Habitat for Humanity România și Serviciul de Ajutor Maltez în România sprijină mai multe familii sinistrate din Vrancea

1

O mobilizare solidară pentru a răspunde provocărilor Marelui Ger:

Habitat for Humanity România și Serviciul de Ajutor Maltez în România

sprijină mai multe familii sinistrate din Vrancea

Peste 70.000 de oameni au fost izolați în localități complet înzăpezite. Valul de frig extrem şi căderile masive de zăpadă au afectat grav partea de sud şi sud-est a României. Efectele pe termen lung și pagubele provocate sunt încă greu de estimat. Gradul de vulnerabilitate al comunităților afectate a crescut până la nivelul critic.

În acest context Habitat for Humanity România împreună cu Serviciul de Ajutor Maltez în România au decis să își unească resursele pentru a veni în sprijinul celor care au fost cei mai expuși și au avut cel mai mult de suferit de pe urma condițiilor extreme. Familiile din mediul rural, fără venituri stabile, bătrânii, familiile cu mulți copii sau persoanele cu dizabilități din judeţul Vrancea vor fi sprijiniți prin această intervenție de solidaritate.

 „Împreună cu partenerii noştri, am decis să ne implicăm direct şi să contribuim la eforturile de înlăturare a consecinţelor dezastrului produs de căderea masivă de zăpadă din ultimele zile. Ne propunem să ajutăm pe termen mediu în jur de 1.200 de familii. Am demarat o campanie cu 3 faze de intervenţie, toate gândite să fie complementare eforturilor existente axate acum pe necesitatea imediată de hrană. În primă fază distribuim kit-uri de urgenţă şi prevenţie, care îi vor ajuta pe cei mai nevoiaşi din gospodăriile blocate să se poată descurca singuri şi să se simtă mai în siguranţă”, a spus Mihai Grigorean, Manager Program Răspuns la Dezastre, Habitat for Humanity România.

 

Kit-urile au fost realizate cu sprijinul financiar al Serviciului de Ajutor Maltez în România, care a răspuns apelului Habitat for Humanity România. Prima intervenţie a avut loc, sâmbătă, 18 februarie, în comuna Vintileasca din judeţul Vrancea, unde cele peste 1.200 de familii sunt izolate de mai bine de o săptămână. O echipă formată din 35 de persoane, dintre care 25 de voluntari ai celor două organizații, a distribuit kit-urile de urgenţă pentru mai multe familii sinistrate din satele Tănasari, Neculele, Bahnele, După Măgura, Stoichi. Kit-urile conțin unelte pentru mici reparaţii, materiale pentru izolaţie, truse de prim ajutor, echipamente simple pentru generarea căldurii, surse de iluminat, pături, echipamente şi materiale utile în prevenirea inundaţiilor sau infiltraţiilor ce vor urma.

Campania de sprijinire a celor afectați de condițiile de iarnă extreme va continua cu intervenții pe termen mediu, de evaluare detaliată şi asistenţă tehnică cu accent pe prevenirea efectelor inundaţiilor si recladirii vietilor lovite de dezastru, atât pentru gospodării, cât şi pentru facilităţi publice.

Cei doi parteneri au experiență vastă în acțiuni de răspuns la dezastre la nivelul întregii țări. Habitat for Humanity România a renovat, reabilitat şi reconstruit în ultimii 6 ani peste 1.000 de locuinţe, dar şi facilităţi comunitare în zonele lovite de dezastre naturale. Serviciul de Ajutor Maltez în România a demarat încă din 1991 proiecte bine structurate de intervenţie în situaţii de urgenţă, răspunzând atât nevoilor primare ale victimelor dezastrelor, cât şi nevoilor pe termen lung, acţiuni traduse în ajutor sustenabil în comunităţile asistate

Habitat for Humanity este o organizaţie non-profit, a cărei misiune este să elimine lipsa de adăpost şi locuirea sărăcaciosă a persoanelor din întreaga lume. La nivel global, Habitat for Humanity a construit şi reabilitat peste 500.000 de locuinţe pentru 2.5 milioane de persoane din 80 de ţări de pe întreg globul. Habitat for Humanity România (Habitat pentru Umanitate) a ajutat, până în acest moment, peste 2.326 de familii prin programele desfăşurate în ţară, prin intermediul celor 7 filiale active ale sale din judeţele: Bihor, Cluj, Bacău, Dolj, Argeş, Prahova şi Suceava.

Serviciul de Ajutor Maltez în România este o asociatie non-profit, cu 23 de filiale şi sucursale în întreaga ţară, având sediul central la Cluj-Napoca. Pe parcursul anilor a dezvoltat o reţea naţională eficientă de servicii sociale, în cadrul căreia activează 1.500 de voluntari, din care 500 sunt tineri. Programele şi activităţile oferite se adresează celor aflaţi în nevoie, de la copii orfani şi persoane cu dizabilităţi până la vârstnici izolaţi la domiciliu. În momentul de faţă asociaţia derulează peste 100 de programe sociale pentru 4.000 de beneficiari direcţi anual.

 

Despre autor

avatar

Fondator RomâniaPozitivă.ro, Florin este facilitator & educator de emoție și gând pozitiv. Florin susține acest demers prin programele sale de training & facilitare și prin platforma de informație și educație pozitivă, www.RomaniaPozitiva.ro cu peste 30 de autori și peste 50 000 de articole de Bine despre România publicate încă din 2006. Florin are 20 de ani de experiență ca trainer, facilitator pentru peste 10 000 de participanți, iar domeniile de expertiză includ: facilitare de procese de învățare, orientarea spre soluție, antreprenoriat (inclusiv social), ”train the trainers & facilitators”, design thinking, managementul echipelor, management de proiect, time management, recrutare şi selecţie, comunicare, teambuilding. Florin a lucrat 4 ani în industria FMCG alături de InBev având atribuții de training pentru mai multe procese de vânzări și de business pentru o rețea cu peste 40 de firme de distribuție de bunuri de larg consum pe întreg teritoriul țării. Florin și-a început cariera profesională alături de echipa AIMS Timișoara - 4 ani de experiență în recrutare și selecție de personal și training. Florin are experiență ca moderator/speaker pentru diverse evenimente, parteneri și conferințe: TEDx București, Impact HUB, Zilele Biz, Frankfurt School of Finance & Management, Future Makers, ASPEN Young Leaders Program, Leaders for Justice Program, Ashoka Romania,Automotive Forum, Inspiro, Bucharest Integrity Gathering, Conferința de Voluntariat, The Conference about Happiness, “Fabricat în Țara lui Andrei”cu NESsT & Petrom, WWF Școli Verzi în Europa, Criminalitate Forestieră WWF, Interpol, Client Earth), TEDx Galați, TEDx Constanța. Majoritatea clienţilor lui Florin sunt din aria de business, companiile activând în domenii foarte diferite (servicii, IT, automotive, bunuri de larg consum, consultanţă) pe întreg teritoriul ţării. Florin este implicat şi în proiecte de training și facilitare pentru organizaţii nonguvernamentale. Florin a fost membru entuziast în organizațiile AIESEC Timișoara și ARDOR Banat. Florin desfăşoară şi proiecte de training și facilitare în sistem deschis („open training”), un exemplu de astfel de program fiind cursul „Train the Trainers & Facilitators” cu Institutul Român de Training și Training Cafe. Motivaţia principală este dorinţa de a schimba lucrurile în Bine în România. Florin este certificat Formator A.N.C., White Belt @ ABInBev. Florin este mare fan de biciclete, mișcare în aer liber, muzică uneori chiar clasică și indiană.

Un comentariu

  1. Pingback: 20 – 26 Februarie: Stiri despre responsabilitate, de pe site-uri adunate | CSRmedia | Prezentam actiuni responsabile

Comentează

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.