IAȘI “Cartiere pentru oameni”- Întâlniri consultative şi informative

0

update:  Prima întâlnire consultativă la care sunt invitaţi toţi locuitorii cartierului Dacia interesaţi de ameliorararea traiului urban în comunitatea lor, se va defăşura sâmbătă, 12 octombrie 2013, între orele 10.00 – 13.00, în incinta Şcolii Gimnaziale „George Călinescu”.

Asociația Mai Bine implementează în perioada iunie 2013 – mai 2015 proiectul Instrumente educative şi participative pentru dezvoltare durabilă, co-finanţat printr-un grant din partea Elveţiei prin intermediul Contribuţiei Elveţiene pentru Uniunea Europeană extinsă și având ca partener principal Asociația Equiterre – partener pentru dezvoltare durabilă, organizaţie de referinţă în domeniul dezvoltării durabile din Elveţia.

Proiectul răspunde nevoii de avansare teoretică și practică a principiilor dezvoltării durabile din perspectiva traiului urban  la nivel individual și comunitar, promovând unelte educative și participative la îndemâna cetățenilor care să sprijine și să încurajeze implicarea comunității pentru dezvoltarea durabilă a spațiilor urbane.

În cadrul acestui proiect vor fi realizate demersuri pentru creșterea implicării cetățenilor la nivel local și sprijinirea inițiativelor acestora de dezvoltare urbană. În acest scop, Asociaţia Mai Bine organizează pe parcursul a patru luni, întâlniri consultative și informative în cartierele Dacia, Tătăraşi, Păcurari, Nicolina şi Frumoasa din Municipiul Iaşi pentru a promova un comportament responsabil faţă de mediu şi societate și pentru a răspunde tendințelor actuale din comunitate – poluare, consum nesustenabil, lipsa acţiunilor de cooperare, inițiativă și implicare activă a cetățenilor.

Mai exact, ne propunem să identificăm interesele şi nevoile din comunitatea locală, să găsim împreună soluții pentru ameliorarea calităţii vieţii și să sprijinim inițiativele comunitare menite să răspundă nevoilor identificate. De asemenea, ne propunem ca în cadrul întâlnirilor cu locuitorii din cele cinci cartiere să informăm şi să sensibilizăm cu privire la necesitatea participării active a fiecăruia dintre noi pentru îmbunătățirea traiului urban și dezvoltarea durabilă a comunității locale.

Prima întâlnire consultativă la care sunt invitaţi toţi locuitorii cartierului Dacia interesaţi de ameliorararea traiului urban în comunitatea lor se va defăşura sâmbătă, 5 octombrie 2013, între orele 10.00 – 13.00, în incinta Şcolii Gimnaziale „George Călinescu”.

                Persoanele interesate să participe la întâlniri sunt rugate să confirme până pe 4 octombrie 2013 (orele 15.00) la e-mail: contact@maibine.eu sau telefon: 0332.419 130 (în intervalul orar 10.00 – 15.00).

Macheta - Cartiere pentru oameni 12x16,1

                Proiect co-finanțat printr-un grant din partea Elveției prin intermediul Contribuției Elvețiene pentru Uniunea Europeană extinsă. Bugetul total al proiectului este de 66.993,00 CHF. Bugetul solicitat de la finanțator este de 58.411,00 CHF (87,20%), restul de 12,80% reprezentând contribuția Asociației Mai Bine.

 

Despre autor

avatar

Co-Fondator RomâniaPozitivă.ro, Florin este educator de emoție și gând pozitiv. Florin susține acest demers prin programele sale de training și prin platforma de informație și educație pozitivă www.RomaniaPozitiva.ro. Florin are peste 15 ani de experiență ca trainer pentru circa 8000 de participanți, iar domeniile de expertiză includ: "solution thinking" (gândire pozitivă aplicată pentru rezolvarea problemelor), antreprenoriat social, ”train the trainers”, managementul oamenilor/echipelor, management de proiect, recrutare şi selecţie, comunicare, echipe eficiente, teambuilding. Florin este mare fan de biciclete, mișcare în aer liber, muzică, uneori chiar clasică și indiană. Motivaţia principală a lui Florin este dorința de a schimba lucrurile în Bine în România și încrederea că asta se poate.

Comentează