC:

ECOTIC este o organizație colectivă nonprofit care gestionează deșeurile de echipamente electrice și electronice (DEEE) în numele a peste 600 de producători și importatori afiliați. ECOTIC asigură și supervizează întregul proces de preluare, transport, dezmembrare și reciclare astfel încât, la final, DEEE să nu mai reprezinte un pericol. Peste 113.000 tone DEEE au fost gestionate în sistemul ECOTIC, în cei 10 ani de activitate. Mai multe detalii gasiți pe www.ecotic.ro, pe pagina de Facebook dedicată Organizației ECOTIC, precum și pe pagina LinkedIn a Organizatiei ECOTIC.

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine aproape 30 000 de exemple de Bine despre România de la peste 30 de autori și colaboratori încă din 2006. La acest cont de autor publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele informații care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. 12 ani De Bine despre România.

Comentează