ECOTIC: Campania Orașe Curate ajunge în Botoșani

0

Campania Orașe Curate Botoșani organizată sub egida campaniei naționale de informare „Fii la tine-n țară la fel ca afară” încurajează cetățenii să predea deșeurile de echipamente electrice și electronice în mod responsabil.

În perioada 9-31 martie 2020, ECOTIC, Urban Serv Botoșani ,Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Ecoproces Botoșani, Primăria Municipiului Botoșani, APM Botoșani,Eltrans Botoșani, și Asociația Papucul Doamnei îndeamnă botoșănenii să predea corect spre reciclare deșeurile de echipamente electrice și electronice (DEEE). Fiecare persoană care predă deșeuri cu greutatea aflata intre 15 și 35 kg cumulate primeste un tichet cadou in valoare de 10 RON, iar pentru deșeuri de peste 35 kg cumulate un tichet cadou in valoare de 20 RON.

Punctele temporare de colectare sunt amplasate după cum urmează:

  • Piața Agroalimentară – str. Vârnav, nr. 22, parcare Piața Viilor. Program: Luni 09:00 – 16:00

  • Asociația nr. 36 (str. Aprodu Purice – spate Magazin Util Gara). Program: Marți și Joi 09:00 – 16:00

  • Asociația nr. 63 (str. Independenței – vis a vis de Serconf). Program: Miercuri 09:00 – 16:00 și vineri 09: 00 – 13:30

Totodată, botoșănenii pot beneficia de serviciul gratuit de preluare de la domiciliu a DEEE-urilor mari și voluminoase (ex. frigidere, mașini de spălat, aragazuri etc.), apelând numerele 0231/517007 si 0747081027. O echipă Urban Serv S.A. se va deplasa în perioada 23.03-31.03.2020 pentu a ridica DEEE-urile de la domiciliu.

Avem convingerea că prin promovarea exemplelor de bune practici în domeniul colectării și reciclării DEEE-urilor și prin organizarea de campanii de colectare contribuim la dezvoltarea unei mentalități noi și a unei atitudini responsabile a cetățenilor față de mediul înconjurător”, declară Directorul General –URBAN SERV SA – Bogdan Ciprian BUHĂIANU.

Campaniea „Orașe Curate” – Botoșani face parte din campania națională de informare „Fii la tine-n țară la fel ca afară”, organizată de ECOTIC în parteneriat cu Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, prin intermediul căreia ECOTIC își propune să promoveze bunele practici din statele Uniunii Europene și să informeze publicul românesc asupra soluțiilor de colectare separată a deșeurilor electrice și electronice ce stau la îndemâna tuturor: magazinele de electronice și electrocasnice, punctele de colectare municipale precum și campaniile pe care ECOTIC le desfășoară în mod regulat, în mediul urban și rural. Lansată pe 14 ianuarie, campania multimedia include un spot video și este promovată atât pe media tradițională, TV, cât și pe YouTube și rețele sociale. Detalii despre campanie pe fiiintara.ecotic.ro

Serviciul de colectare de la domiciliu face parte din soluțiile pe care ECOTIC le pune la dispoziția cetățenilor din mediul urban și rural în ceea ce privește colectarea separată.

În continuare, ECOTIC va lansa campanii locale în orașele Ploiești, Constanța, Cluj și București.

Despre ECOTIC:

ECOTIC este prima organizație a producătorilor și importatorilor de echipamente electrice și electronice (EEE) din România, fondată în anul 2006, care pune la dispoziție gratuit recipienți pentru colectarea separată a deșeurilor de echipamente electronice de mici dimensiuni și baterii, precum și preluarea gratuită a echipamentelor voluminoase de la sediul firmei sau de la domiciliu. Pentru mai multe detalii transmiteti un e-mail la logistica@ecotic.ro

Despre URBAN SERV S.A. BOTOȘANI:

Urban Serv S.A. Botoșani: societate pe acțiuni – operator de salubritate licenţiat de autorităţile de reglementare ANRSC furnizează servicii de utilităţi publice în baza contractelor de delegare a gestiunii prin concesiune pentru serviciile de:

– Salubrizare a localităților;

– Contractul de delegare a gestiunii ”concesionarea serviciului public de colectare și transport a deșeurilor municipale solide în

județul Botoșani” Lot 4 Botoșani (Municipiul BT, oraș Bucecea,24 localități rurale);

– Contractul de delegare a serviciului public de salubrizare al municipiului Botoșani pentru activitatea de măturat, spălat stropirea și întretinerea căilor publice, curățatul și transportul zăpezii de pe căile publice și menținerea acestora pe timp de polei și îngheț;

– Preia din responsabilitățile unității administrativ teritoriale (UAT) Botoșani asigurând și gestionarea, coordonarea colectării separate a deşeurilor reciclabile și de echipamente electrice şi electronice de la gospodăriile particulare şi transportul acestora la cele trei puncte de colectare prin prestarea serviciului de salubrizare;

– Acționar unic este Consiliul Local Botoşani.

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine peste 30 000 de exemple de Bine despre România de la peste 30 de autori și colaboratori încă din 2006. Susținem și programe educaționale în diverse tematici și am lucrat cu aproape 10 000 de participanți în ultimii 20 de ani. La acest cont de autor publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele date care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. De Bine despre România.

Comentează

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.