Anticoronavirus - exemple de implicare socială și soluții pentru gestionarea pandemiei

Cum s-a mișcat Galațiul pentru bine

0

Cifrele Semimaraton Galați la a VI-a ediție

1325 de alergatori au strâns 60.065 de lei, de la peste 2.500 de sustinatori, pentru 12 de cauze comunitare gălățene

Pe  2 iunie 2019 a avut loc cea de-a șasea ediție a Semimaraton Galați cel mai mare eveniment sportiv și filantropic din județ, organizat, ca în fiecare an, de Fundația Comunitară Galați.

Aflat la a șasea ediție, Semimaraton Galați a devenit un marcator al implicării în comunitate. Gălățeni de toate vârstele aleargă și donează pentru o cauză în care cred și îi motivează și pe alții să se implice într-o rețea a binelui care crește de la an la an.

Anul acesta, vor fi finanțate proiecte care vizează acordarea de burse pentru educație de calitate, autonomia și terapia copiilor speciali, îngrijirea câinilor comunitari, arta urbană, îngrijirea spațiilor verzi, mobilitate pentru persoanele cu dizabilități. Lista completă a celor 12 cauze poate fi găsită aici.

Pentru noi, Semimaraton 2019 a fost cel mai important prilej de a ne face cunoscută cauza și de a contribui la dezvoltarea orașului împreună cu cei care rezonează cu noi ne-au susținut prin donații. Expunerea oferită de acest eveniment ne-a ajutat sa punem bazele unei comunități de voluntari care participă activ la fiecare acțiune pe care o inițiem” – Mihaela Alexandrescu, membru grup de inițiativa Grow Up Galați.

Timp de 6 ore, alergători de performanță sau începători, persoane cu dizabilități, antreprenori locali, seniori și copii au mișcat Galațiul pentru bine.

M-am născut și trăit în Galați, nu mi-am dorit să trăiesc în altă parte, oricât am colindat prin lume. Participând la marile maratoane-New York, Paris, Tokyo, Monaco, Nagoya, Casablanca, etc, am visat întotdeauna la un eveniment de proporții comparabile la mine acasă. Ediția din acest an mi-a depășit toate așteptările, ați crescut frumos și veți mai crește ”, a spus Alina Gherasim – sportivă de performanță, ambasador și alergător pentru cauza – ”O cale de acces pentru Lăbuș”.

Suma totală strânsă care va reveni cauzelor din acest an este de 60.065 lei. Acești bani au fost adunați din taxele de participare, donațiile făcute online și în ziua evenimentului precum și procentajele venite din sponsorizări. 

Sumele alocate pe fiecare cauză în parte sunt:

  • Fundația Motivation România – 9617 lei
  • Asociatia Family Hope Autism Galati – 9145 lei
  • APCA Galati ( Asociatia de Sprijin pentru Parinti si Copiii cu Autism Galati) – 8426 lei
  • Asociatia Fantasticii Down Galati – 6637 lei
  • Grow UP Galati – 4932 lei
  • Asociatia Kavalkada – 4390 lei
  • Fundatia Comunitara Galati – 3932 lei
  • Asociatia pentru copii cu dizabilitati Ma Bucur de Viata – 3702 lei
  • Prieteni pentru Galati – 3460 lei
  • Asociatia Ajutati-l pe Labus – 2731 lei
  • Asociatia United Cristian Aid Bunul Samaritean – 1546 lei
  • Asociatia Pacientilor din Galati – 1547 lei

Conform Regulamentului de Participare, 60% din suma colectată din taxele de participare a revenit cauzelor, iar un procent 40% a fost  redirecționat către acoperirea costurilor de organizare și promovare ale evenimentului. Din sumele strânse din donații și sponsorizări, 90% din aceste sume au fost redirecționate către cauze, iar 10% au fost folosiți pentru acoperirea costurilor de organizare. Ultima zi de donații a fost 30.06.2019

Sponsorul principal al acestei ediții Semimaraton Galați a fost firma gălățeană Ramplast. Au mai fost alături de Semimaraton, în această ediție: Hervis, OneGym, Sensiblu, Lacon Electronic, Webhelp, Winmarkt, Glass Beauty House, aBeauty Clinique, Isostar, Biolectra, Vedra, Shopping City, Yves Rocher. 

Fundația Comunitară Galați susține transformarea comunității, implicând resurse și potențial uman local. Organizația aduce împreună donatori, ONG-uri sau grupuri de inițiativă pentru a crea comunități în care să ne simțim ca acasă. În 4 ani, Fundația a finanțat zeci de proiecte și a pus în mișcare Galațiul generos.

Prin evenimente precum Semimaraton Galați, fundatia construieste un mecanism atractiv prin care care comunitatea se întâlnește, interacționează și se implică să strângă fonduri pentru proiectele pe care le consideră relevante. 

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine peste 30 000 de exemple de Bine despre România de la peste 30 de autori și colaboratori încă din 2006. Susținem și programe educaționale în diverse tematici și am lucrat cu aproape 10 000 de participanți în ultimii 20 de ani. La acest cont de autor publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele date care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. De Bine despre România.

Comentează

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.