Flanco a deschis primele șase centre de tip afterschool la sate în cadrul programului Nouă ne pasă

0
  • Proiectul își propune să contribuie la reducerea abandonului școlar în mediul rural
  • Peste 150 de elevi cu risc mare de abandon școlar sunt incluși în program în anul școlar 2016-2017
  • Proiectul pilot face parte din programul Nouă ne pasă, implementat de Fundația eMAG, cu sprijinul Flanco

rechizite

București, 25 octombrie 2016În cadrul programului Nouă ne pasă au fost deschise primele șase centre de tip afterschool la sate, cu ajutorul finanțării Flanco. Acestea fac parte din proiectul pilot de burse pentru școlile din mediul rural, implementat în anul școlar 2016-2017, în șase comunități din cinci judeţe, prin care elevii cu rezultate slabe la învățătură sunt sprijiniți să nu abandoneze școala și să promoveze examenul de la finalul ciclului gimnazial.

Inițiativa reprezintă un proiect pilot de învățare suplimentară și vine în completarea programului școlar obligatoriu, oferind oportunități pentru consolidarea competențelor dobândite de copii la școală.

Primele șase școli din proiect sunt în județele Prahova (comuna Șotrile), Constanța (comunele Vâlcelele și Darabani –  Liceul Teoretic din Negru Vodă), Neamț (comunele Vaduri și Gîdinți), Buzău (comuna Buda) și Teleorman (comuna Putineiu). Peste 150 de elevi din clasele I-VIII cu risc mare de abandon școlar sunt incluși în program.

„Abandonul școlar este o problemă reală mai ales în rândul copiilor care învață la sate, de aceea, în centrele afterschool din programul Nouă ne pasă, elevii cu rezultate slabe la învățătură sunt meditați și ajutați de profesori să continue școala și să aibă o șansă reală să intre la liceu, participarea lor la pregătire fiind gratuită. Dincolo de ajutorul punctual pentru cei implicați în program, avem convingerea că investiția în educația și formarea copiilor din mediul rural este vitală pentru modernizarea satelor românești”, spune Tudor Vlad, preşedintele Fundaţiei eMAG.

În prezent, 31,2% dintre elevii din comunitățile rurale nu promovează Evaluarea Națională, iar rata abandonului școlar este de 1,5 ori mai mare decât la oraș.

„Prin această inițiativă ne propunem să contribuim la reducerea ratei abandonului școlar în mediul rural și să-i ajutăm pe elevii din comunitățile în care este cea mai mare nevoie. Dorim ca în cadrul centrelor after-school Nouă ne pasă să-i încurajăm pe acești copii să acumuleze cunoștințele necesare pentru promovarea examenului de Evaluare Națională și, de ce nu, pentru viață,” explică Dragoș Sîrbu, CEO Flanco. „Acesta este primul nostru proiect de anvergură, pe care ne dorim să-l dezvoltăm, mizând inclusiv pe implicarea tuturor colegilor, partenerilor și clienților noștri.”

Școlile care beneficiază de susținere pentru implementarea centrelor after-school ”Nouă ne pasă” primesc sprijin financiar pentru a le asigura copiilor o gustare, pentru achiziția de materiale didactice necesare desfășurării activităților educaționale și pentru remunerația profesorilor care susțin orele de curs.

Profesorii se implică prin organizarea grupelor de învățare asistată pentru elevi și predare, precum și în atragerea și menținerea unor colaborări în beneficiul copiilor cu actori din comunitate.

Despre Flanco:

Flanco este cel mai eficient retailer autohton de produse IT&C, electronice și electrocasnice. Cu un număr de peste 1400 de angajați, compania deţine o rețea de 117 magazine, aflate în cele mai importante zone comerciale din 71 de orașe. Pentru mai multe informații, vă rugăm accesați www.flanco.ro sau paginile de Facebook şi de Twitter.

Despre Fundația eMAG

Fundația eMAG s-a lansat în 2012 cu programul Hai la Olimpiadă!, program prin care se  urmărește oferirea posibilității tuturor copiilor, care pot și doresc, să se pregătească la un nivel peste medie la matematică, fizică și informatică. În cele 14 Centre Hai la Olimpiadă!, s-au pregătit în 2016 peste 2.000 de copii.

Programul Nouă ne Pasă, din 2013, face legătura între cei care doresc să învețe și resursele care le lipsesc. Începând cu 2016, programul are ca obiectiv reducerea abandonului școlar în comunitățile rurale.

140 de bătăi pe minut, un alt program dedicat copiilor, urmărește integrarea practicării sportului ca o componentă esențială a procesului educațional.

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine peste 20 000 de exemple de Bine despre România de la peste 20 de autori și colaboratori încă din 2006. La acest cont de autor o să publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele informații care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. 10 ani De Bine despre România.

Comentează