GALAȚI: Fundaţia Cuvântul Întrupat vă invită la bazar caritabil

0

 Fundaţia Cuvântul Întrupat vă invită sâmbătă, pe 23 mai, la un nou bazar caritabil. Vă așteptăm între orele 09.00-13.00, la sediul fundaţiei, pe strada Dogăriei – 111 (în apropierea Spitalului CFR). La bazar puteţi alege haine, cărţi, încălţăminte, jucării şi alte lucruri utile, în schimbul unei donaţii minime.

Afis bazar mai 2015

Scopul acţiunii este dublu: promovăm diminuarea risipei şi a consumerismului, prin reutilizarea produselor, şi încurajăm donaţiile din partea persoanelor din comunitatea noastră în beneficiul copiilor vulnerabili.

„La tabăra din vara aceasta ne dorim să participe 50 de copii vulnerabili, sprijiniți de-a lungul anului prin diverse proiecte ale Fundației Cuvântul Întrupat, iar fondurile strânse la bazar vor fi folosite în acest scop. Costurile pentru participarea unui copil la tabără sunt de aproape 600 de lei. Sperăm ca donațiile celor care ne vor vizita sâmbătă să ajute cât mai mulți copii să aibă oportunitatea de a petrece o săptămână în Munții Vrancei, în august”, declară David Chronic, coordonator regional Europa-Africa, Cuvântul Întrupat.

Aşadar, sâmbătă nu doar vă alegeţi cu lucruri frumoase şi utile, pentru voi sau pentru cineva drag, ci, în acelaşi timp, contribuiți direct ca un copil vulnerabil să aibă parte de o experienţă unică, de neuitat.

www.cuvantulintrupat.com

facebook.com/cuvantul.intrupat

Despre autor

avatar

Fondator RomâniaPozitivă.ro, Florin este educator de emoție și gând pozitiv. Florin susține acest demers prin programele sale de training și prin platforma de informație și educație pozitivă, www.RomaniaPozitiva.ro cu 25 de autori și aproape 30 000 de articole de Bine despre România publicate încă din 2006. Florin are peste 15 ani de experiență ca trainer pentru circa 8000 de participanți, iar domeniile de expertiză includ: facilitare de procese de învățare, orientarea spre soluție (psihologie pozitivă aplicată pentru rezolvarea problemelor), antreprenoriat social, ”train the trainers”, design thinking, managementul echipelor, management de proiect, recrutare şi selecţie, comunicare, teambuilding. Florin a lucrat 4 ani în industria berii alături de InBev având atribuții de training pe mai multe procese de vânzări și de business pentru o rețea cu peste 40 de firme de distribuție de bunuri de larg consum pe întreg teritoriul țării. Florin are experiență ca moderator/speaker pentru diverse evenimente și conferințe: TEDx București, Allianz-Țiriac Management Conference, ASPEN Leadership Program, Leaders for Justice Program, Automotive Forum (Timișoara), “Conferința Anului Viitor”, Inspiro, Bucharest Integrity Gathering, Conferința de Voluntariat, The Conference about Happiness, “Fabricat în Țara lui Andrei”cu NESsT & Petrom, WWF Școli Verzi în Europa, TEDx Galați. Majoritatea clienţilor lui Florin sunt din aria de business, companiile activând în domenii foarte diferite (servicii, IT, automotive, bunuri de larg consum, consultanţă) pe întreg teritoriul ţării. Florin este implicat şi în proiecte de training pentru organizaţii nonguvernamentale. Florin a fost membru entuziast în organizațiile AIESEC Timișoara și ARDOR Banat. Florin desfăşoară şi proiecte de training în sistem deschis („open training”), un exemplu de astfel de program fiind cursul „Train the Trainers” cu Institutul Român de Training și Training Cafe. Motivaţia principală este dorinţa de a schimba lucrurile în Bine în România. Florin este certificat Formator A.N.C., White Belt @ ABInBev. Florin este mare fan de biciclete, mișcare în aer liber, muzică uneori chiar clasică și indiană.

Comentează