Anticoronavirus - exemple de implicare socială și soluții pentru gestionarea pandemiei

Debut, Zilele Casei Enescu – explorări și exerciții cultural-muzicale

0

Bucureşti, 20 iulie 2020

În primele zile din luna iulie Fundaţia Pro Patrimonio a pornit energic activitatea de cercetare şi cartare a meşteşugurilor şi meşteşugarilor din jurul Casei lui George Enescu de la Mihăileni în cadrul proiectului „Zilele Casei Enescu – explorări și exerciții cultural-muzicale”.

După 7 ani de la semnalarea pericolului de distrugere ireversibilă, vara aceasta se încheie restaurarea Casei lui George Enescu din Mihăileni, judeţul Botoşani, și pregătim deschidera porților către comunitate. Cu sprijinul AFCN şi UiPath Foundation, Fundaţia Pro Patrimonio a pregătit în acest sens o serie de activități educaționale și evenimente culturale tematice. Acestea sunt menite să o readucă la viață în contextul zilelor noastre și să ajute un public cât mai divers să conștientizeze valoarea culturală a casei și potențialul acesteia de a se redefini în contemporan, prin prisma valorii sale muzical-memorialistice și arhitecturale, dar și prin oportunitatea  poziționării acesteia în jurul unor importante resurse naturale și umane.


Proiectul „Zilele Casei Enescu – explorări și exerciții cultural-muzicale” se va desfășura pe o perioadă cumulată de aproximativ trei săptămâni în această vară şi foloseşte experienţa acumulată în patru ani de ateliere de Educaţie pentru Patrimoniu pe care fundaţia le-a realizat în jurul altor obiective de patrimoniu – Conacul Perticari-Davila, Conacul Neamțu și Vila Golescu – de care se ocupă constant. Sunt preluate în acest program elemente din ghidul „Educație pentru Patrimoniu” (
http://bit.ly/GhidEducatiePentruPatrimoniu) și sunt introduse elemente dedicate de muzică, specifice locului. Întreg demersul este completat de o cercetare specifică a resurselor locului, ce vizează în primul rând materialele, meșterii, sunetele și poveștile zonei.

O cercetare și o cartare creativă a resurselor culturale ale locul a debutat deja între 1-4 iulie 2020. Pe o rază aproximativă de 50 – 60 km în jurul obiectului de arhitectură – Casa lui George Enescu din Mihăileni – două echipe au patrulat timp de patru zile. Traseul a avut la bază hărțile de meșteri existente online precum şi informații prețioase și bogate culese de la muzeele de etnografie și centrele de informare turistică din zonă la care s-au adăugat indicii oferite chiar de oamenii locului. Abundența meșterilor din aceste locuri a obligat echipa de cercetare să facă o selecție forțată a vizitelor pe teren și să păstreze deschise pistele de cercetare și pentru alte dăți. În total au fost vizitaţi 25 de meșteri iar în urma acestei activităţi echipa de proiect s-a familiarizat la pas prin sate, orașe şi muzee de profil cu diferențele și asemănările culturale ale Bucovinei și Moldovei.

Chiar dacă tema acestui proiect se limitează la cercetare, ideile noastre de viitoare colaborări au pornit deja la drum cunoscând meșteri atât de pricepuți și din domenii atât de variate. În experiența maraton a cercetării de teren am cunoscut: fierari, împletitori, sculptori și tâmplari, pietrari, pielari, sticlari și țesătoare. La fel ca și în cercetarea de la Câmpulung Muscel, din jurul Vilei Golescu, am rămas impresionați atât de bucuriile cât și de greutățile fiecărui meșteșug. Păstrarea și readaptarea tuturor acestor tradiții la prezent sperăm să facă cândva obiectul unei viitoare colecții Honest Goods a Casei Enescu și să incite cât mai mulți oameni să acceseze resursele umane și culturale existente în apropiere”- Andreea Machidon, arhitect şi coordonator al programului Educaţie pentru Patrimoniu – Fundaţia Pro Patrimonio

Informaţiile bogate adunate se vor concretiza într-o viitoare hartă a meşterilor şi a resurselor din jurul casei. În luna august urmează o caravană educațională pentru patrimoniu ce-i va pune într-un mod practic și ludic pe copii în rolurile de specialiști din domeniul patrimoniului (urbanist, arhitect, istoric și peisagist), ateliere cinematografice și de animație, un atelier surpriză de tip DIY precum şi provocarea realizării și îngrijirii unei mici grădini la Casa lui George Enescu din Mihăileni.Vor fi organizate seri de filme în comunitate și un eveniment festiv, alături de o expoziție online a proiectului, adresate unor grupe de public cât mai diverse. Sunt adunate astfel cercetările și experimentele creative cumulate și sunt aduse în atenţia oamenilor opera și viața lui George Enescu, în contextul celebrării zilei acestuia pe 19 august și a marcării internaționale a anului Beethoven.

În funcţie de evoluţia pandemiei COVID-19 şi de restricţiile ce pot să apară acest program poate avea modificări.

Zilele Casei Enescu – explorări și exerciții cultural-muzicale” este un proiect cultural al Fundaţiei Pro Patrimonio co-finanţat de AFCN. Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitea beneficiarului finanțării.

UiPath Foundation este partener al Fundaţiei Pro patrimonio în programul „Academia de Muzică şi Educaţie pentru Copii” care se derulează din februarie 2020 la Casa lui George Enescu din Mihăileni pe parcursul întregului an.

Despre Pro Patrimonio

Pro Patrimonio este o organizaţie non-profit care are ca misiune principală conservarea, salvarea și reactivarea patrimoniului cultural, cu precădere arhitectural, pentru a-l salva de la dispariție. Scopul este de a reintroduce în circuitul economic un patrimoniu construit în prezent abandonat care și-a pierdut rolul şi de a-i reface legăturile identitare şi cu comunitatea. Acțiunile se concentrează pe proiecte practice de educație, orientate spre reabilitarea și refuncționalizarea patrimoniului istoric, precum și pe implicarea și conștientizarea de către comunități a propriei identități. Fundația Pro Patrimonio susține ideea că fiecare cetățean poate deveni responsabil pentru patrimoniu și că, implicându-se conștient în utilizarea responsabilă a acestuia, poate obține avantaje și satisfacții, contribuind în același timp la consolidarea culturii.

Cu filiale în România, Marea Britanie și Franţa şi înființată în anul 2000, fundația derulează 8 proiecte concepute pentru salvarea patrimoniului, educarea și sensibilizarea cetățenilor față de importanța patrimoniului cultural. De la fondarea sa, Pro Patrimonio a achiziționat și a primit cu titlu de donație, progresiv, proprietăți de importanță națională, legate de personalități reprezentative pentru istoria și cultura României. Fundația deține, administrează și colaborează, restaurează și pune în valoare, prin diverse activități: Casa copilăriei lui George Enescu la Mihăileni, lângă Botoșani; Vila Golescu de la Câmpulung Muscel; Conacul Neamţu din satul Olari de lângă Craiova; o casă tradițională săsească la Viscri; Conacul Perticari Davila de lângă Pitești, Conacul P.P. Carp de la Ţibăneşti, lângă Iaşi; proiectul 60 de biserici de lemn, cu programe de învățare a meseriilor de patrimoniu adresate tinerilor şi programul Educaţie pentru Patrimoniu destinat copiilor.

Despre Casa George Enescu din Mihăileni, judeţul Botoşani

Proiectul de intervenție de urgență privind salvarea și reabilitarea Casei George Enescu din Mihăileni, jud. Botoșani, a pornit în 2013 din inițiativa pianistei Raluca Ştirbăţ, președinta Societăţii Internaţionale „George Enescu” din Viena. Fundația Pro Patrimonio, Ordinul Arhitecților din România – filialele București și Nord-Est și Fundația Remember Enescu, al cărei președinte este violonistul Alexandru Tomescu, s-au solidarizat pentru a salva responsabil un reper de importanță majoră pentru identitatea națională și patrimonial cultural european. Prin strădania Ralucăi Știrbăț, casa părintească a mamei compozitorului George Enescu, Maria Cosmovici, a fost clasată monument istoric în octombrie 2014 (cod LMI BT-IV-m-B-21063).

Casa George Enescu din Mihăileni a fost donată, în proporţie de o treime în 2014 către Fundaţia Pro Patrimonio, de domnul dr. Mihai Botez, moștenitor direct al compozitorului, restul casei fiind cumpărat de către fundaţie (prin eforturi şi donaţii private) în 2019.

www.propatrimonio.org

https://www.facebook.com/FundatiaProPatrimonio/

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine peste 30 000 de exemple de Bine despre România de la peste 30 de autori și colaboratori încă din 2006. Susținem și programe educaționale în diverse tematici și am lucrat cu aproape 10 000 de participanți în ultimii 20 de ani. La acest cont de autor publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele date care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. De Bine despre România.

Comentează

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.