Căutăm activistul din tine! Mai Bine @ Iași

0

Asociația Mai Bine caută activistul din tine

Toamna asta ne-am pus pe căutări. Ce anume vrem să găsim mai exact? Dorim să întâlnim oameni bine intenţionaţi, persoane cu iniţiativă care cred şi îşi doresc să provoace o schimbare în mai bine în comunităţile în care trăiesc pentru simplul motiv că se poate, cu un strop de determinare şi implicare. Iar noi suntem aici pentru a împărtăşi din experienţa noastră şi pentru a te sprijini să devii un actor independent în societatea civilă.

Dacă îţi surâde ideea de a pedala și a unui oraș mai prietenos cu bicicletele, dacă vrei să descoperi o perspectivă nouă asupra a ceea ce cumperi şi crezi că reducerea consumului ar trebui să fie prioritară reciclării, dacă eşti măcar puţin interesat de o alimentaţie sănătoasă şi locală, dacă tu consideri că acţiunea directă reprezintă o modalitate eficientă de a lupta pentru ceea ce crezi sau dacă ai idei proprii pe care vrei să le pui în aplicare și ai nevoie de sprijin, atunci vino alături de noi pentru a împărtăşi idei îndrăzneţe şi pentru a-ţi dezvălui metode concrete prin care tu să devii un activist în cadrul comunităţii tale!
Trimite în perioada 5-15 octombrie 2012 un mail la adresa contact@maibine.eu cu datele tale de contact şi o scurtă motivaţie pentru care tu ai vrea să devii un activist, în 10-15 rânduri, iar noi îți vom răspunde în cel mai scurt timp.

Facebook

Despre autor

avatar

Co-Fondator RomâniaPozitivă.ro, Florin este educator de emoție și gând pozitiv. Florin susține acest demers prin programele sale de training și prin platforma de informație și educație pozitivă www.RomaniaPozitiva.ro. Florin are peste 15 ani de experiență ca trainer pentru circa 8000 de participanți, iar domeniile de expertiză includ: "solution thinking" (gândire pozitivă aplicată pentru rezolvarea problemelor), antreprenoriat social, ”train the trainers”, managementul oamenilor/echipelor, management de proiect, recrutare şi selecţie, comunicare, echipe eficiente, teambuilding. Florin este mare fan de biciclete, mișcare în aer liber, muzică, uneori chiar clasică și indiană. Motivaţia principală a lui Florin este dorința de a schimba lucrurile în Bine în România și încrederea că asta se poate.

Comentează