Fii parte din proiectul Via Transilvanica!

1

Ce reprezintă Via Transilvanica?

Tășuleasa Social are plăcerea de a vă prezenta Via Transilvanica, un proiect pelerinaj care va porni din Drobeta-Turnu Severin, va străbate Transilvania și toate bogățiile culturale ale acesteia și va ajunge până la Putna.
Proiectul va consta în amenajarea a 1.000 de km de traseu ce va străbate 10 județe și va oferi celor care vor dori să îl parcurgă oportunități culturale, sportive și de relaxare.

De astăzi, 16 August 2018, lansăm campania de strângere de fonduri prin care cei interesați pot contribui la amenajarea drumului, prin donații, accesând pagina web https://www.viatransilvanica.com/doneaza/


Noi facem primii 100 de kilometri, tu poți dona pentru finalizarea Via Transilvanica

Tășuleasa Social în parteneriat cu Raiffeisen Bank

14 august 2018, București – Asociația Tășuleasa Social, împreună cu Raiffeisen Bank România, anunță parteneriatul strategic pentru realizarea primilor 100 de km din Via Transilvanica, drumul care unește România. Via Transilvanica este un proiect – identitate care are drept scop crearea unui drum – pelerinaj care va porni din Drobeta-Turnu Severin – unde a intrat pentru prima dată în țară Regele Carol – va străbate Transilvania și toate bogățiile culturale ale acesteia, și va ajunge până la Putna lui Stefan cel Mare.

Proiectul va consta în amenajarea a 1.000 de km de traseu ce va străbate 10 județe – Mehedinți, Caraș-Severin, Hunedoara, Alba, Sibiu, Brașov, Harghita, Mureș, Bistrița-Năsăud și Suceava, și va oferi celor care vor dori să îl parcurgă oportunități culturale, sportive și de relaxare.

Raiffeisen Bank va finanța, printr-un parteneriat strategic de trei ani, primii 100 de km din drumul Via Transilvanica. Raiffeisen Bank este un partener de tradiție al Asociației Tășuleasa Social, care s-a implicat de-a lungul timpului în susținerea diferitelor proiecte precum “Via Maria Theresia”, recondiționarea unui drum istoric care, astăzi, poate fi parcurs în siguranţă de către toți iubitorii de drumeții și de natură.

Proiectul Via Transilvanica a avut ca inspiraţie potecile de pelerinaj din Spania şi cele de anduranţă din Statele Unite ale Americii, unde s-a observat că astfel de iniţiative, odată implementate şi dezvoltate, îndeamnă comunităţile să lucreze împreună, încurajând valori precum multiculturalitatea și toleranța.

Drumul va fi amenajat în mai multe etape, începând cu o porţiune de 100 de km în judeţul Bistrița-Năsăud, în 2018. Ulterior, întregul traseu va fi semnalizat şi marcat cu borne kilometrice realizate din andezit. Vor fi investite resurse multiple în informarea comunităţilor cu privire la potenţialul turistic al proiectului și în furnizarea de informații explicite pentru drumeții care vor străbate Via Transilvanica.

Proiectul se adresează turiștilor de toate vârstele care doresc să descopere frumusețile României oferindu-le șansa de a cunoaște mai bine istoria și obiceiurile locale, dar și comunităților locale cu care dorim să interacționeze. Infrastructura Via Transilvanica va furniza date despre posibilități de cazare și masă, dar și informații istorice și culturale ale diferitelor zone pe care drumul le străbate.

De asemenea, începând de astăzi, lansăm campania de strângere de fonduri prin care cei interesați pot contribui la amenajarea drumului, prin donații, accesând pagina web https://www.viatransilvanica.com/doneaza/. Aici puteti afla mai multe informații despre felul în care acest proiect poate fi susținut.

Despre Asociația Tășuleasa Social

În cei peste 17 ani de activitate, Asociaţia Tăşuleasa Social a derulat acțiuni de mediu, educaţie sau sociale, având ca principii de bază voluntariatul, respectul faţă de natură şi față de cei din jur. Cele mai cunoscute proiecte sunt: Pădurea Pedagogică, Camionul de Crăciun, Maratonul Via Maria Theresia, Şcoala de Mers pe Munte, Ziua Bună! Ziua Voluntarilor Mici şi campaniile de împădurire. Campusul Tăşuleasa Social din Piatra Fântânele, în apropierea Pasului Tihuţa, ne permite să oferim voluntarilor noştri experienţa unei şcoli de voluntariat. Credem că orice schimbare de mentalitate trebuie să înceapă cu educarea tinerilor prin puterea exemplului.

Despre Raiffeisen Bank România

Raiffeisen Bank România este o bancă universală de top, care oferă o gamă completă de produse și servicii financiare clienților: persoane fizice, IMM-uri sau corporații. Raiffeisen Bank deservește aproximativ 2 milioane de clienți persoane fizice, 100.000 de IMM-uri și 5.600 de companii. Rețeaua Raiffeisen Bank numără peste 400 de agenții în toată țara. În cei 21 de ani pe piața românească, Raiffeisen Bank a investit peste 20 milioane de euro în proiecte culturale, sociale, educative și comunitare.

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine aproape 60 000 de exemple de Bine despre România de la peste 30 de autori și colaboratori încă din 2006. Susținem programe educaționale (învățare și dezvoltare) cu diverse tematici și am lucrat cu peste 10 000 de participanți în ultimii 20 de ani. La acest cont de autor publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele date care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. De Bine despre România.

Un comentariu

  1. Pingback: Combustibil pentru minte (II) – ianca

Comentează

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.