GALATI: Exponatul lunii: pumnal de tip Lobojovka descoperit la Rogojeni

0

Muzeul de Istorie „Paul Păltănea” Galaţi derulează şi în acest an, în cadrul Programului de valorificare a patrimoniului cultural naţional, proiectul expoziţional Exponatul lunii, proiect care vizează prezentarea unui bun muzeistic cu valoare deosebită din colecţiile instituţiei.

Casa Cuza Voda
În luna ianuarie a.c., vizitatorii pot admira la Muzeul „Casa Cuza Vodă”, secţie a Muzeului de Istorie „Paul Păltănea” Galaţi, exponatul lunii:

PUMNAL DE TIP LOBOJOVKA DESCOPERIT LA ROGOJENI, JUDEŢUL GALAŢI.

Piesa expusă a fost descoperită în anii 1959-1960, în urma unor investigaţii pe care Muzeul de Istorie Galaţi le-a efectuat pe teritoriul comunei Rogojeni, în punctele „Dealul Mic şi „Dealul Mare”, la înştiinţarea transmisă de localnicul Vasile Roaită. Pumnalul din bronz de la Rogojeni, poate fi încadrat morfologic în tipul Lobojovka, caracterizat prin lamă foliformă, cu peduncul şi nervură mediană, frumos patinat, de culoare verde închis.
Micro-expoziţia, organizată de muzeograf Adrian Adamescu, poate fi vizitată în perioada 8 – 31 ianuarie 2015, de miercuri până duminică, între orele 900 – 1700.

Despre autor

avatar

Fondator RomâniaPozitivă.ro, Florin este educator de emoție și gând pozitiv. Florin susține acest demers prin programele sale de training și prin platforma de informație și educație pozitivă, www.RomaniaPozitiva.ro cu 25 de autori și aproape 30 000 de articole de Bine despre România publicate încă din 2006. Florin are peste 15 ani de experiență ca trainer pentru circa 8000 de participanți, iar domeniile de expertiză includ: facilitare de procese de învățare, orientarea spre soluție (psihologie pozitivă aplicată pentru rezolvarea problemelor), antreprenoriat social, ”train the trainers”, design thinking, managementul echipelor, management de proiect, recrutare şi selecţie, comunicare, teambuilding. Florin a lucrat 4 ani în industria berii alături de InBev având atribuții de training pe mai multe procese de vânzări și de business pentru o rețea cu peste 40 de firme de distribuție de bunuri de larg consum pe întreg teritoriul țării. Florin are experiență ca moderator/speaker pentru diverse evenimente și conferințe: TEDx București, Allianz-Țiriac Management Conference, ASPEN Leadership Program, Leaders for Justice Program, Automotive Forum (Timișoara), “Conferința Anului Viitor”, Inspiro, Bucharest Integrity Gathering, Conferința de Voluntariat, The Conference about Happiness, “Fabricat în Țara lui Andrei”cu NESsT & Petrom, WWF Școli Verzi în Europa, TEDx Galați. Majoritatea clienţilor lui Florin sunt din aria de business, companiile activând în domenii foarte diferite (servicii, IT, automotive, bunuri de larg consum, consultanţă) pe întreg teritoriul ţării. Florin este implicat şi în proiecte de training pentru organizaţii nonguvernamentale. Florin a fost membru entuziast în organizațiile AIESEC Timișoara și ARDOR Banat. Florin desfăşoară şi proiecte de training în sistem deschis („open training”), un exemplu de astfel de program fiind cursul „Train the Trainers” cu Institutul Român de Training și Training Cafe. Motivaţia principală este dorinţa de a schimba lucrurile în Bine în România. Florin este certificat Formator A.N.C., White Belt @ ABInBev. Florin este mare fan de biciclete, mișcare în aer liber, muzică uneori chiar clasică și indiană.

Comentează