Concert caritabil pentru susţinerea copiilor de la Fundaţia Cuvântul Întrupat

by Florin Ghinda

foto 3Miercuri, pe 9 aprilie, clasa a X-a D a Colegiului Naţional “Al.I. Cuza” au organizat un concert caritabil pentru copiii din proiectele Fundaţiei Cuvântul Întrupat. S-a numit “Aproape de voi” şi a avut loc după-amiază în amfiteatrul Liceului de Artă “D. Cuclin”.  Laurenţiu şi Anca au avut un număr de jonglerie cu focul, iar “Moonlight  Apex” şi “Numai pe roşu” au prilejuit spectatorilor o întâlnire cu unele dintre cele mai frumoase cântece scrise vreodată.

“Vă felicităm pentru iniţiativa pe care aţi avut-o şi pentru spectacolul de astăzi. Apreciem în mod deosebit dorinţa voastră de a face ceva pentru copiii care au nevoie de sprijin. Noi credem că este important să vedem care sunt nevoile şi problemele din jurul nostru şi să ne întrebăm cum putem noi, fiecare dintre noi, să schimbăm în bine lumea în care trăim. Vă mulţumim!”, au spus reprezentanţii fundaţiei prezenţi la eveniment.

Mulţumim elevilor din clasa a X-a D a Colegiului Naţional “Al.I. Cuza”, în special Mădălinei Zaharia, pentru iniţiativa şi organizarea concertului, trupelor care au susţinut spectacolul, conducerii Liceului de Artă “D. Cuclin” pentru găzduirea evenimentului şi tuturor celor care au participat în calitate de spectatori. Nu doar s-au bucurat de o după-amiază cu muzică bună, ci au sprijinit o cauză socială.

Fondurile provenite din vânzarea biletelor (289 lei) vor fi folosite pentru masa de prânz pe care Fundaţia Cuvântul Întrupat o organizează în prima zi de Paşte la Centrul Comunitar “La Vale” şi la care sunt invitaţi aproximativ 60 de copii din Valea oraşului, împreună cu familiile lor. Este o tradiţie pentru noi, cei de la Fundaţia Cuvântul Întrupat, să celebrăm marile evenimente ale creştinătăţii împreună cu cei printre care lucrăm, cu cei vulnerabili din comunitatea noastră.

 

Fundaţia Cuvântul Întrupat este, din 2001, o unealtă pusă la dispoziţia comunităţii locale. Sprijinim copiii să aibă un viitor mai bun, prin susţinerea educaţiei, dezvoltare personală, împuternicirea familiilor pentru a deveni stabile, încurajarea voluntariatului şi a implicării personale, conştientizarea membrilor comunităţilor noastre cu privire la problematica persoanelor vulnerabile şi mai ales a copiilor aflaţi în situaţii de risc.

Susţine şi tu activităţile şi proiectele fundaţiei:

–          Fii voluntar!

–          Redirecţionează 2% din impozitul tău pe venitul de anul trecut!

–          Donează!

–          Fii o voce pentru cei marginalizaţi şi vulnerabili

www.cuvantulintrupat.com

You may also like

Leave a Comment