EGGER şi Crucea Roşie Suceava au semnat un parteneriat anual pentru a veni în sprijinul cazurilor sociale din judeţ

1

Ca urmare a numărului mare de cereri de sponsorizare primite de către EGGER Rădăuţi, conducerea fabricii a decis încheierea unui parteneriat anual – în valoare de 5.000 de EUR – între EGGER şi Crucea Roşie, filiala Suceava. Obiectivul acestui parteneriat este de a oferi sprijin financiar pentru persoanele care se află în mare dificultate din punct de vedere social şi al sănătăţii.

Banii vor fi utilizaţi în funcţie de necesităţi după investigaţii realizate de către Crucea Roşie în colaborare cu EGGER.

EGGER se consideră parte a comunităţii locale şi acţionează în conformitate.  Avem o colaborare strânsă cu Crucea Roşie şi împreună vom decide cine are nevoie într-adevăr de ajutorul nostru. În fiecare an vom oferi 5.000 de EUR pentru Crucea Roşie cu scopul de a îmbunătăţi sau soluţiona situaţiile dificile ale cazurilor sociale”, afirmă Mihai Şandru, Director Comercial EGGER Rădăuţi.


Deja, această iniţiativă are rezultate: o văduvă cu cinci copiii – o familie din Rădăuţi care are datorii la furnizorii de utilităţi şi riscă să fie evacuată – a primit sprijin financiar pentru achitarea restanţelor. Un alt caz este din Dorneşti, unde o familie de pensionari va beneficia de izolarea termică a casei. Aceştia şi-au reconstruit casa după inundaţiile din vara anului trecut, dar nu au mai avut bani pentru finisajele exterioare. În timpul iernii, din cauza temperaturilor scăzute, interiorul a început să se degradeze; principalul motiv fiind condensul. EGGER în cooperare cu Crucea Roşie va cumpăra toate materialele necesare pentru izolarea termică a casei. În timpul anului 2011, compania de familie va colabora permanent cu reprezentanţii Crucii Roşii pentru a identifica nevoile reale ale comunităţii şi pentru a îmbunătăţi condiţiile de viaţă ale persoanelor care au nevoie de ajutor.

“Iniţiativa firmei EGGER este un bun exemplu de implicare în problemele locale. Suntem bucuroşi că prin intermediul acestui parteneriat vom putea ajuta mai multe cazuri sociale. Avem deja o tradiţie în colaboarea cu EGGER şi pot spune că este o  companie care se implică”, spune Cornel Dediu, Director Crucea Roşie Suceava.

EGGER a început să colaboreze cu Crucea Roşie după inundaţiile din vara anului 2008. Atunci, compania a donat 20.000 de EUR şi două camioane de plăci pentru sinistraţi. Încă de la început, compania de familie s-a implicat în problemele comunităţii locale şi am contribuit la rezolvarea acestora. În anii trecuţi, EGGER a renovat cinci săli de operaţie ale spitalului din Rădăuţi, a construit două spaţii de joacă pentru copii din Rădăuţi iar anul trecut, compania şi-a ajutat angajaţii afectaţi de inundaţii şi a construit patru case în Dorneşti în locul celor distruse de ape. De asemenea, produsele companiei au contribuit la îmbunătăţirea condiţiilor de studiu şi de muncă. EGGER am donat o cantitate importantă de plăci de PAL pentru biserici, mănăstiri, şcoli, grădiniţe şi alte instituţii din regiune.

Despre autor

avatar

Co-Fondator RomâniaPozitivă.ro, Florin este educator de emoție și gând pozitiv. Florin susține acest demers prin programele sale de training și prin platforma de informație și educație pozitivă www.RomaniaPozitiva.ro. Florin are peste 15 ani de experiență ca trainer pentru circa 8000 de participanți, iar domeniile de expertiză includ: "solution thinking" (gândire pozitivă aplicată pentru rezolvarea problemelor), antreprenoriat social, ”train the trainers”, managementul oamenilor/echipelor, management de proiect, recrutare şi selecţie, comunicare, echipe eficiente, teambuilding. Florin este mare fan de biciclete, mișcare în aer liber, muzică, uneori chiar clasică și indiană. Motivaţia principală a lui Florin este dorința de a schimba lucrurile în Bine în România și încrederea că asta se poate.

Un comentariu

  1. avatar

    am un baietel care are nevoie de operatie ,nu ave m locuinta din cauza incendiului din luna iunie si nu mai pot pe cont propriu va rog ajutor si raspuns

Comentează