IASI: Conferința team ADventure

0

După înscrierea celor nouă echipe de studenți pasionați de publicitate, Festivalul Concurs de Strategie Publicitară și Relații Publice – team ADventure trece la următoarea etapă, Conferința.

Menită să-i ajute pe studenți prin oferirea unor sfaturi de la specialiști din domeniu, de data aceasta, pe scenă vor urca Alecsandra ROMAN – strategic planner la Graffiti BBDO, Gabriel BRĂNESCU – copywriter și regizor de film și Florin MARE – managing partner la Boomerang. Astfel, toți împătimiții publicității pot să se bucure de o experiență unică prin posibilitatea raportării la profesioniști. Aceștia îi vor îndruma în demersurile lor, atât pentru acest concurs, cât și pentru o viitoare carieră în domeniu. Pentru cei care nu sunt înscriși în competiție, Conferința reprezintă o modalitate de a afla cât mai multe detalii din culisele publicității.

Clienții TE-ROX Prod Pașcani, Daria CD și Open Mind îi provoacă pe participanți să realizeze campanii de promovare cu diverse obiective de comunicare și de marketing. team ADventure le oferă studenților o simulare a unui job într-o agenție de publicitate deoarece ideile lor pot fi implementate, la final, de către parteneri. E o joacă pe bune, în care bugetul clientului va trebui folosit responsabil, iar obiectivele îndeplinite. Și acest lucru se concretizează datorită faptului că brief-urile primite sunt situații reale și actuale ale firmelor de pe piață economică.

Conferința va avea loc în data de 10 noiembrie, sala 502 – etajul 5, corp R, UAIC (IASI) începând cu ora 10:00! Vă așteptăm să ne bucurăm împreună de publicitate!

Conferinta team ADventure

Despre autor

avatar

Fondator RomâniaPozitivă.ro, Florin este educator de emoție și gând pozitiv. Florin susține acest demers prin programele sale de training și prin platforma de informație și educație pozitivă, www.RomaniaPozitiva.ro cu 25 de autori și aproape 30 000 de articole de Bine despre România publicate încă din 2006. Florin are peste 15 ani de experiență ca trainer pentru circa 8000 de participanți, iar domeniile de expertiză includ: facilitare de procese de învățare, orientarea spre soluție (psihologie pozitivă aplicată pentru rezolvarea problemelor), antreprenoriat social, ”train the trainers”, design thinking, managementul echipelor, management de proiect, recrutare şi selecţie, comunicare, teambuilding. Florin a lucrat 4 ani în industria berii alături de InBev având atribuții de training pe mai multe procese de vânzări și de business pentru o rețea cu peste 40 de firme de distribuție de bunuri de larg consum pe întreg teritoriul țării. Florin are experiență ca moderator/speaker pentru diverse evenimente și conferințe: TEDx București, Allianz-Țiriac Management Conference, ASPEN Leadership Program, Leaders for Justice Program, Automotive Forum (Timișoara), “Conferința Anului Viitor”, Inspiro, Bucharest Integrity Gathering, Conferința de Voluntariat, The Conference about Happiness, “Fabricat în Țara lui Andrei”cu NESsT & Petrom, WWF Școli Verzi în Europa, TEDx Galați. Majoritatea clienţilor lui Florin sunt din aria de business, companiile activând în domenii foarte diferite (servicii, IT, automotive, bunuri de larg consum, consultanţă) pe întreg teritoriul ţării. Florin este implicat şi în proiecte de training pentru organizaţii nonguvernamentale. Florin a fost membru entuziast în organizațiile AIESEC Timișoara și ARDOR Banat. Florin desfăşoară şi proiecte de training în sistem deschis („open training”), un exemplu de astfel de program fiind cursul „Train the Trainers” cu Institutul Român de Training și Training Cafe. Motivaţia principală este dorinţa de a schimba lucrurile în Bine în România. Florin este certificat Formator A.N.C., White Belt @ ABInBev. Florin este mare fan de biciclete, mișcare în aer liber, muzică uneori chiar clasică și indiană.

Comentează