Expoziţia de reptile vii revine la Muzeul de Ştiinţele Naturii din Galaţi / 17 aprilie – 15 iunie 2014

0

Din 17 aprilie 2014, la Complexul Muzeal de Ştiinţele Naturii „Răsvan Angheluţă” Galaţi, va fi redeschisă expoziţia de reptile vii aparţinând d-lui Florin Sârb din Bucureşti. Aproximativ 70 specii de reptile vii, foarte periculoase, vor putea fi văzute aici de public.

Organizatorul a declarat că cei care vor vizita expoziţia vor putea descoperi aici primele zece reptile catalogate a fi cele mai periculoase de pe glob. Şerpi Boa, vipere, Mamba Neagră, cobre, tarantule – sunt doar câteva din exemplarele exotice, care vor putea fi văzute începând din data de 17 aprilie la Complexul Muzeal de Ştiinţele Naturii Galaţi.

„Anul acesta am adus la Galaţi, pentru prima oară, un exemplar de caiman din Amazon, de peste 1 metru lungime”, ne-a declarat Florin Sârb.

Expoziţia de reptile vii va fi deschisă la Complexul Muzeal de Ştiinţele Naturii Galaţi până pe 15 iunie 2014. Preţul unui bilet este de 3 lei pentru copii şi 5 lei pentru adulţi.

Programul de vizitare la Complexul Muzeal de Ştiinţele Naturii Galaţi este de miercuri până duminică, între orele 9.00 – 17.00.

reptile 1

Despre autor

avatar

Eu sunt Andra. Îmi place să descopăr locuri noi şi să le cutreier la pas. Mă scufund uneori în lectură, în căutarea unor momente de linişte care îmi încarcă bateriile. Scriu cu drag despre ceea ce mă face fericită, privind mereu la lucrurile bune din jurul meu. Iubesc ceaiul, ciocolata neagră şi oamenii zâmbitori. Pentru că şi eu sunt unul dintre ei:) Pentru mai multe pilule de optimism, încearcă şi aici www.zambetsisanatate.ro

Comentează