Tu ce faci în Săptămâna Școala Altfel?
Cea de-a treia ediție Edu Funny Fest se ve desfășura, așa cum v-am obișnuit, la Centrul de Conferințe Providența în Săptămâna „Școala Altfel- Să știi mai multe să fii mai bun!”, 6-10 aprilie 2015.
Organizat de Asociația APSIDES, Edu Funny Fest este primul eveniment din Iași specializat în activități educaționale nonformale dedicate preșcolarilor și școlarilor. Scopul său este acela de a reuni și de a implica copiii, cadrele didactice și părinții în activități care să răspundă intereselor și preocupărilor diverse ale elevilor, să le pună în valoare abilitățile și talentele în diferite domenii și să stimuleze participarea lor la acțiuni variate, în context educativ nonformal.
Evenimentul Edu Funny Fest beneficiază și în acest an de sprijinul Inspectoratului Școlar Județean Iași și al Inspectoratul Pentru Situații de Urgență „Mihail Grigore Sturdza” al Județului Iași, partenerii principali ai evenimentului. Alături de aceștia ediția a III-a a evenimentului se va desfășura cu sprijinul a peste 40 de parteneri, instituții publice, societăți comerciale și organizații nonguvernamentale, lista completă a acestora poate fi consultată de site-ul http://edufest.ro/.
Pe parcursul „Săptămânii Școala Altfel”, 6-10 aprilie, la Edu Funny Fest, preșcolarii și școlarii vor putea participa la o varietate de activități: exerciții și demonstrații de prim ajutor, prezentare a regulilor de comportament în situații de urgență, prezentare de invenții și inovații la nivel internațional, Școala de D.J., salata uriașă de fructe, prima pictură 3D din Iași, competiție de Kendama, experimente chimice, ateliere de electronică, șah uman, ateliere gastronomice, filme de scurt metraj, concursuri de cultură generală, concursuri sportive, dar și multe alte surprize care să stimuleze curiozitatea și creativitatea copiilor, talentele și abilitățile acestora în diferite domenii.