Grădinița și școala Little London susțin campania World Vision, „Eu cum ajung la școală?”

1

• aproximativ 100 de perechi de încălțări şi 65 de pachete de dulciuri au fost donate de către copiii din cadrul Little London pentru elevii din comuna vasluiană Rebricea.

Începând cu luna decembrie 2011, grădinița și școala Little London s-au alăturat campaniei de strângere de fonduri „Eu cum ajung la școală?” inițiată de organizația World Vision. Scopul campaniei este achiziționarea a două microbuze pentru 150 de copii din comuna vasluiană Rebricea, care merg pe jos zeci de kilometri pentru a ajunge la școală.

 

Prima acțiune caritabilă organizată de Little London pentru campania „ Eu cum ajung la școală?” a avut loc anul trecut de Craciun cand, fiecare elev a adus câte o pereche de încălțări și/sau dulciuri pentru cei 150 de copii nevoiasi din comuna Rebricea. La final, s-au strâns aproximativ 100 de perechi de încălțări si 65 de pachete de dulciuri care au adus zambete pe fețele micuților.

Implicarea copiilor de la Little London în campania „Eu cum ajung la școală?” continuă și în 2012, prin lansarea programului intern „Cu banii tăi de buzunar, poți ajuta un copil să meargă la școală.” La campanie participă copiii din grupa pregătitoare de la grădinița Little London și copiii din școala Little London. Astfel, în total,  122 de copii sunt invitați să doneze o parte din banii lor de buzunar, până în luna februarie a anului curent, pentru a asigura elevilor nevoiași din mediul rural accesul la educație.

„Pe lângă dorința de a-i ajuta pe copiii din Rebricea, susținerea campaniei <<Eu cum ajung la școală?>> are la bază și motive de natură pedagogică. Noi credem că, învațând un copil să îi pese de cei mai nevoiași, îl va face mai sensibil la cei din jurul lui și va învăța să aprecieze la adevarata valoare binecuvăntarile din viața lui”, declară Dana Papadima, Director Educațional Little London.

„Implicarea copiilor din cadrul Little London este admirabilă și reprezintă un sprijin important pentru a putea asigura copiilor din comuna vasluiană Rebricea accesul la educație. Mulțumim Little London pentru susținerea și asumarea cauzei World Vision” a declarat Adela Fundulea, Marketing Manager World Vision România.

Pentru susținerea financiară a campaniei, World Vision România pune la dispoziție și două numere de telefon in rețeaua Romtelecom: 0900 900 090 pentru a dona 5 euro și 0900 900 092 pentru a dona 10 euro. Totodată, cei care doresc să vină în ajutorul celor 150 de copii, pot intra pe site-ul organizatiei, la sectiunea Microbuzul și să doneze o sumă la alegere, în intervalul 30 de lei – 200 de lei.

Alătură-te campaniei „Eu cum ajung la școală?” și ajută-ne să cumpărăm microbuzele pentru 150 de copii care sunt nevoiți să meargă pe jos peste 10 kilometri pentru a ajunge la școală. Gestul tău poate face diferența.


www.worldvision.ro

Despre World Vision România

World Vision România este o organizaţie creştină, care pune în centrul activităţii sale nevoile pentru educaţie, sănătate, creştere spirituală ale copiilor. Ne concentrăm asupra muncii cu copiii, familiile şi comunităţile din care aceştia fac parte, în special din mediul rural, în scopul depăşirii sărăciei şi nedreptăţii. Acţionăm prin programe de dezvoltare, advocacy și intervenţie umanitară de urgenţă.

World Vision România este o organizaţie parteneră a World Vision International, prezentă în peste 100 de ţări din întreaga lume. Organizaţia World Vision desfăşoară de de 20 ani în România programe în peste 200 de comunităţi rurale din 8 judeţe. De-a lungul timpului, am oferit sprijin pentru mai mult de 50.000 de copii și 300.000 de adulți.

Având la bază valori creștine, lucrăm cu persoanele cele mai vulnerabile din lume, indiferent de religie, rasă, etnie sau gen. Prin activități de reintegrare familială, dezvoltare comunitară, proiecte medicale, programe de educație și dezvoltare economică, asistență umanitară în cazul situațiilor de urgență, încercăm să stimulăm o atitudine activă și implicarea în schimbarea condiției de sărăcie din România, având în centrul atenției bunăstarea copilului.

Despre campania „Eu cum ajung la școală?”

• perioada de derulare: 7 decembrie 2011 – 31 martie 2012

Campania adresează problema a peste 150 de copii din comuna Rebricea, județul Vaslui, care merg pe jos, zilnic, peste 10 kilometri, pentru a ajunge la școală. Pornind de la acest aspect, principalul obiectiv al campaniei este strângerea de fonduri în vederea achiziționării a două microbuze care să asigure transportul celor 150 de copii la școală. Totodată, prin această campanie, World Vision România dorește să atragă atenția românilor asupra lipsei accesului la educație pentru copiii defavorizati din mediul rural  şi să îi mobilizeze să ia atitudine în vederea îmbunătăţirii condiţiilor sociale şi de educaţie ale acestor copii.

Conform datelor statistice furnizate de Inspectoratului Școlar Județean Vaslui, peste 785 de elevi au abandonat școala în prima jumătate a anului școlar 2010-2011. Din cele 785 de cazuri de abandon școlar, mai mult de jumătate, respectiv 405 cazuri, sunt din rândul elevilor din ciclul gimnazial, iar peste 80% dintre acestea provin din mediul rural. Din discuțiile pe care reprezentanții World Vision le-au purtat cu familiile acestor elevi care au abandonat școala, reiese că un factor favorizant îl reprezintă sărăcia, dar și distanța foarte mare până la școala care asigură ciclul gimnazial în comună.

Despre Little London

Little London este o instituţie de învăţământ autorizată de Ministerul Educaţiei din România, care cuprinde grădiniţă şi şcoală generală.  Little London își propune să fie o şcoală de referinţă în România prin îmbinarea celor mai bune metode şi principii ale învăţământului britanic şi românesc, dar şi prin preocuparea faţă de dezvoltarea personală a copiilor.

 

 

Despre autor

avatar

Co-Fondator RomâniaPozitivă.ro, Florin este educator de emoție și gând pozitiv. Florin susține acest demers prin programele sale de training și prin platforma de informație și educație pozitivă www.RomaniaPozitiva.ro. Florin are peste 15 ani de experiență ca trainer pentru circa 8000 de participanți, iar domeniile de expertiză includ: "solution thinking" (gândire pozitivă aplicată pentru rezolvarea problemelor), antreprenoriat social, ”train the trainers”, managementul oamenilor/echipelor, management de proiect, recrutare şi selecţie, comunicare, echipe eficiente, teambuilding. Florin este mare fan de biciclete, mișcare în aer liber, muzică, uneori chiar clasică și indiană. Motivaţia principală a lui Florin este dorința de a schimba lucrurile în Bine în România și încrederea că asta se poate.