Dinozaurii din Țara Hațegului în vizită la Galați

0

În zilele de vineri și sâmbătă (31 iulie – 1 august 2015) la sediul Complexului Muzeal de Științe ale Naturii Galați vizitatorii pot face cunoștință cu un dinozaur autohton – Zalmoxis robustus. Este vorba de o reconstrucție științifică a unui dinozaur din Țara Hațegului, realizată de paleoartistul canadian Brian Cooley pentru viitorul Muzeu al Dinozaurilor din Transilvania.

Zalmi, cum este cunoscut între prieteni, a ajuns la Galați împreună cu o echipă de voluntari de la Geoparcul Dinozaurilor Țara Hațegului în cadrul proiectului „La Zăvoi” coordonat de Centrul de Resurse pentru Dezvoltare 2020 în parteneriat cu Complexul Muzeal de Științele Naturii Galaţi și Asociația Drag de Hațeg și finanțat de MOL România și Fundația pentru Parteneriat prin programul Spații Verzi.

Voluntari casa Vulcanilor

Zalmoxis robustus este o specie de dinozaur ierbivor, aparținând ornithopozilor, care a trăit acum 65 de milioane de ani, în perioada numită Cretacicul superior, în locurile unde astăzi se află Țara Hațegului. Pe atunci zona era o insulă cu climat tropical, unde dinozaurii s-au adaptat unui mediu restrâns și și-au redus, în timp, dimensiunile, devenind mai mici decât rudele lor de pe continent. Din această cauză ei sunt denumiți „dinozaurii pitici din Transilvania”.

Proiectul „La Zăvoi” a apărut ca urmare a colaborării dintre cele mai bune proiecte ale anului 2014. Este vorba despre Casa Vulcanilor, realizată anul trecut la Densuș de către Voluntarii pentru Geoparc, și Grădina Senzorială din municipiul Galați. Cele două proiecte au fost distinse cu Premiul Spații Verzi de către MOL România și Fundația pentru Parteneriat. Anul acesta cele două asociații vor face un schimb de experiență. Voluntarii pentru Geoparc vor învăța cum se realizează o grădină senzorială și, în același timp, îi vor învăța pe voluntarii de la Galați cum se face o construcție din materiale ecologice.

Proiectul „La Zăvoi” propune renaturarea unei locații din interiorul Grădinii Botanice cu o suprafață totală de 400 mp și punerea ei în valoare pentru a prezenta publicului vizitator elementele de ecosistem al zonelor umede așa cum existau ele în interiorul și în jurul municipiului Galați până acum 30 de ani. Astfel, spațiul tematic nou creat va reconstitui identitatea naturală specifică întregului spațiu urban de pe malul Dunării. Activitățile de educație ecologică ce se vor desfășura în acest spațiu – Zăvoi Box, vor încuraja dezvoltarea unor elemente de educație inter-generațională astfel încât generația în vârstă să relateze celor tineri povestea locului unde se află (locația actuală a Zăvoiului) unde, cu mai puțin de 30 de ani în urmă, exista o zonă umedă, de luncă, cu toate elementele sale specifice de floră și vegetație.

***

Asociația “Centrul de Resurse pentru Dezvoltare 2020” este un ONG din municipiul Galați creat în luna decembrie 2013 în scopul implicării active în viața comunității, în special prin inițierea și derularea de activități culturale și educative dedicate copiilor și tinerilor. În prezent asociația are un număr de 50 de voluntari – elevi de liceu și studenți din municipiul Galați și a încheiat o serie de acorduri de colaborare cu instituții de învățământ, cu organizatii neguvernamentale, cu instituții publice precum Complexul Muzeal de Științe ale Naturii Galați și Agenția pentru Protecția Mediului Galați, împreună cu care a și inițiat dezbateri publice, precum si activități de educație în context nonformal.

Complexul Muzeal de Științe ale Naturii este o instituție publică ce are drept scop promovarea și conservarea patrimoniului natural și derularea de activități culturale și educative în domeniul protecției mediului și al patrimoniul natural. Înfiinţată în 1956 ca instituţie de sine stătătoare, situata la malul Dunării, muzeul s-a transformat într-o instituţie complexă ce integrează mai multe structuri: acvarii, planetarium și observator astronomic, laboratoare, sere, expoziții muzeale temporare; grădina botanică (18 ha), grădina zoologică. Grădina botanică este amenajată în proporție de 80% cu sectoarele: Flora globului; Flora României; Grădina japoneză; Flora ornamentală şi rozarium; Flora utilitară şi, din iunie 2014, Grădina Senzorială. Există un patrimoniu foarte bogat reprezentativ cu peste 3.000 taxoni. Patrimoniul muzeului depăşeşte 60.000 piese ştiinţifice ordonate pe colecţii: geologie mineralogie, malacologie, entomologie, ihtiologie, ornitologie, mamalogie etc. O atenție aparte este acordată programelor educative dedicate copiilor și tinerilor, în prezent fiind disponibile 12 programe educative cu caracter permanent.

Geoparcul Dinozaurilor este un parc natural ce cuprinde întreaga Țară a Hațegului și care protejază și valorifică natura și cultura acestui spațiu. Geoparcul a fost declarat arie protejată de interes național în 2004. Din anul 2005 geoparcul a fost acceptat în Rețeaua Europeană a Geoparcurilor și în Rețeaua Globală (sub egida UNESCO) a Geoparcurilor. Din anul 2007 are în interiorul său două zone denumite „Situl Strei-Hațeg” și „Culoarul Rusca Montană – Țarcu – Retezat”, ca situri NATURA 2000, în vederea conservării habitatelor naturale și a speciilor de plante și animale sălbatice de interes comunitar. Geoparcul are un statut special datorită gradului ridicat de locuire care implică o preocupare deosebită pentru dezvoltarea locală. Această arie protejată cuprinde elemente de interes geologic deosebit alături de elemente de interes ecologic, arheologic, istoric și cultural. Factorul cheie care personalizează acest teritoriu este reprezentat de siturile cu resturi de dinozauri de vârstă Cretacic Superior. Dinozaurii pitici din Depresiunea Hațeg sunt unici în lume, importanța științifică și atractivitatea lor fiind sporită prin descoperirile de cuiburi cu ouă și embrioni de dinozauri, ale unor mamifere contemporane dinozaurilor și a unei reptile zburătoare (Hatzegopteryx), din grupul pterosaurilor. Administrarea geoparcului este realizată de Universitatea din Bucureşti.

Asociația Drag de Hațeg este un ONG din comuna Densuș, care are ca misiune să redescopere şi să interpreteze în mod creativ poveştile şi istoria Ţării Haţegului alături de localnici şi de vizitatori pornind de la valorile naturale şi culturale ale locului. Asociația vrea să contribuie la dezvoltarea turismului durabil, în permanent echilibru cu mediul înconjurător, ca mijloc principal al bunăstării comunităţilor locale şi implicit la sprijinirea dezvoltării durabile a regiunii Țara Hațegului. Drag de Hațeg se bucură în toate inițiativele de sprijinul și colaborarea Geoparcului Dinozaurilor Țara Hațegului – Universitatea din București, printr-un parteneriat strategic încheiat în 2013. Activitățile sunt realizate în strânsă legătură cu ceilalți parteneri locali, ONG-uri, unități de învățământ și cultură, administrații locale și întreprinderi.

Despre autor

avatar

Eu sunt Andra. Îmi place să descopăr locuri noi şi să le cutreier la pas. Mă scufund uneori în lectură, în căutarea unor momente de linişte care îmi încarcă bateriile. Scriu cu drag despre ceea ce mă face fericită, privind mereu la lucrurile bune din jurul meu. Iubesc ceaiul, ciocolata neagră şi oamenii zâmbitori. Pentru că şi eu sunt unul dintre ei:) Pentru mai multe pilule de optimism, încearcă şi aici www.zambetsisanatate.ro

Comentează