Dezgheață Crăciunul cu incubator107 la Iași

0

 

Incubator 107 Iași Dezgheață Crăciunul

Nu mai avem răbdare pană la Crăciun așa că Sâmbătă 8 decembrie, ora 21:00, vă invităm la o nouă nocturnă la Clubul Creatorilor (demisol Galeriile Ștefan cel Mare).

După ce ne încălzim puțin la un ping-pong, bem o ceașcă de ceai sau o cafea de la Papa Jacques învățăm cum să ne descurcăm pe munte. Crăciunul nu este la fel de frumos dacă nu învățăm cum sa facem prajiturele sau cum să ne decorăm bradul.

Facem o pauză scurtă la o bere de la Grolsh pe un concert acustic de blues după care ne apucăm iar de treabă. Învățăm să cântăm la chitară, să jonglăm pe muzică și aflăm primul indiciu al vânătorii de comori.

Incheiem cu un set „Selected ambient sounds  cu DMN (audio) //CND (visuals)”

Ai toate motivele să vii și să aștepti alături de noi Craciunul

Despre autor

avatar

Incubator107 este locul în care oricine poate învăța pe oricine orice. Vrem să încurajăm în oameni dorința de a învăța de la alții și de a învăța pe alții. Așteptăm propuneri de ateliere inedite, personale și cu suflet din orice domeniu al vieții de-după-birou. Meșterii noștri pot fi pasionați, inițiați sau experți. incubator107 este un proiect al asociației culturale Macaz. Funcționăm din donațiile învățăceilor pe care le împărțim în trei - spre meșteri, facturi & materialele pentru ateliere și echipa incubator107. În același spirit al schimbului și al libertății, am clocit un loc în care poți aduce un obiect și lua altul la schimb. TROC se numește și ne e foarte drag. Fiecare lună începe cu câte o Nocturnă unde experimentăm rând pe rând toate atelierele din luna ce urmează. Invitații noștri vin cu merinde făcute în casă, trec din experiență în experiență și se înscriu la atelierele care i-au convins. La răsărit de soare avem cântare și cafea la oală. incubator107 a pornit în mansarda unei case în aprilie 2011 și pentru că noi credem că e nevoie de un incubator în fiecare oraș, am pornit caravana prin România. Am găsit în Iași (din aprilie 2012), Cluj (din mai 2012), Timișoara (din iulie 2012), Brașov (din octombrie 2012) și Oradea (din mai 2013) echipe descurcărețe care au pornit incubator107 la ei în oraș. Dacă ești din alt oraș și crezi că poți coordona un incubator, cheamă-ne!

Comentează