Concurs „Nu arunca cele mai toxice deşeuri!”

0

Bateriile și acumulatorii portabili sunt cele mai periculoase deșeuri, o baterie de ceas poluând 500 de litri de apă sau 1mde sol. De aceea, este important ca deșeurile de acest tip să nu ajungă în natură, ci la centrele speciale de colectare, spre a fi depozitate și apoi reciclate corespunzător.

Asociația Mai Bine a inițiat o rețea de colectare a acestor deșeuri încă din 2009 (www.colectarebaterii.ro), spațiile de colectare putând fi consultate pe Harta Eco a Iașului.

În perioada 4 februarie – 1 martie 2013 Asociația Mai Bine organzează un concurs între centrele de cartier ale Primăriei Municipiului Iași, în vederea colectării unei cantități cât mai mari de deșeuri de baterii și acumulatori portabili de la populația ieșeană.

Astfel, dacă aveți pe acasă, la locul de muncă sau la școală deșeuri de baterii portabile, le puteți aduce la centrul de cartier cel mai apropiat de zona în care locuiți. Recipientele de colectare ale asociației se găsesc la centrul de cartier din Alexandru cel Bun, Frumoasa, Nicolina, Păcurari și Tătărași. Centrul care va acumula cea mai mare cantitate de asemenea deșeuri va fi premiat, iar participanții la concurs vor fi răsplătiți, în urma unei trageri la sorți, cu produse din partea Asociației. Premierea va avea loc pe data de 4 martie 2013.

concurs_web

Activitatea face parte din proiectul DEŞEURILE – management mai bun prin implicare civică şi participare publică, finanțat de Fundația pentru Parteneriat și Trust for Civil Society in Central & Eastern Europe, prin intermediul programului ATITUDINE ŞI IMPLICARE, destinat organizaţiilor neguvernamentale de mediu din România.

Despre autor

avatar

Eu sunt Andra. Îmi place să descopăr locuri noi şi să le cutreier la pas. Mă scufund uneori în lectură, în căutarea unor momente de linişte care îmi încarcă bateriile. Scriu cu drag despre ceea ce mă face fericită, privind mereu la lucrurile bune din jurul meu. Iubesc ceaiul, ciocolata neagră şi oamenii zâmbitori. Pentru că şi eu sunt unul dintre ei:) Pentru mai multe pilule de optimism, încearcă şi aici www.zambetsisanatate.ro

Comentează